Bible

1 Aminte, fiule, tu ia – Acum – la-nțelepciunea mea: Pleacă-ți urechea și m-ascultă Să prinzi învățătură multă 2 Ca să-ți sporească chibzuința, Iar gurii tale, cunoștința Să nu-i lipsească niciodat’. 3 Iată ce-anume am aflat, Despre femei: străina are Buzele dulci și-amăgitoare. Dau miere și-ți vorbesc duios, Dar le e mult mai lunecos – Decât e undelemnul chiar – Al gurii cer; la urmă dar, 4 Pelin îi e vorba rostită, Ca sabia ce-i ascuțită Pe două părți. Al ei picior, 5 Spre locuința morților, Se va-ndreapta, căci ea nu are 6 Cum să găsească o cărare Spre viață, ci se rătăcește Fără a ști-ncotro pornește. 7 Și-acum fiilor, ascultați! Povețele mi le urmați: 8 Vă depărtați de-aste femei! Să nu vă duceți, dragii mei, Nici către ușa casei lor, 9 Ca nu cumva să dați altor A voastră vlagă tinerească Și-ai voștri ani să-i înrobească Cel ce de milă e lipsit. Deci fiul meu, te-am prevenit, 10 Ca nu cumva niște străini Avari – de răutate plini – Din a ta trudă să se-nfrupte În timp ce tu muncești pe rupte, Doar pentru casa altuia. 11 Ia seama dar, la vorba mea, Să nu ajungi, înspre sfârșit, Să gemi, cu trupul ostenit, 12 Zicându-ți: „Ce rău am făcut! Mă-ntreb, cum oare am putut Ca să disprețuiesc certarea, Iar inima-mi, la fel, mustrarea? 13 Cum oare, nu i-am ascultat, Pe cei care m-au învățat? 14 Era să mă nenorocesc, Cu toate că eu mă găsesc În mijlocul poporului, Cuprins în adunarea lui!” 15 Bea apă din a ta fântână, Din al tău puț. Ce vrei? Să vină 16 O vreme când a lor izvoare Să se reverse? Vrei tu, oare, Să-ți curgă-n râuri săltărețe Apa, peste-a obștii piețe? 17 Să ți-o lași ție, e mai bine, Și nu celui străin de tine. 18 Să-ți fie binecuvântat Izvorul și, neîncetat, Te bucură de-a ta soție, Din tinerețe. Ea să-ți fie 19 Plăcută ca o căprioară, Ca o cerboaică-n primăvară. Iubește-o dară, necurmat. Tot timpul, să fii îmbătat De ale ei drăgălășii. Îndrăgostit, doresc să fii, De-a ei iubire, ne-ncetat! 20 Crezi că ar fi mai indicat Ca o străină să găsești, De ea să te îndrăgostești Și-al ei sân să-l îmbrățișezi? Nu-i bine! Te rog să mă crezi. 21 E lămurită-a omului Cărare-n ochii Domnului; El vede tot ce omul face. 22 Cel rău nu poate-a se desface, Prins chiar de-a lui nelegiuire. Păcatul său, în stăpânire Are să-l țină, strâns legat. 23 Să moară, el va fi lăsat, Pentru că s-a văzut că are Lipsă de orice înfrânare, Și-mpiedicat are să fie În nesfârșita-i nebunie.