1Copilul înțelept va sta Supus și-atent va asculta Învățătura tatălui; Nu va primi mustrarea lui Acel care batjocorește.
2Parte de bine, dobândește Omul, prin rodul gurii sale; Dar cei stricați, pe a lor cale, Au parte doar de silnicie.
3Când gura să-și păzească știe Omul, sufletul și-l păzește; Dar cine nu și-o stăpânește, Către pieire e pornit.
4Cel leneș multe și-a dorit Și totuși, el nimic nu are; Dar parte de îndestulare Au harnicii, căci sunt sătui.
5Ura neprihănitului Înspre minciună s-a-ndreptat; Cel rău astfel s-a comportat, Încât urât a devenit Și de rușine-acoperit.
6Dreptatea sa l-a apărat Pe cel ce e nevinovat; Dar răutatea – ne-ndoios – Pierzare celui păcătos
7Aduce-va. E unul care Se dă bogat, deși nu are Nimic, fiind sărac lipit; Însă un altul s-a vădit Că este plin de bogăție, Deși sărac părea să fie.
8Omul, de-avere ajutat, Chiar viața și-a răscumpărat; Săracului nu i-a plăcut Mustrarea, când i s-a făcut.
9Lumina omului cinstit – A omului neprihănit – Arde voios și bezna-nvinge; Candela răilor se stinge.
10Mândria, certuri doar, stârnește; Înțelepciunea se găsește Cu cel care smerit a stat Și sfaturile-a ascultat.
11Averea ce-a fost dobândită Fără de trudă, e sortită Ca tot mereu să se micească; Dar ne-ncetat are să crească, Dacă încet se dobândește.
12O inimă se-mbolnăvește, Dacă mereu i-e amânată Nădejdea care i-a fost dată; Dar o dorință împlinită, Drept pom de viață-i socotită.
13Cel care a nesocotit Cuvântul ce a fost rostit De Dumnezeu, piere devreme; Însă acel care se teme De ceea ce a poruncit Domnul, acela-i răsplătit.
14A înțeleptului știință Este de mare folosință, Pentru că e izvor de viață, Menit ca din a morții față – Din cursele întinse lui – S-abată pasul omului.
15Bunăvoință dobândește Omul care se dovedește Că are-o minte sănătoasă; Însă cărarea e pietroasă Pentru un om stricat și rău.
16Cel chibzuit, în lucrul său, De cunoștință-i însoțit; Dar cel nebun s-a străduit Ca nebunia, la iveală S-o scoată, fără de sfială.
17Un sol rău, în nenorocire, Cădea-va; dar tămăduire, Solul cel bun și credincios O să aducă, ne-ndoios.
18Rușine doar și sărăcie, Drept parte dată va să fie, Celor ce leapădă certarea; Cel care-n seamă ia mustrarea, În cinste este așezat.
19Când o dorință s-a-ntrupat, Sufletul este îndulcit; Dar cel nebun, nesocotit, Urăște, în cugetul său, Gândul de-a renunța la rău.
20De cu-nțelepții te-nsoțesti, Și tu ai să te-nțelepțești; Dar cel care se însoțește Doar cu nebunii, rău trăiește.
21Pe cei care păcătuiesc, Nenorociri îi urmăresc; Însă toți cei neprihăniți, Cu fericire-s răsplătiți.
22Omul de bine va lăsa Moștenitori în urma sa, Pe fiii copiilor lui; Averea păcătosului Să fie dată-i rânduit, Aceluia neprihănit.
23Ogorul ce-l desțelenește Omul sărac, din plin rodește Și hrană dă, îmbelșugată. Pieirea, multora li-e plată, Doar pentru nedreptatea lor.
24Acel ce se vrea iubitor, Cruțând nuiaua, își urăște Copilul; cine și-l iubește, Nu pregetă să-l pedepsească De câte ori o să greșească.
25Neprihănitul oricând are, Pe săturate, de mâncare; Cel rău degeaba s-a trudit, Căci pântecu-i va fi lipsit.