1Domnul, pe Moise, l-a chemat – Și pe Aron – Și-a cuvântat:
2„Am să v-arăt dar, negreșit, Ceea ce Domnu-a poruncit Prin legea ce vi s-a adus Atunci când Dumnezeu a spus: „Poporului lui Israel, Vorbește-i. Cere, de la el, O vacă roșie, să-ți dea. Fără cusur să fie ea; Să nu fi fost la jug vreodată Și să nu aibă nici o pată.
3Să luați vaca, așadar, Căci la preotul Eleazar Va trebui s-o duceți voi; Iar el o va lua apoi Și-afară are să o scoată, Din tabără, ca-njunghiată Să fie ea, în fața lui.
4Apoi, ‘naintea cortului, Să se întoarcă Eleazar. Să își înmoaie, așadar, În sânge, degetul, căci el O să stropească-n acest fel, De șapte ori, în fața lui, Deci înaintea cortului.
5Vaca aceea, să știți voi Că trebuie arsă apoi, Sub ochii lui. În focu-acel, Pielea, să i-o arunce el, Carne și sânge-asemenea. Nimic nu va mai rămânea – Și baliga va fi luată Și-n flăcări, fi-va aruncată.
6Preotu-apoi, cedru, să ia, Isop, cârmâz de-asemenea, Pentru că ele trebuiesc – În flăcările ce-nghițesc Vaca cea roșă – aruncate.
7Când va sfârși aceste toate, Să-și spele hainele de-ndat Și să se ducă la scăldat. Când va sfârși, să vină iară, În tabără și, până-n seară, Are să fie necurat.
8Acel care s-a ocupat De arsul vacii, tot la fel, Are să facă-apoi și el: Să-și spele hainele de-ndat Și să se ducă la scăldat. În tabără, să vină iară Și-i necurat, până pe seară.
9Un om curat, aflat la voi, Să ia cenușa vaci-apoi, S-o scoată-afară, de îndat’, S-o pună într-un loc curat. O va păstra, în acest fel, Pentru întregul Israel, Și are să se folosească Atunci când au să pregătească O apă pentru curățire, Menită pentru ispășire.
10Cel care strânge – dintre voi – Cenușa vacii, mai apoi Să-și spele haina, ne-apărat, Căci până-n seară-i necurat. Aceasta trebuie să fie O lege, pentru veșnicie, Pentru întregul Israel Și pentru cel străin, la fel.
11Atunci când întâmpla-se-va Că va atinge cineva, Un mort, acela să rămână, Drept necurat, o săptămână.
12El să ia apa, cu menire De apă pentru curățire, Și să se curețe cu ea A treia zi și-asemenea, În cea de-a șaptea, negreșit. În caz că nu s-a curățit În aste zile, să se știe Că necurat are să fie.
13Acela care a atins – Întâmplător sau înadins – Un mort, și nu se curățește, Să știți că astfel, pângărește Cortu-ntâlnirii. Negreșit, Acela fi-va nimicit, Din mijlocul lui Israel, Pentru că, peste omu-acel, N-a fost stropită apa care Se folosea la curățare, Iar omul nu este curat. El a rămas tot necurat, Necurăția omului Aflându-se asupra lui.
14Atunci când întâmpla-se-va, În cort, să moară cineva, Iată ce trebuie să știți, Ce lege-aveți să folosiți: Oricine-ar fi și de oriunde, Dacă în acel cort pătrunde, Are să fie necurat, Asemeni celui care-a stat, În cort, cu mortul. Să se știe Că necurat are să fie, O săptămână. Negreșit,
15Și orice vas descoperit – Fără capac bine fixat – Are să fie necurat.
16Atunci când întâmpla-se-va Ca să se-atingă cineva – Întâmplător sau înadins – De-un mort care, pe câmp, s-a stins, Sau de acel care-a pierit Fiind, de sabie, lovit, Ori s-a atins de oseminte Ce-s omenești, sau de morminte, Omul acela, să se știe Că necurat are să fie Și tot așa o să rămână Apoi, un timp de-o săptămână.
17Pentru cel care-i necurat, Cenușe, trebuie luat Din jertfa arsă cu menire De jertfă pentru ispășire. Peste cenușa ce-a rămas, Să puneți apă, dintr-un vas; Apa să fie de izvor.
18În urmă-n fața tuturor, Un om curat, isop, să ia, Să-nmoaie-acel isop, în ea. Să se întoarcă înapoi Și, cortul, să-l stropească-apoi, Uneltele ce-s ale lui, Locuitorii cortului, Și pe acel ce l-a atins Pe omul cari, pe câmp, s-a stins, Sau pe cel care a pierit Fiind, de sabie, lovit, Ori s-a atins de oseminte, Sau poate a atins morminte.
19Un om care va fi curat, Pe cel ce este necurat, A treia zi, să îl stropească, Pentru ca să se curățească. A șaptea zi de-asemenea, Iar omul, grijă, va avea, Să-și spele hainele, de-ndat’, Și să se ducă la scăldat Căci necurat el mai urmează A fi, până se înserează. Seara, va fi, din nou, curat.
20Un om cari este necurat Și care nu s-a curățit, Are să fie nimicit, Căci prin necurăția lui, Locașul sfânt al Domnului, Omul acel l-a pângărit Că, peste el, nu s-a stropit, Apa ce are drept menire Apă a fi, de curățire. Să-l nimiciți, din Israel, Căci necurat e omu-acel.
21Aceasta trebuie să fie, O lege, pentru veșnicie. Cel cari, pe altul, îl stropește, Cu apa care curățește, Să-și spele hainele și el. Să știți dar, că omul acel – Prin ceea ce el a lucrat – O să ajungă necurat, Căci s-a atins de apa care E pentru-a face curățare. El, necurat, are să fie, Până când seara o să vie.
22De orice lucru s-a atins – Fără să vrea sau înadins – Cel necurat, lucrul acel Ajunge necurat și el Și necurat are să fie, Până când seara o să vie.”