Nehemiah 6
1 Când încă nu am terminat Lucrarea – căci n-am așezat Nici ușile-n canatul lor, Aflat în zidul porților – Vestea că lucrul s-a sfârșit, Iute ca vântul, s-a lățit. Lucrul acesta fu aflat, Îndată, și de Sambalat, De Tobia și de cel care Arab fusese, din născare Și cari, Gheșem, fost-a numit. Aceștia toți au auzit Căci gata e zidul acel Și nu mai sunt spărturi în el.
2 Atunci, Gheșem și Sambalat, Soli mi-au trimis și-au cuvântat: „Vino ca să ne întâlnim, Căci trebuie ca să vorbim. Vino în satele aflate, În valea Ono așezate.” Pentru că gând rău ei mi-au pus,
3 Eu soli trimis-am și le-am spus: „Acum sunt prins cu o lucrare Ce se vădește foarte mare. Nu pot, la voi, să mă pogor, Să-mi părăsesc al meu popor, Căci știu că lucrul, negreșit – De voi pleca – va fi oprit.”
4 De patru ori, ei m-au chemat, Însă mereu, răspuns, le-am dat, Că-mi pare rău, dar nicidecum Nu pot să mă pornesc la drum.
5 A cincea oară, Sambalat Trimis-a soli, care mi-au dat, Atunci, scrisoarea cea deschisă, Care de el fusese scrisă.
6 Prin ea, astfel, el mi-a vorbit: „Printre popoare s-a zvonit, Iar Gașmu spune că acei Ce se vădesc a fi Iudei – Avându-te pe tine-n frunte – Sunt gata ca să mă înfrunte. Voi să vă răsculați voiți Căci de aceea construiți Zidul acela. Tu dorești, Peste Iudei, să-mpărățești.
7 Ba chiar proroci, tu ai adus, Pe care-n urmă, tu i-ai pus Ca la Ierusalim, de-ndat’, Să te numească împărat, Peste-a lui Iuda țară. Eu Voi scrie la-mpăratul meu, Despre aceste lucruri toate. Mai bine, stai și te socoate Și vino să ne întâlnim, Grabnic, și să ne sfătuim.”
8 Când am citit, răspuns am dat, Scrisorilor lui Sambalat: „Ce-ai scris tu, în a ta scrisoare, E ceea ce ți se năzare. Nu e nimic adevărat Din ceea ce ai înșirat, Căci vorbele ce le-ai rostit, Tu însuți doar, le-ai născocit!”
9 Oameni-aceștia căutau Să ne-nspăimânte, căci ziceau: „Li se înmoaie inima, Iar lucrul, nu și-l vor urma.” Doamne, al nostru Dumnezeu, Tu întărește-mă, mereu!
10 M-am dus, în grabă, la Șemaia, Care e fiul lui Delaia Și al lui Mehetabeel. El mi-a vorbit, în acest fel: „Haidem la Casa Domnului! În mijlocul Templului Lui, Vreau, amândoi, ca să ședem Și ușile să le-ncuiem, Căci noaptea, ei vor tăbărî Asupră-ți și te-or omorî.”
11 Eu am răspuns: „Dar dragul meu, Cum pot fugi, la Templu, eu? Crezi că un om, asemeni mie, Poate – la Templu – ca să vie, Să intre să se-adăpostească Și-apoi – în urmă – să trăiască? În Templu, n-am să intru eu!”
12 Știut-am că nu Dumnezeu E-Acela care l-a trimis, Iar vorbele ce mi le-a zis, Nu de la Domnul le-a primit, Ci el, așa, mi-a prorocit, Căci Tobia și Sambalat, O plată, în argint, i-au dat.
13 Ei se gândeau în acest fel, Că de-l vor câștiga pe el, Am să mă tem și, negreșit, Voi face cum m-a sfătuit Și săvârși-voi un păcat, Pentru că ei au căutat, Pe mine, să mă defăimeze Și numele să mi-l păteze.
14 De Tobia și Sambalat, Adu-Ți aminte, ne-ncetat, O Doamne, Dumnezeul meu! Adu-Ți aminte, tot mereu, De prorocița ‘ceea care, Noadia, drept nume are Și de prorocii ce-au cătat Ca să mă sperie, ne-ncetat!
15 Trecut-au două’șicinci de zile Din ale lunii Elul file, Când zidul fost-a isprăvit. Cincizeci și două s-au vădit Zilele-n care am lucrat, Până când zidul s-a-nălțat.
16 Vrăjmașii noștri, când aflară Că am sfârșit, se-nspăimântară Și s-au smerit, căci au știut Că lucrurile s-au făcut Prin voia Celui cari, mereu, Este al nostru Dumnezeu.
17 Pe-atuncea, mulți fruntași erau Dintre Iudei, cari trimiteau Scrisori la Tobia și-astfel, Primeau răspunsuri, de la el.
18 Mulți din Iudei, dintre-ai noști’ frați, Prin jurământ erau legați De el, pentru că se vădea Drept rudă cu Șecania, Cari este-al lui Arah fecior. Știam de înrudirea lor, Căci Tobia ginere-i fuse. Fiul pe care îl avuse Fusese Iohanan chemat. Acel fecior s-a însurat, Iar fata care-a fost luată, Pe Meșulam, îl avea tată Și Meșulam e-acel care, Pe Berechia, tată-l are.
19 Oameni-aceia se vădeau Cum că, de bine, îl vorbeau, Pe Tobia, în fața mea, Iar el, scrisori, îmi trimitea, Voind să mă intimideze, Mereu, și să mă-nfricoșeze.