Nehemiah 4
1 Când auzit-a Sambalat, Că noi zidim, s-a mâniat Și și-a bătut joc de toți cei Cari se vădeau a fi Iudei.
2 El zise-n fața tuturor Fraților lui și-a oștilor Cari sunt ale Samariei: „La ce lucrează-acești Iudei Nepricepuți? Le-ngăduiți De a lucra nestingheriți? Credeți că, jertfe, vor aduce? Sau credeți că au să apuce Să termine ce-au început? Zidul va fi, din nou, făcut? Credeți, cumva, că vor putea Acești Iudei, viață, să dea Acelor pietre dărâmate, Arse de foc și-nmormântate Sub praful care s-a stârnit Și care-acum le-a învelit?”
3 Îndată, Tobia – cel care E Amonit – răspunse, tare: Să îi lăsăm ca să zidească! Zidul o să se prăbușească! De trece vulpea peste el, Se năruie zidul acel!”
4 Doamne, ascultă cum vorbesc Și-n ce fel ne batjocoresc! Întreg valul ocărilor Trimite-l Doamne-asupra lor Și pe-un pământ străin să fie Luați și duși în grea robie!
5 Greșeala lor nu o ierta Și nu șterge, din fața Ta, Păcatul ce l-au săvârșit, Pentru că ei i-au necăjit Pe-aceia care se trudesc, Din greu, și zidu-l construiesc!”
6 În felu-acesta am muncit, Iar zidul fost-a isprăvit Pe jumătate de-nălțat, Față de cât a fost odat’. Poporul care-a construit, Cu râvnă mare a muncit.
7 Dar Sambalat, cu Tobia, Cu-Arabii și de-asemenea Cu cei ce fost-au Amoniți Și cu cei cari sunt Asdodiți Se supărară foarte tare Când auziră vești, prin care Li se spunea că zidul crește, Că zi de zi, el se sporește Și că poporu-i în măsură Să dreagă orișice spărtură.
8 În urmă, ei se sfătuiră Și spre Ierusalim porniră, Gândind cu toți să se adune Spre a-i aduce stricăciune.
9 Lui Dumnezeu, noi ne-am rugat Și-apoi o strajă-am așezat, Cari trebuia să ne păzească De năvălirea mișelească.
10 În vremea când se petrecea Lucrul acest, Iuda zicea: „Puterile acelor care Poartă poveri fără-ncetare, Din zi în zi slăbesc și-apoi Spărturi sunt multe. Astfel, noi Nu vom putea să isprăvim Zidul pe care-l construim.”
11 Vrăjmașii noștri se-nmulțeau Și de mânie plini ziceau: „Ne va vedea acel popor, Când vom sosi-naintea lor. Asupra lor vom tăbărî, În iureș, îi vom omorî Și-n acest fel vom face noi, Lucrarea să-nceteze-apoi.”
12 Însă, alăturea de ei, Au locuit și mulți Iudei. Aceștia, grabnic, au venit – De zece ori – și ne-au vestit Despre ce planuri ei aveau Și prin ce locuri plănuiau Ca să pătrundă pân’ la noi.
13 Aflând acestea mai apoi, Pe toți i-am rânduit de-ndat’. După familii așezat, Poporul fost-a răspândit Pe lângă ziduri, pregătit Pentru război. Unii aveau Arcuri, iar alții mânuiau Săbii și suliți. Mulți din ei – Deci dintre oamenii acei – Pe lângă zid s-au înșirat, În locul ce s-a arătat A fi cel mai de jos. Apoi, Alți oameni, gata de război, Șezură-n locurile cari Se dovedeau a fi mai tari.
14 Atunci, m-am dus la dregători, La cei mai mari conducători, La celălalt popor aflat Acolo, și am cuvântat: „Să nu vă temeți! Fiecare, De Dumnezeul nostru mare, Să-și amintească! Să luptați Pentru familii, pentru frați, Pentru-ale voastre case-apoi!”
15 Vrăjmașii au aflat că noi Știm tot ceea ce-au pregătit, Iar Dumnezeu le-a nimicit Planul făcut. Atuncea, noi Mers-am la lucru, înapoi, Să facem zidul, la cetate.
16 Din ziua ‘ceea, jumătate – Dintre-ai mei oameni – construiau, Iar ceilalți – care arme-aveau – Stăteau de veghe. Au avut Suliți și platoșe și scut, Precum și arcuri. Ei erau Conduși de cei ce se vădeau Drept căpetenii, dintre cei Care, de neam, au fost Iudei.
17 Aceia care construiau Sau cei care poveri duceau, Cu arma-n mână au muncit, Atunci când zidu-au construit.
18 Deci fiecare își ținea, La brâu – încinsă – sabia, Iar trâmbițașul, ne-ncetat, Numai în preajma mea a stat.
19 Am mers, din nou, la dregători, La cei mai mari conducători, La celălalt popor – aflat Acolo – și am cuvântat: „Lucrarea-i mare, precum știți, Iar noi suntem, toți, risipiți Pe zid și suntem depărtați Unii de alții. Deci, dragi frați,
20 Când trâmbița o auziți, Grabnic, la mine să veniți. Nicicând să n-aveți teamă voi, Căci Domnul luptă pentru noi!”
21 Astfel, lucrat-am la cetate, Căci dintre noi, o jumătate, Cu sulița în mâini a stat, Din zori, până pe înserat.
22 În vremea ‘ceea, eu m-am dus Și oamenilor mei le-am spus: „Noaptea, voiesc ca să vegheați Și la Ierusalim să stați. Straje să facă fiecare, Cu slujitorul ce îl are, Iar când se face ziuă-apoi, O să muncim, la ziduri, noi.”
23 De straie, nu ne-am dezbrăcat, Nici eu, nici cei ce m-au urmat, Nici cei ce-n slujba mea erau Și nici cei care se aflau Atuncea, sub porunca mea. Dacă, la apă, trebuia Să meargă omul, ne-apărat, El se ducea doar înarmat.