1„În vremile sfârșitului, Muntele Casei Domnului Tare va fi întemeiat Și cel mai ‘nalt va fi aflat, Fiind deasupra tuturor Colinelor dealurilor. Popoarele-au să se grăbească, Spre el să se îngrămădească.
2Neamuri vor merge către el Și au să zică-n acest fel: „Veniți pe creasta muntelui Ce se vădește-al Domnului, La Casa Celui cari, mereu, E al lui Iacov Dumnezeu, Ca să ne-nvețe calea Lui! Iată, Cuvântul Domnului, De la Ierusalim, porni-va, Iar Legea, din Sion, ieși-va!
3El o să fie-Acela care Va judeca între popoare, Iar hotărârile luate Privesc neamuri îndepărtate. Din săbii, pluguri își vor face, Iar sulițele le-or preface, Apoi, doar în niște cosoare. Nu vor fi lupte-ntre popoare, Căci nu va trage sabia Nimeni, în contra altuia Și nu va fi-nvățat, apoi, Nimeni, să facă vreun război,
4Căci locui-va fiecare, Doar sub smochinul ce îl are, Sau va ședea sub a lui vie Fără ca tulburat să fie. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit. El este Domnul oștilor.
5Când după dumnezeii lor Umblă popoarele ce sânt Pe fața-ntregului pământ, Iată, la fel facem și noi, Pentru că vom umbla apoi, În Numele Domnului care E Dumnezeul nostru mare Și tot El are să ne fie, De-acum și până-n veșnicie!”
6„În ziua ‘ceea, Eu – vă spun – Pe toți cei șchiopi, am să-i adun, Pe cei pe cari i-am izgonit Și pe cei cari i-am chinuit.
7Din cei șchiopi, am să fac o viță Care va fi o rămășiță, Iar din cei cari risipiți sânt, Fac un neam tare, pe pământ, Asupra căruia, mereu, O să domnească Dumnezeu. Pe muntele Sionului, Va fi scaunul Domnului. Acolo, El o să domnească Și-n veci are să-mpărățească!
8La tine, cel ce te vădești Precum că turn al turmei ești – Și totodată deal pe care Fiica Sionului îl are – Vine acea orânduire Care e vechea stăpânire, Împărăția fiicei lui, Cea a Ierusalimului.”
9Dar spune-mi, însă, de ce oare, Strigi tu, acum, atât de tare? N-ai sfetnic? Nu ai împărat, Astfel încât te-au apucat Durerile unei femei, În clipele facerii ei?
10Fiica Sionului, acum, Suferi și gemi, la fel precum Și o femeie se căznește, Când ceasul nașterii sosește! Cetatea o să-ți părăsești Și-n câmp tu ai să locuiești. În urmă, tu vei fi luată Și-n Babilon vei fi mutată. Acolo, am să te găsesc Și am ca să te izbăvesc. De la prietenii tăi – iată – De Domnul, ești răscumpărată.
11Căci multe neamuri s-au unit Și împotrivă-ți au venit, Zicând: „Să fie pângărită, Ca să vedem că împlinită Va fi dorința noastră mare, În ce-o privește pe cea care E fiică a Sionului!”
12Ei nu știu gândul Domnului, Iar planul, nu I-au înțeles. Nu știu că Domnul i-a cules, Că sunt ca snopii adunați Care în arie-s aflați.
13Scoală, fiica Sionului! E timpul treieratului! Îți fac copită de aramă Și-un corn de fier, de bună seamă, Popoare multe să zdrobești, Iar prada ce o dobândești Să o închini Domnului Sfânt Care e Domn peste pământ!”