Bible

1 Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit: 2 „Către Aron și fiii lui, În acest fel, tu ai să spui: „Eu vreau ca să luați aminte, Să vă feriți de lucruri sfinte, Care Mi-au fost Mie-nchinate Și cari, de Israel, sunt date. Vegheați și fiți atenți, mereu: Nu necinstiți Numele Meu, Pentru că Eu, Eu Domnul sânt, Iar al Meu Nume este sfânt!” 3 Mai spune-le că „Orișicine Este al vost’ urmaș și vine S-atingă lucrurile sfinte, Cari date sunt – luați aminte! – De oamenii lui Israel, Și dacă va avea, pe el Atuncea vreo necurăție, Acela nimicit să fie, Din fața Mea, de pe pământ, Pentru că Eu, Eu Domnul sânt! 4 Din neamul lui Aron, oricare Va fi acela care are Pierderi ale seminței lui, Lepră pe pielea trupului, Să nu mănânce – ia aminte! – Din lucrurile ce sunt sfinte, Până când nu va fi curat. La fel se va fi întâmplat Și cu cel care s-a atins – Întâmplător sau înadins – De-un mort, ori de ceva spurcat, Sau de cel care-a lepădat Sămânță-n timpul somnului. 5 Oprite fi-vor, orișicui, Aceste lucruri de mâncare, Când s-a atins de-o târâtoare Și prin aceasta s-a spurcat; Oprit e și cel necurat, Cari a ajuns astfel să fie, Căci are vreo necurăție. 6 Acela care s-a atins – Întâmplător sau înadins – De-aceste lucruri, necurat Va fi, până pe înserat. Să nu mănânce – ia aminte! – Din lucrurile cele sfinte, ‘Nainte de a-și fi scăldat 7 Trupul, după ce-a scăpătat Al zilei astru-n asfințit Și-astfel, să fie curățit. Abia apoi, el va putea Ca să se ducă și să ia, Din lucrurile sfinte care Date îi sunt, pentru mâncare. 8 O vită care a murit, Să n-o mănânce! Negreșit, Oprit e de-a mânca, vreodată, O vită ce-a fost sfâșiată, Pentru a nu se fi spurcat, Prin tot ceea ce a mâncat. Eu, Domnul sunt! Să Îmi păzească 9 Poruncile! Să le-mplinească Și astfel, să nu-i pedepsesc, Cu moartea, căci Îmi necinstesc Aceste lucruri ce sunt sfinte. De-aceea, zic: „Luați aminte, La tot ce-am să vă poruncesc! Eu, Domnul sunt! Eu vă sfințesc!” 10 „Mereu, fiți cu luare-aminte: Din lucrurile cele sfinte, Nu va mânca nici un străin Și nici aceia care vin, La preot, oaspeți să îi fie. De-asemenea, să se mai știe Că de la ele e oprit Și-acela care e tocmit, Cu ziua doar, ca să muncească. 11 Un rob poate să folosească, Aceste lucruri, la mâncat, Numai de fost-a cumpărat, Pe-argint, de către preot. El E învoit, în acest fel, De a mânca din lucrul care E sfânt; de-asemeni, voie are Și cel născut în casa lui. 12 Dacă fata preotului, După străin, e măritată, De a mânca, nu e lăsată Din lucrurile sfinte care Jertfite sunt, prin ridicare. 13 Dacă a preotului fată Ajunge văduvă, vreodată, Sau dacă ea e despărțită De soț, făr’ a fi-nvrednicită Cu vreun urmaș și dacă vrea La tatăl să revină ea – La fel cum fost-a prima dată, Pe vremea când fusese fată – Are să-i fie-ngăduit Ca să mănânce, negreșit, Din hrana tatălui ei, care E preot; dar, voie nu are, Nici un străin, nicicând, din ea, Pentru mâncare, ca să ia. 14 Dacă un om – din întâmplare – Va folosi, pentru mâncare, Un lucru sfânt, fără să vrea, El, preotului, să îi dea Prețul cu care-i prețuit, Plus o cincime-adăugit. 15 Toți preoții să ia aminte, La lucrurile cele sfinte Și tot mereu, să le păzească. Să nu cumva să necinstească Aceste lucruri, în vreun fel, Cari date sunt, de Israel, Lui Dumnezeu și fiecare O jertfă e, prin ridicare. 16 Cei care – făr’ a fi lăsați – Au să mănânce, apăsați Ajunge-vor, de-al lor păcat, Pentru că nu M-au ascultat Și n-au păzit lucrul cel sfânt Precum le-am spus. Eu, Domnul sânt, Acela care Îi sfințesc. Păziți tot ce vă poruncesc!” 17 Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit: 18 „Să duci porunca Domnului, Pentru Aron și fiii lui, Și pentru-ntregul Israel! Vorbește-le, în acest fel: „Dacă din Israel, oricine Voiește a veni la Mine, Cu jertfe cari să le socot A-Mi fi drept ardere de tot, Sau dar, dat prin bunăvoință, Trebuie-a ști acea ființă, Oricine-ar fi cei care vin – Fiu din Israel, sau străin – 19 Să ia o parte bărbătească – Fără cusur să se vădească – Din rândul caprelor, din boi, Sau dintre miei. Să știți dar voi, Că doar așa va fi primită Jertfa cari fost-a dăruită. 20 Să nu se-aducă jertfa care, Cusururi, s-a vădit că are. 21 Dacă un om, prin voia lui, Îi va aduce Domnului, O jertfă pentru mulțumire, Sau poate pentru împlinire A unei juruințe, el Va proceda, în acest fel: Jertfa s-o deie, dintre boi – Sau poate s-o dea dintre oi – Numai că vita dăruită Drept jertfă – pentru-a fi primită – Fără cusur, voiesc să fie. Cu toți vor trebui să știe, 22 Să nu aducă-n dar, vreo vită Oarbă, sau slută, ori ciuntită; Să nu le-aducă nici pe cele Care-au pecingine pe piele, Ori cari, de râie, pline-s, sau Acelea care bube au. Să nu se-aducă, pe altar, Lui Dumnezeu, astfel de dar, Ca jertfe ce sunt mistuite De foc, căci nu vor fi primite. 23 Atuncea când ai să jertfești Un bou, sau miel, și-l dăruiești – De bunăvoie – acel dar Poate avea un mădular Mai lung sau mai scurt, cu ceva. Însă, când daru-i dat, cumva, Pentru o juruință, el Va fi fără cusur. Altfel, Jertfa ce fost-a dăruită, De către Domnul, nu-i primită. 24 Să nu-I aduceți Domnului, Vreun dobitoc, când ale lui Boașe sunt frânte sau stricate, Ori smulse sunt, ori sunt tăiate. Astfel de jertfă, niciodată – În țară – să nu fie dată. 25 De la străini, să nu luați Vreun dobitoc, pe cari să-l dați – Când astfel de metehne are – Apoi, drept jertfă de mâncare, Lui Dumnezeu, căci e sluțit Și el nu poate-a fi primit.” 26 Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit: 27 „Află acuma, că vițelul, Iedul apoi, precum și mielul, Proaspeți născuți, să mai rămână, Cu mama lor, o săptămână. De-aceea zic, luați aminte: De-a opta zi doar, înainte, Poate a fi un dobitoc, Adus drept jertfă arsă-n foc. 28 Vaca, sau oaia ce-o luați, Ori capra, să n-o-njunghiați În acea zi în care voi Veți ‘junghia fătul apoi. 29 Când veți aduce, Domnului, O jertfă, după voia Lui, Să fie jertfa cu menire De jertfă pentru mulțumire, Căci numai astfel, pregătită, Ea va putea a fi primită. 30 În ziua-n cari, jertfa, o dați, Atuncea vreau s-o și mâncați. Nimic, din ea, nu va rămâne Când va veni ziua de mâne. Eu, Domnul sunt, iar voi să știți, 31 Poruncile-Mi, să le păziți Căci Eu sunt Domnul Cel ceresc. Să împliniți, ce poruncesc! 32 Vegheați să nu Îmi necinstiți Numele Meu. Voiesc să știți Că sfânt este Numele Meu Și vreau să fiu sfințit, mereu, În mijlocul poporului, Căci Eu sunt Dumnezeul lui. Sunt Dumnezeul Cel ceresc – Eu sunt Cel care vă sfințesc. 33 Din al Egiptului ținut, V-am scos și, liberi, v-am făcut, Să fiu al vostru Dumnezeu, Căci Eu sunt Domnul, tot mereu!”