Joshua 23
1 Trecuse multă vreme-n zbor, De când, peste al Său popor, Domnul, odihnă, a lăsat. Cu pace l-a înconjurat, Scăpându-l de vrăjmașii care, În jur, erau în număr mare. Înaintat, pe-al vieții drum, Ajunse Iosua de-acum. Timpul, în zbor, nu-l ocolise Și astfel, el îmbătrânise.
2 Atunci, la sine, a chemat, Poporul. Când s-au adunat Cu toți – bătrâni, judecători, Ai oștilor conducători, Precum și toți aceia cari, În Israel, erau mai mari – În felu-acesta, le-a vorbit: „Iată, eu am îmbătrânit,
3 Dar voi, cu toții, ați văzut Ceea ce Domnul le-a făcut, Mereu, dușmanilor pe care A noastră seminție-i are. Convins sunt că pricepeți voi, Că a luptat El, pentru noi.
4 Știți că v-am dat în stăpânire – Prin sorți – a voastră moștenire, Ca fiecare seminție Să capete câte-o moșie. Stăpâne-s ale voastre case, Peste popoarele rămase În țara voastră, începând De la Iordan și ajungând Până la mare-n asfințit.
5 Dar Domnul vostru, negreșit, O să le izgonească-apoi, Ca țara s-o stăpâniți voi.
6 Puterea să vi-o încordați Și ne-ncetat să căutați Să împliniți tot ce s-a zis Și-n lege, Moise-apoi a scris. Să nu v-abateți dragii mei, La stânga, sau la dreapta ei.
7 Cu neamurile care sânt, Acuma, pe al vost’ pământ, Nicicând să nu v-amestecați. De-asemenea, să căutați Să nu rostiți nume pe care Vreun dumnezeu de-al lor îl are. Ăști dumnezei ce-n țară sânt, Nu-i folosiți în jurământ. Să nu-i slujiți, să nu-ncercați, În fața lor, să vă-nchinați.
8 Voi alipiți-vă, mereu, De-al vostru Domn și Dumnezeu, Așa precum eu am văzut Că până astăzi ați făcut.
9 Voi ați văzut că neamuri cari Erau puternice și mari, Ajuns-au a fi izgonite Din față-vă, și nimicite, De către Domnul. Nimenea, Să vă înfrunte, nu putea.
10 Un om de-al vost’ putea să ție Piept, și să urmărească-o mie Dintre vrăjmași, căci Dumnezeu Luptat-a pentru voi, mereu.
11 La al vost’ suflet să vegheați Și-aminte, ne-ncetat, luați La el, ca astfel, voi, mereu, Să Îl iubiți, pe Dumnezeu.
12 Dacă de El vă depărtați Și dacă vă apropiați De neamurile care sânt Aflate pe al vost’ pământ, Dacă cu ele vă uniți Căsătorindu-vă, să știți
13 Că Domnul n-o să mai voiască, Din țară, să îi izgonească. Cursă și laț, ele-au să fie, Pentru a voastră seminție, Un bici – în coaste, pentru voi – Și spini în ochii voștri-apoi. Atunci, încredințați să fiți Că voi aveți ca să pieriți Din astă țară minunată Care v-a fost, de Domnul, dată.
14 Atenți să mă priviți acum: Iată-mă, gata sunt de drum. Pe el – ca tot ce-i pământesc – Sunt pregătit ca să pășesc. Din inimile voastre, voi – Din sufletul vostru apoi – Să recunoașteți, într-un glas, Cum că nimic nu a rămas – Din vorbele ce le-a rostit Al vostru Domn – neîmplinit. De-aceea, astăzi, pot a spune Că toate vorbele Lui bune S-au împlinit, față de voi.
15 Dar tot așa, vă spun apoi, Că după cum s-au împlinit Vorbele bune, negreșit, Să știți că și vorbele rele Pot împlinite-a fi și ele. Dacă pe Domnu-l părăsiți, Atunci încredințați să fiți Că vorba rea se împlinește, Iar Dumnezeu vă nimicește Din astă țară minunată, Care, de El, vă este dată.
16 Atunci când legământul dat, De-al vostru Domn, va fi călcat, Când veți sluji alți dumnezei Și vă veți închina la ei, Fiți siguri că are să vie, Din cer, a Domnului mânie, Asupra voastră, și-o să fiți – Din astă țară – nimiciți.”