1Fii lui Iosif au primit – Prin sorți – ținutul potrivit Cu casele din seminție. Se întindea a lor moșie, De la Iordan – din locu-n care A fost cetatea ‘ceea mare Cari Ierihon era chemată – Spre apa ce este aflată În valea Ierihonului, La răsăritul soarelui. Hotarul merge și cuprinde Pustia care se întinde Din Ierihon pân’ la Betel, Trecând prin munte. Apoi el
2Merge spre Luz, trecând ușor, Spre granița Archiților, Prin Atarot. Coboară-apoi,
3Pe la apus și înapoi, Spre-al Iafletiților hotar Se-ntoarce și ajunge iar, La cel al Bet-Horonului, Mai jos de Ghezer. Drumul lui Merge apoi, până la mare.
4Aceasta-i moștenirea care Au dobândit-o dar cei doi Fii ai lui Iosif, mai apoi. Cei din ale lui Iosif case, Sunt Efraim și cu Manase.
5Iată dar, granița pe care Neamul lui Efraim o are. Hotarul lui – spre răsărit – Din Atarot-Adar pornit, Întins fusese și adus La Bet-Horonul cel de sus;
6La Micmetat, ieșea la mare – Spre miazănoapte – după care Hotarul se-ntorcea-napoi, La Tanat-Silo, iar apoi Pătrunde – după ce-a a cotit – În Ianoah, la răsărit.
7Spre Atarot el se pornea Și spre Narata și-ajungea, Prin Ierihon și câmpul lui, La apele Iordanului.
8Din Tapuah el era dus, La râul Cana din apus Și-n urmă, ajungea la mare. Aceasta-i moștenirea care Au căpătat-o, bunăoară, Cei cari, din Efraim, pogoară, După familiile lor Și casele părinților.
9Fiii lui Efraim aveau Cetăți pe cari le stăpâneau, În mijlocul acelor case Din seminția lui Manase. Toate cetățile acele, Sate aveau, pe lângă ele.
10Pe cei care au locuit La Ghezer, nu i-au izgonit, Iar Canaaniții au rămas Acolo, până-n acest ceas; Astfel, și astăzi îi găsim, În mijlocul lui Efraim. Acolo, ca să locuiască, Au trebuit, bir, să plătească.