Joshua 11
1 Iabin – cel care-a-mpărățit Peste Hațor – a auzit De lucrurile petrecute. Înspăimântat, trimise iute, Soli, la-mpăratul din Madon, La împăratul din Șimron, La cel care, înscăunat, Sta la Acșaf ca împărat,
2 La împăratul cel de frunte – La miazănoapte-aflat de munte – La împăratul din câmpie – Care-a domnit, precum se știe, La miazăzi de locul care Drept Chineret, nume, își are – La cei ce-n vale se aflau, La cei care împărățeau Pe înălțimea Dorului Către apusul soarelui,
3 La întreg neamul Canaanit Care ședea la asfințit, La Amoriți și la Hetiți, De-asemenea la Fereziți, Apoi la neamul Iebusit Care în munți a locuit Și-n urmă-apoi Heviților Cari își aveau ținutul lor La poalele Hermonului – În Mițpa – chiar în fața lui.
4 Aceste neamuri au primit Soliile și s-au unit, Alcătuind o oaste care Era în număr foarte mare. Când o priveai în largul zării, Părea ca și nisipul mării. Pe lângă arme, fiecare Au mai avut și cai și care.
5 Toți împărații au găsit Că locul cel mai potrivit Ca să-și adune om cu om, Este la apele Merom; Au hotărât ca-n locu-acel Să-i țină piept, lui Israel.
6 Domnul, la Iosua, S-a dus Și-apoi în acest fel, i-a spus. „Fii tare dar, și nu te teme, Căci mâine, pe această vreme, Pe toți, bătuți, am să vi-i dau, În mâna voastră. Însă vreau Ca vinele picioarelor, Tu să le tai, cailor lor; Iar carele – toate-adunate – În flăcări, fi-vor aruncate.”
7 La apele Merom apoi – Cu ai săi oameni de război – Pe ne-așteptate a venit Iosua și a năvălit Peste-mpărați și oastea lor.
8 În mână la al său popor – Precum a zis – Domnu-a făcut Să cadă toți. El i-a bătut Pân’ la Sidonul zis „cel mare”, Până la valea Mițpa care Se află către răsărit Și-n urmă, i-a înghesuit La Misrefot-Maim. Apoi,
9 Când a sfârșit acest război, Iosua-ndată a făcut Așa cum Domnul i-a cerut Și vinele picioarelor, El le-a tăiat, cailor lor, Iar carele – toate-adunate – În flăcări, fost-au aruncate.
10 Când Iosua – de la război – Cu oastea s-a întors apoi, Către Hațor s-a îndreptat, Unde, în urmă, a purtat Mari bătălii înverșunate, Spre-a pune mâna pe cetate. Hațorul – fără îndoială – Pe-atunci, fusese capitală Pentru acele-mpărății Spre care s-au trimis solii. Cel ce era înscăunat, Peste Hațor, n-a fost cruțat, Ci a pierit – precum se știe – Cu-al său popor, în bătălie, Atuncea când pentru cetate Crâncene lupte au-fost purtate.
11 Astfel, locuitorii ei, Prin ascuțișul sabiei Pieiră, iar cetatea lor Dată a fost flăcărilor.
12 Cetățile ce le-au avut Cei care au aparținut De a Hațorului cetate, Au fost și ele-apoi luate. Toți cei ce-n ele-au fost aflați, De sabie au fost tăiați, Căci Iosua i-a nimicit Pe toți, precum a poruncit Moise – înaintașul lui – Cari fost-a robul Domnului.
13 Dar nu s-a ars nici o cetate, Din cele care-au fost aflate Pe deal, afară de Hațor Cari, de-al lui Israel popor, După ce-ajunse-a fi învinsă, De Iosua a fost aprinsă.
14 Israeliții au luat, Drept pradă, tot ce au aflat A fi de preț într-o cetate. Și vitele au fost luate, Iar toți locuitorii ei, Prin ascuțișul sabiei Au fost trecuți, cu mic, cu mare. Nimeni n-a căpătat cruțare.
15 Iosua, astfel, a-mplinit Ceea ce i s-a poruncit Lui Moise – robul Domnului – Care-a lăsat – la rândul lui – Lui Iosua, porunca dată De Domnu-n vremea-ndepărtată.
16 În felu-acesta, țara toată, De Iosua a fost luată: Muntele tot a fost luat, Ținutu-n miazăzi aflat, Țara Gosen, valea la fel Și muntele lui Israel – Cu câmpul și văile lui –
17 Pornind din poala muntelui Care, pleșuv, se-nalță mare, Privind către Seir în zare, Pân’ la Bal-Gad și valea lui Din granița Libanului, Și pân’ la muntele chemat Hermon. Iosua i-a luat Pe împărații toți, pe care Acel ținut întins îi are Și i-a ucis, pe rând, apoi.
18 El a purtat, cu ei, război – Cu oastea lor, nenumărată – O vreme foarte-ndelungată.
19 Cu Israel, n-a putut face Atunci, nici o cetate, pace, Afară de neamul Hevit Ce-n Gabaon a locuit. Restul, prin luptă-au fost luate: Cetate dar, după cetate Au fost prin luptă cucerite Și multe fost-au nimicite.
20 Faptele-așa s-au petrecut, Pentru că Domnul a făcut Ca toate neamurile care Erau în țara ‘ceea mare, În inimă să se-mpietrească Și-apoi ele să se unească Să-i țină piept lui Israel. Ajuns-au nimicite-astfel, Așa cum Domnu-a poruncit, Când El, lui Moise, i-a vorbit.
21 Cu Anachimii, mai apoi, A purtat Iosua război, Până când el i-a nimicit. Ținutu-n care-a locuit Neamul acela cuprindea Întinderi mari, căci începea Din muntele Hebronului Și ajungea hotarul lui, Pân’ la Debir, Anab și-apoi, Pe coastă se-ntorcea-napoi, În muntele lui Israel Și-n Iuda. Iosua, astfel, Îi șterse cu desăvârșire, Din țara care, moștenire, S-a dat pentru al său popor.
22 Din neamul Anachimilor, Mai locuiau cei ce-au scăpat, La Gaza, la Asdod și Gat.
23 Deci Iosua, mâna, a pus Pe toată țara, cum a spus Domnul, prin Moise. Apoi el, Copiilor lui Israel, A dăruit-o-n stăpânire, Ca să le fie moștenire, Iar fiecare a primit Partea ce i s-a cuvenit Ca stare și ca seminție. Domnu-a făcut apoi, să vie Un timp de tihnă, negreșit, În care țara a găsit Odihna binecuvântată Cari doar prin pace este dată.