1În țara Uț a locuit Un om cari Iov a fost numit. El era om neîntinat; Își păstra sufletul curat, De rău, ferindu-se mereu, Căci se temea de Dumnezeu.
2Iov a avut mai mulți copii: Trei fete, dar și șapte fii.
3Avea și șapte mii de oi, Cămile vreo trei mii, iar boi, Cinci sute de perechi avea Și măgărițe-asemenea. De mulți argați era slujit, Iar dintre cei din Răsărit – Prin felu-n care s-a purtat – A fost cel mai apreciat.
4Feciorii lui se vizitau Și-ospețe, rând pe rând, dădeau, Poftind la aste sărbători, Mereu, pe ale lor surori.
5După ospețe, Iov avea Un obicei bun: își sfințea Copiii, căci el s-a gândit Că „Poate, au păcătuit Și-au supărat, pe Dumnezeu.” Astfel, după ospăț, mereu, De dimineață se trezea Și-o ardere de tot jertfea El, pentru toți copiii lui, Cerând iertarea Domnului.
6Dar într-o bună zi – în zori – Toți ai lui Dumnezeu feciori, La Tatăl, s-au înfățișat. Satana, și el, i-a urmat, Vârându-se-n mijlocul lor.
7Domnul văzându-l, răbdător, L-a întrebat: „De unde vii?” Satan a zis: „De vrei să știi, Află că am cutreierat Pământul și că m-am plimbat Pe-ntinsul lui. De-acolo eu Acuma vin.” „Pe robul Meu –
8Pe Iov” – Domnul a întrebat – „În vremea când ai colindat Pământul, nu l-ai întâlnit? Asemeni lui, neprihănit, Alt om nu poate fi aflat! El are sufletul curat, Se-abate de la rău mereu, Căci teamă-i e, de Dumnezeu.”
9Satan Îi zise Domnului: „Oare degeaba-i teama lui? Degeaba crede-n Dumnezeu?
10Doar văd destul de bine eu, Că-n toate, Tu l-ai ocrotit – Tot ce-i al lui, Tu ai păzit Și-apoi ai binecuvântat Ceea ce mâna i-a lucrat. Acum, turmele lui fiind În număr mare, se întind
11În toată țara. Sunt convins Că dacă Tu Te-ai fi atins De tot ce-a dobândit în viață, El Te-ar fi blestemat în față!”
12Domnul răspunse, de îndată: „În ale tale mâini, Eu, iată, Las tot ceea ce, azi, Iov are – Toată averea lui cea mare! De-un lucru doar, să te păzești: Pe al Meu rob, să nu-l lovești!” Satana, de la Domnul Sfânt, Se-ntoarse, grabnic, pe pământ.
13Odată, fost-au invitați, Ca de-obicei – surori și frați – La fiul cari i s-a născut Întâi, lui Iov, și-au petrecut Cu toții, după pofta lor.
14La Iov, veni un slujitor Și-astfel i-a spus: „Boii arau, Iar măgărițele pășteau,
15Când niște Sabeeni veniră, Fără de veste. Îi loviră Pe slujitori și ți-au luat Avutul tot. Eu am scăpat, Și într-un suflet am fugit, De totul ți-am istorisit!”
16Când încă solul mai vorbea, Spre ei un alt argat zorea: „Focul lui Dumnezeu” – a zis Acesta – „din ceruri trimis, Ți-a ars și slujitori și oi! Eu am scăpat și înapoi, Aici, grabnic m-am înturnat, Să îți vestesc ce s-a-ntâmplat!”
17Pe când încă mai vorbeau ei, Altul veni: „Niște Haldei – Trei cete eu am numărat – Ca vulturii s-au aruncat Peste-a ta turmă de cămile, Luând apoi, bietele zile, Ale oricărui slujitor, Cu ascuțișul spadei lor. Numai eu singur am scăpat Și iată că te-am înștiințat!”
18Dar relele nu s-au sfârșit, Căci un alt sol veni, grăbit: „Fiii și fiicele-ți erau La-ntâiul tău născut. Ședeau La masă-atunci când s-a pornit
19Un vânt năprasnic ce-a izbit, În patru colțuri, casa lor, Căzând asupra fraților. Ai tăi copii, toți, au murit, Când peste ei s-a prăbușit Clădirea. Eu, doar, am scăpat Și-n grabă mare-am alergat Să te-nștiințez!” Iov i-a privit,
20S-a ridicat și, buimăcit, De toate câte le-a aflat, Mantaua el și-a sfâșiat Și și-a tuns capul. Prăbușit Cu fața la pământ, zdrobit De-aste-ntâmplări, s-a închinat, Lui Dumnezeu și-a cuvântat:
21„Din pântece, gol, am ieșit Când m-am născut, și e vădit Că-n inima pământului, Gol merg, prin voia Domnului! Domnul mi-a dat, El mi-a luat: Să fie binecuvântat, În veci, Numele Domnului!”
22Iov astfel – în vorbirea lui – N-a spus nimica negândit; Cu vorba, n-a păcătuit În fața Domnului; n-a scos Nici un cuvânt necuviincios, Privind pe Creatorul său, Ferindu-se de-a face rău.