1După aceea, Zedechia – În Iuda – a luat domnia. El fiu îi e lui Iosia Și-n locul lui Ieconia – Deci al lui Ioiachim fecior – Ajuns-a el stăpânitor. Acel care l-a așezat, Pe scaunul de împărat, E Nebucadențar, cel care În Babilon era mai mare.
2Nici oameni-mpăratului, Nici el și nici poporul lui N-au ascultat ce a rostit Domnul atunci când a vorbit Prin robul Său, prin Ieremia.
3În mare grabă, Zedechia Trimise pe Iucal – cel care, Pe Șelemia, tată-l are – Precum și pe Țefania – Pe fiul lui Maaseia, Preotul – să-i ducă solia Pân’ la prorocul Ieremia Și să îi spună, mai apoi: „Să mijlocești tu, pentru noi, La Cel care este mereu, Al nostru Domn și Dumnezeu.”
4Când acest lucru s-a-ntâmplat, Prorocul liber s-a aflat. Slobod umbla el prin popor, Ca să vorbească tuturor. Dar mai târziu, a fost luat Fiind în temniță-aruncat.
5Oastea lui Faraon plecase Și de Egipt se depărtase. Haldeii care-mpresurau Ierusalimul – căci voiau Să-l cucerească – auziră Vestea și-n grabă-l părăsiră.
6Atunci, cuvântul Domnului I-a zis astfel prorocului:
7„Așa vorbește Domnul, Cel Ce-i Dumnezeu în Israel: „Iată ce vești aveți de dat Celui ce este împărat În Iuda și-a găsit că-i bine Să vă trimită pân’ la Mine: „Oștirea Faraonului Se-ntoarce-acum, în țara lui. Oștirea Egiptenilor Voia să vă dea ajutor, Dar în Egipt se-ntoarce iară.
8Haldeii vor veni în țară; Se vor întoarce înapoi Să năvălească peste voi; Cetății și acestui loc, Ei au ca să îi pună foc.”
9„Domnul a zis: „Mă ascultați Și singuri nu vă înșelați, Zicând: „Haldeii vor pleca Și nu ne vor mai ataca! Se vor îndepărta de noi Și n-au să vină înapoi!” Vă spun dar, nu vă înșelați, Căci voi, de ei, n-o să scăpați!
10Chiar de ar bate-al vost popor Oștirile Haldeilor, Și chiar dacă puțini răniți Vor rămânea, și-atunci, să știți Că au să se ridice iară, Din cortul lor și peste țară Vor năvăli, până vor bate Și arde-vor astă cetate.”
11Pe când Haldeii părăseau Ierusalimul și cătau, De el, a se îndepărta – Căci nu voiau a se lupta Cu oștile Egiptului, Venite-n ajutorul lui –
12Prorocul Ieremia vruse – După un gând ce îl avuse – De la Ierusalim să plece În Beniamin, să poată trece.
13El a pornit atunci de-ndată, Spre poarta care e chemată Drept „a lui Beniamin”, păzită De-o strajă-anume rânduită. Când l-a zărit acela care Era în strajă cel mai mare, Grabnic în față i-a ieșit Și-n felu-acesta i-a vorbit: „Eu văd, prea bine, că tu vrei Să mergi la oastea de Haldei!” Ireia, se numea cel care Era în strajă cel mai mare. Fecior i-a fost lui Șelemia Și-asemeni și lui Hanania.
14Prorocul a răspuns de-ndat’: „Nu! Nu este adevărat! Nu vreau să merg pân’ la Haldei, Pentru că n-am nimic cu ei!” Ireia, însă, nu crezuse Ceea ce Ieremia spuse. Straja – atunci – mâna a pus Pe Ieremia și l-a dus În fața căpitanilor, Lăsându-l dar, în mâna lor.
15Când l-au văzut aceia cari Se dovedeau a fi mai mari, Pe Ieremia l-au bătut, Iar să-l asculte nu au vrut. După aceea, l-au luat Și-n temniță l-au aruncat, Căci temnița era făcută În casa ce a fost avută De Ionatan, acela care, Rangul de logofăt, îl are.
16Astfel, prorocul a intrat În gherlă și întemnițat Rămase-acolo multă vreme.
17Dar Zedechia-a pus să-l cheme, În taină, și l-a întrebat: „Ai vreun cuvânt ce ți-a fost dat Din partea Domnului, apoi, Care-i anume pentru noi?” Atunci, răspunse Ieremia, Către-mpăratul Zedechia: „Am un cuvânt pentru-mpărat: Află că tu ai să fii dat În mâna celui cari, pe tron, Este aflat în Babilon!”
18După aceea, Ieremia Mai zise către Zedechia: „Oare cu ce-am păcătuit În fața ta? Cu ce-am greșit, În fața slujitorilor Și-n fața-ntregului popor, Așa încât voi m-ați luat Și-n temniță m-ați aruncat?
19Unde-s prorocii ce-i aveați, Pe care voi îi ascultați? Unde sunt cei ce proroceau Și care ne-ncetat ziceau: „Acela ce este pe tron, Drept împărat în Babilon, Nu va intra în țara noastră! Nu vine împotriva voastră!”?
20Acum, ascultă – te rog eu – Tu împărate, domnul meu! Fie ca ruga mea rostită ‘Nainte-ți, să fie primită! Nu mă trimite la-nchisoare, Din nou, în casa ce o are Cel care, Ionatan, se cheamă Și-i logofăt. De bună seamă, Dacă voi merge înapoi, Mă tem că am să mor apoi!
21Poruncă, dete Zedechia, Străjerilor, ca Ieremia, În curtea temniței, păzit, De-atunci să fie și hrănit, Cu pâine, zilnic. El putea, Parte de pâine a avea. În ulița brutarilor, Se făcea pâinea tuturor, Iar Ieremia a primit Pâine, până s-au isprăvit Rezervele de grâne-aflate, Pentru poporul din cetate. În curtea temniței, astfel, Mai multă vreme a stat el.