Jeremiah 13
1 „Domnul mi-a zis, în acest fel: „Să-ți iei un brâu. Brâul acel Din in să fie, negreșit. Cu brâul ce l-ai dobândit, Încinge-ți coapsele apoi, Fără ca-n apă să-l înmoi!”
2 Atunci, un brâu mi-am cumpărat, Așa precum porunci mi-a dat, Și-n jurul coapselor, apoi, Mi l-am legat, făr’ să-l înmoi.
3 A doua oară a venit Domnul și astfel mi-a vorbit:
4 „Ia brâul ce l-ai cumpărat, Cu care ai înfășurat Coapsele tale! Scoală-te! Spre Eufrat îndreaptă-te Și într-o crăpătură lată – Care în stâncă e aflată – Ai să ascunzi brâul adus.”
5 Atunci, la Eufrat m-am dus Cu brâul meu și am făcut După cum Domnul mi-a cerut.
6 După mai multe zile, iată, Domnul mi-a mai vorbit o dată: „Acum – degrabă – scoală-te! Sprte Eufrat îndreaptă-te Și adă brâul ce l-ai pus Acolo, după cum ți-am spus!”
7 Grabnic m-am dus la Eufrat Și printre stânci eu am săpat, Pân’ am găsit brâul ascuns. Putreziciunea a pătruns În brâul meu și l-a mâncat, Încât era de tot stricat.
8 Atunci, Cuvântul Domnului Vorbitu-mi-a, din partea Lui:
9 „Așa vorbește Dumnezeu: „Astfel voi nimici și Eu, Mândria cea nespus de mare – Mândria făr-asemănare – Ce e-n Ierusalim aflată, Precum și-n Iuda, totodată.
10 Poporu-acesta, negreșit, Drept un neam rău s-a dovedit. Ei nu urmează-al Meu cuvânt, Ci doar pornirile ce sânt În ale lor inimi, căci ei Umblă după alți dumnezei. De-aceea ei – într-un târziu – Ajunge-vor ca acest brâu, Care – după cum vezi – îți zic Că nu mai e bun de nimic!
11 Căci după cum e dovedit Un brâu, de coapse, că-i lipit, Iată că Mi-am lipit – la fel – Familia lui Israel Și a lui Iuda, să Îmi fie Laudă, slavă și mândrie, Să-Mi poarte Numele, mereu, Căci le-am voit popor al Meu. Ei însă nu M-au ascultat.
12 De-aceea, spune-le de-ndat’: „Așa vorbește Domnul, Cel Ce-i Dumnezeu în Israel: „În vremurile care vin, Se umplu vasele cu vin!” Ei au să-ți spună mai apoi: „Tu crezi, oare, că nu știm noi, Că-n vremurile care vin, S-or umplea vasele cu vin?”
13 Atuncea, astfel, să le spui: „Iată cuvântul Domnului: „În vremile ce au să vie, Am să îi umplu de beție Pe cei ce-n țară locuiesc, Pe cei care îi cârmuiesc Pe-ai lor proroci și pe preoți, Precum și pe-mpărații toți Care ajuns-au ca să stea Pe jilțul pe cari îl avea David, când fost-a la domnie. De-asemenea, beți au să fie Locuitorii cei pe care Ierusalimul îi mai are.
14 Cu toții fi-vor adunați – De-a valma și-apoi sfărâmați. Fii și părinți – se va vedea – Aceeași soartă vor avea. Nu le voi da nici o cruțare, Căci nu am milă și-ndurare. În nici un fel nu Mă opresc, Până când nu îi nimicesc.”
15 „Luați, acum, cu toți aminte, La ale Domnului cuvinte. Atenți să fiți ca nu cumva, Mândru să fie cineva. Acela care ne vorbește, Al nostru Domn Se dovedește!
16 Dați slavă Domnului, mereu! Slavă să-I dați lui Dumnezeu, Până când nu se înnoptează De ochii nu mai pot să vază Și până nu se poticnește Picioru-n beznă, când pășește. Lumina o veți aștepta, Dar ea nu se va arăta, Căci El, din ea, umbră va face – A morții – și o va preface În negura cea mai adâncă.
17 Iar dacă voi vedea că încă N-am să fiu ascultat de voi, Pe-ascuns eu am să plâng apoi, Căci sunteți plini doar de mândrie Și pentru că în grea robie – Smulsă fiind din țara Lui – Va merge turma Domnului.
18 Mergi la-mpărat și negreșit Vei spune ce ți-am poruncit! Să-i spui dar, împăratului Precum și-mpărătesei lui: „Jos, pe pământ, vă așezați, Căci nu mai sunteți împărați! Cununile ce le-ați avut, Iată – acuma – v-au căzut. Cununile ce le aveați, Cu care vă împodobeați, Iată că nu le mai aveți Și împărați nu mai sunteți!”
19 Cetățile ce sunt aflate În miazăzi, sunt încuiate Și nu se află nimenea În stare a le descuia. Toată-a lui Iuda-mpărăție A fost luată în robie.”
20 „Ridică-ți ochii și privește! Spre miazănoapte, te rotește! Unde îți este turma dată, Da care mândră-ai fost, odată?
21 Ce ai să zici, când se vor ține A fi mai mari, puși, peste tine, Străini pe cari obișnuiai Ca drept prieteni să îi ai? N-au să te ia dureri pe care Doar ceasul nașterii le are?
22 Și dacă întâmpla-se-va, Să-ți zici, în inimă, cumva, „De ce mi se întâmplă mie, Lucrul acesta?”, atunci ție Ți se va spune, negreșit: „Pentru că ai păcătuit! De-aceea, ți s-au ridicat Poalele hainelor, de-ndat’, Și-acum silit te pomenești, Călcâiele să-ți dezgolești.
23 Dar Etiopianul, oare, Își schimbă pielea ce o are? Schimbă pardosul – tot la fel – Petele care sunt pe el? Și tot așa e și cu voi: Puteți a face bine-apoi, Dacă deprinși vă dovediți Doar răul să îl săvârșiți?
24 Tocmai de-aceea, Eu voiesc, Acuma, să îi risipesc. Astfel, ca pleava au să fie, Dusă de vântul din pustie.
25 Iată-ți dar soarta-n viitor, Partea pe care ți-o măsor, Pentru că tu ai arătat Cum că pe Mine M-ai uitat, Iar toți ai tăi știu să își pună Speranțele, doar în minciună.
26 De-aceea, iată ce îți zic: Poalele am să îți ridic, Astfel încât, a ta rușine Va fi văzută de oricine.
27 Ce preacurvii ai săvârșit, Pe toate Eu ți le-am zărit. Nechezături, scoase de tine – De-asemenea – nu-Mi sunt străine. Curviile nelegiuite – Nenumărate – săvârșite Pe dealuri, dar și pe câmpie, Toate-Mi sunt cunoscute Mie. Și urâciuni – câte-ai făcut – Pe toate Eu ți le-am văzut. Ierusalime, vai de tine! Nu înțelegi că este bine, Acuma, să te curățești? Oare, cât timp mai zăbovești?”