1„Acuma, seama să luați Voi toți, care sunteți bogați! Să plângeți, să vă tânguiți, Căci, în curând, veți fi loviți Și mari nenorociri apoi, Se vor abate, peste voi.
2Averi, ce ați agonisit – Iată – acum au putrezit, Iar straiele voastre frumoase, De molii, vor ajunge, roase.
3Argintul vi s-a înnegrit, Iar aurul v-a ruginit. Rugina lor vă nimicește, Căci o dovadă se vădește În contra voastră: focul are A vă-nghiți, pe fiecare! Iată, e vremea de pe urmă Și în curând, timpul se curmă, Iar voi v-ați adunat comori!
4Nu i-ați plătit pe lucrători, Care-au trudit la secerat, Pe-al vost’ ogor: i-ați înșelat Când fost-a vorba de plătit. Această plată, negreșit, În contra voastră, strigă-acum. Pedeapsa voastră e pe drum. Iată, Domnul oștirilor – Plânsul secerătorilor – Din cortul Său, l-a auzit.
5Doar în plăceri, voi ați trăit Și-n desfătări, cât v-ați aflat, Pe-acest pământ. V-ați săturat Inima voastră-n acest fel, Chiar și în ziua de măcel.
6Pe omul cel neprihănit, Cari nu vi s-a împotrivit, L-ați osândit, atuncea, voi, Și, omorât, a fost apoi!
7Voi, fraților, doresc să știți, Ca răbdători să vă vădiți – Cu o răbdare-ndelungată – Până când Domnul se arată. Pildă luați dar, fraților, De la plugar, cum, răbdător, Așteaptă rodul scump, pe care, Pământul, să îl deie, are; Așteaptă ploaia timpurie, Precum și ploaia cea târzie.
8Deci, prin răbdare lungă, voi, În inimi, vă-ntăriți apoi; Căci e aproape vremea-n care, Al nostru Dumnezeu apare.
9Să nu vă plângeți – eu aș vrea – Unu-mpotriva altuia, Pentru ca nu cumva apoi, S-ajungeți judecați și voi, Căci marele Judecător E chiar la ușă, fraților.
10Luați, ca pildă, fiecare – De suferință și răbdare – Pe toți prorocii Domnului Care-au venit în fața Lui Și-n al Său Nume au vorbit.
11Noi, fericiți i-am denumit, Pe toți cei care au răbdat. Ați auzit, neîncetat, De Iov – de tot ce-a suferit – Și ați văzut ce-a dobândit, La urmă, prin a sa răbdare, Căci Domnu-i plin de îndurare Și-ntotdeauna – ne-ndoios – El se arată-a fi milos.
12Dar, mai presus, dragii mei frați, De toate, vreau să nu jurați Voi, nici pe cer, nici pe pământ Și nici cu vreun alt jurământ. Ci „da” al vostru, „da” să fie, În timp ce „nu”, „nu” să rămâie, Pentru că, astfel, niciodată, Nu veți cădea, sub judecată.
13E cineva în suferință? El să se roage cu credință! E cineva care se-adună, Cu voi, având inimă bună? Cântări de laudă, mereu, Să-I cânte el, lui Dumnezeu!
14E cineva bolnav, la voi? Chemați prezbiterii apoi, Ca să se roage, vă îndemn. Să-l ungă dar, cu untdelemn În Numele lui Dumnezeu Și să se roage, tot mereu,
15Căci rugăciunea cu credință, Îl va scăpa de suferință. Domnul, în felu-acesta, are Ca să îi deie vindecare, Iar dacă a făcut păcate, Acelea îi vor fi iertate.
16Pentru păcate, vă mustrați Și, ne-ncetat, să vă rugați, Toți – unul pentru altu-apoi – Căci vindecați o să fiți voi. Să țineți dar, cu toții, minte, Că rugăciunea cea fierbinte, Făcută de-un neprihănit, Mare putere-a dovedit.
17Ilie, precum știți și voi, Era supus, la fel ca noi, La tot felul de slăbiciuni. Prin ale sale rugăciuni, A dovedit, cu prisosință, Că încărcat e, de credință Și astfel, cerul – cum a zis – Trei ani și șase luni, s-a-nchis Și-un strop de ploaie n-a mai dat, Peste pământul însetat.
18Apoi, când iarăși, Domnului, El I-a cerut, prin ruga lui, Ploaie să dea – precum a zis – Cerul, îndată, s-a deschis Și-n urma ploii ce-a venit, Pământul, rod, a dăruit.
19Dacă s-a rătăcit, cumva, Din rândul vostru, cineva, Să vină altcineva-ndată, Și-apoi, la cale-adevărată, Să îl aducă, negreșit, Pe cel care s-a rătăcit.
20Acela care, dintre voi, O să întoarcă înapoi, Un păcătos, din rătăcire, Va mântui, de la pieire, Un suflet și-i vor fi iertate O sumedenie de păcate.”