Isaiah 29
1 O, vai este de Ariel! (Leul lui Dumnezeu e el.) Cetatea-n care s-a oprit David, atunci când a trăit! „An după an adăugați, Iar sărbătorilor le dați Putință-n cursul vremilor Să-și facă dar, ocolul lor.
2 Apoi, cetatea cea chemată Drept Ariel, împresurată Are să fie. Vor răzbate Plânset și geamăt, din cetate, Iar pentru Mine-n timpu-acel, Ea fi-va ca un Ariel.
3 Cetate, vei fi-mpresurată Din toate părțile, deodată, Căci Eu am să te înconjor Cu cetele străjerilor Și șanțuri de-apărare-apoi, În contra ta, ridica-voi.
4 Atunci ai să te pomenești Că din țărână-ai să vorbești. Cuvintele-ți, cu greu șoptite, Abia de fi-vor auzite, Căci din pământ, în acel ceas, Are să iasă al tău glas, Fiind ca al nălucilor; Iar murmurul cuvintelor Ce din țărână sunt șoptite, Abia de fi-vor auzite.
5 Vrăjmașii care te înfruntă, Vor fi ca pulberea măruntă. Asupritorii au să-ți fie, Precum e pleava pe câmpie, Purtată-n zbor peste pământ, De adierea unui vânt.”
6 De la Cel care, tot mereu, E al oștirii Dumnezeu, Cruntă pedeapsă o să vie, Cu tunete, cu vijelie, Cu pocnete asurzitoare, Cu flăcări mari, mistuitoare Și cu furtună și cu vânt Și cu cutremur de pământ.
7 Ca o vedenie de noapte, Ca și un vis, ca niște șoapte, Așa are a fi de mare Numărul neamurilor care Se vor lupta cu Ariel. Așa va fi dușmanul cel Care-mpotriva lui se suie, Îl înconjoară-n cetățuie, Ca să pornească un război, Strângându-l de aproape-apoi.
8 După cum cel flămând visează Cum că din plin se ospătează, Dar cu stomacul gol se scoală Și după cum – fără-ndoială – Visează cel ce-i însetat Că din belșug s-a adăpat, Însă atunci când se trezește, Stors de puteri se pomenește, La fel atunci are să fie Cu toți cei care au să vie Să lupte-n contra muntelui Cari este al Sionului.
9 „Rămâneți dar, încremeniți! Închideți ochii și orbiți!” „Sunt beți, încât abia se țin, Dar nu s-au îmbătat de vin. Se clatină – cum am văzut – Dar nu pentru că au băut – Acum – vreo băutură tare. Se clatină fără-ncetare,
10 Pentru că Domnul a turnat Un duh care s-a arătat A fi un duh de adormire. Duhul venit-a peste fire Și-a-nchis ochii prorocilor, Precum și-ai văzătorilor.
11 Descoperirea cea cerească – Adică cea dumnezeiască – De-aceea a ajuns apoi, Necunoscută pentru voi. E ca o carte necitită, Pentru că e pecetluită. Dacă vrei să o dai, cumva, Să o citească cineva Și îi vei spune: „Ia, citește!”, El – după ce la ea privește – O să ți-o dea-napoi, de-ndată, Și îți va spune: „Nu pot! Iată, Cartea nu poate fi citită, Pentru că e pecetluită!”;
12 Sau dacă vrei s-o dai, cumva, Să o citească cineva – Care în ea o să privească, Însă nu știe să citească – Și îi vei spune: „Ia, citește!”, El – după ce o răsfoiește – Va zice: „N-am să reușesc Pentru că nu știu să citesc!”.
13 Domnul a zis: „Eu văd prea bine, Când se apropie de Mine Poporu-acesta se vădește Că doar cu gura Mă cinstește. Inima, însă, el și-o ține, Mereu, departe-a fi de Mine, Iar teama ce-o împărtășește Față de Mine, se vădește Că este numai o măsură De omenească-nvățătură, Ținând de datina pe care Poporu-acesta doar, o are.
14 De-aceea, iată că voiesc, Pe-acest popor, să îl lovesc Din nou, cu semne minunate Și cu minuni adevărate Cum n-au mai fost nicicând și cari Vor fi din ce în ce mai mari, Astfel încât priceperea – Și-nțelepciunea-asemenea – Ale celor ce se vădeau Precum că înțelepți erau Și pricepuți, în a lui țară, Nu vor mai fi, căci au să piară. Ele, atunci, vor fi pierdute Și se vor face nevăzute.”
15 Vai de cei care-și vor ascunde Planul, crezând că nu pătrunde Domnul, în înțelesul său! Vai de acei care fac rău Și cred că faptele făcute În întuneric nu-s știute, Zicând: „Ne vede cineva?”, Sau „Știe cineva, ceva?”.
16 Stricați ce sunteți! Credeți voi Că trebuie privit apoi, Olarul, ca pe lutul care El îl lucrează, cu răbdare? Lucrarea unui lucrător, Va zice despre făcător, „Nu-i el cel care m-a făcut!”? Sau oare, vasul cel de lut, Despre al său olar, va-ncepe A spune că „Nu se pricepe!”?
17 Curând, Libanul o să fie Acoperit de pomărie. Pometul fi-va socotit Drept o pădure, negreșit!
18 Surzii de-auz vor avea parte, Pentru cuvintele din carte. Orbii vor fi tămăduiți; Din neguri, fi-vor izbăviți Pentru că și ei vor putea, În vremea ‘ceea, a vedea.
19 Nenorociții au să vie, Găsind – în Domnul – bucurie, Iar cei săraci se îmbulzesc Căci veselie ei găsesc – Atunci – în Sfântul Cel pe care Neamul lui Israel Îl are.
20 Nu va mai fi asupritor; Piere cel batjocoritor, Pentru că este nimicit Cel care e nelegiuit.
21 Pieri-vor cei ce-i osândeau Pe alții, cei cari întindeau Curse celor ce-au cutezat – Cumva – să îi fi înfruntat, Și toți cei care s-au vădit Precum că l-au năpăstuit Pe cel ce e nevinovat.
22 Domnul, cari l-a răscumpărat Pe-Avram, a zis casei pe care Iacov urmașă-n lume-o are: „Iacov, în vremea care vine, Nu va mai fi plin de rușine. Obrazul n-o să-i mai roșească, Fața n-o să-i îngălbenească, Căci el nu va mai fi precum Se dovedește-a fi acum.
23 Când oamenii ăstui popor – Cu fiii și fiicele lor – În al lor mijloc vor putea Să vadă – toți – lucrarea Mea, Numele au să Mi-L sfințească, Pentru că au să-L preamărească Necontenit pe-Acel pe care, Casa Lui Iacov, Sfânt, Îl are. Ei se vor teme, tot mereu, De-al lui Israel Dumnezeu.
24 Toți cei cu duhul rătăcit, Pricepere vor fi găsit, Iar toți cei care se vădeau Că de cârtit se ocupau, Atuncea fi-vor în măsură Să capete învățătură.”