1„Întoarce-te dar, Israel, La Domnul! Vino la Acel Care S-a dovedit, mereu, Că este al tău Dumnezeu! Pentru că, iată, ai căzut, Prin relele ce le-ai făcut.
2S-aducă orișice ființă, Numai cuvinte de căință Și-n felu-acesta, înapoi, La Domnul să vă-ntoarceți voi. Spuneți-I plini de umilință: „Arată-ne bunăvoință! Iartă păcatele pe care Întregul nostru neam le are Și-n loc de tauri, mai apoi, Laude-Ți vom aduce noi.
3Asirianul – negreșit – Nu va scăpa nepedepsit. Nu vrem să mai încălecăm Pe cai și să ne închinăm Zicând unei lucrări – știută Că-i de-ale noastre mâini făcută – „Tu ești al nostru Dumnezeu!”, Căci de la Tine, tot mereu, Orfanul – precum s-a văzut – Parte de milă a avut.”
4Am să le vindec vătămarea Adusă de neascultarea Ce-au arătat-o, ne-ncetat! Îi vor iubi, cu-adevărat, Căci de la ei s-a abătut Mânia care M-a umplut!
5Ca roua, pentru Israel, Voi fi și, precum crinul, el O să-nflorească, an de an, Dând rădăcină, în Liban.
6Vor crește ramurile lui Și-asemenea măslinului Ajunge-va ca să îi fie – Atuncea – a lui măreție. De-asemenea, mireasma lui Va fi ca a Libanului.
7La umbră au să locuiască Și precum grâul o să crească. Înfloritori ei au să fie, Asemenea viței-de-vie. Vor avea faima vinului Din viile Libanului.
8Ce are Efraim a face, Cu idolii? Le voi da pace. Am să-i ascult și-am să-i privesc, Căci chiparos verde, voiesc, Pentru-al lor neam, ca să fiu Eu. Rodul ai să-l primești mereu, Doar de la Mine, negreșit.
9Acela cari s-a dovedit A fi-nțelept, să ia aminte La ce au spus aste cuvinte! Cel priceput să înțeleagă Și-nțelepciune să culeagă! Drepte-s căile Domnului. Cei drepți umblă pe calea Lui. Cei răzvrătiți se prăbușesc Când pe-ale Lui cărări pășesc.”