Genesis 26
1 Veni o foamete în țară, La fel cum fost-a prima oară, Pe când Avram era în viață. Isac, să-i poată face față, Pe când hambaru-i va fi sec, Se duse la Abimelec. Acesta, în Gherar, ședea, Și peste Filisteni domnea.
2 Isac, acolo, s-a-ntâlnit Cu Domnul, care i-a vorbit: „Să nu mergi în Egipt! Vei sta În locul ce-ți voi arăta!
3 Acolo vreau să locuiești – Străin – așa cum te găsești. Eu sunt cu tine – nu uita! – Și te voi binecuvânta. Ținuturile-acestea, toate, Să știi că ție-ți vor fi date Și celor de pe urma ta. Eu am promis lucru-acesta, Tatălui tău, cu jurământ, Și Eu Îmi țin al Meu cuvânt!
4 Pe tine-am să te înmulțesc – Cât stelele, am să te cresc. Ținuturile-acestea, toate, Seminței tale, vor fi date; Iar neamurile câte sânt – De către Mine – pe pământ, În tine-s binecuvântate. Răsplată sunt, aceste toate,
5 Pentru Avram. El a-mplinit Tot ceea ce i-am poruncit. În toate, el M-a ascultat Și a păzit tot ce i-am dat.”
6 Isac a procedat la fel: De Domnu-a ascultat și el, Și în Gherar s-a așezat.
7 De câte ori era-ntrebat, De cei din partea locului, Ceva, despre nevasta lui, El, totdeauna, răspundea: „Rebeca este sora mea!” Spunea așa, fiindu-i teamă, Căci se gândea: „De bună seamă, Frumoasă e soția mea – Mă vor ucide, pentru ea, Când vor afla că-mi e nevastă.” Mințea, să scape de năpastă.
8 Șederea i s-a prelungit, În țară, și a fost zărit – Cu soața lui, când s-a jucat – Chiar de al țării împărat.
9 Simți, atunci, Abimelec, Fiori de gheață, cum îl trec, Iar când, în a tronului sală, Veni Isac, „Fără-ndoială, Rebeca îți este nevastă!” – Zise-mpăratul. „Ce năpastă Putea să vină peste noi?! Ce ne-ai făcut?!” „Mă tem de voi! Ca să nu pier, am spus că ea – Rebeca – este sora mea!”
10 Abimelec a cuvântat: „Dacă vreun om s-ar fi culcat Cu soața ta – sunt mulți bărbați – Eram cu toții vinovați!”
11 Apoi, așa a glăsuit: „S-asculte toți, căci negreșit, Dacă se-atinge cineva De el, de soața lui, cumva, Omul acel – hotărât – Are să fie omorât!”
12 Isac ogoru-a pregătit Și-a strâns recoltă, însutit. Domnul l-a binecuvântat,
13 Făcându-l, astfel, om bogat.
14 Cirezi de vite, multe-avea; Turme de oi, asemenea. Avea mulți robi, pentru slujit. De-aceea, era pizmuit De Filisteni, neîncetat,
15 Cari, mânioși, au astupat Fântânile, de-Avram săpate, Ce lui Isac i-au fost lăsate.
16 Abimelec a zis apoi, Către Isac: „Eu, de la noi, Vreau să te rog, să pleci acum. Deci, pregătește-te de drum: Privește împrejur – în zări – Și du-te către alte țări. Ești mai puternic decât noi; Să pleci, voiesc, și-abia apoi, Mă voi simți mai liniștit.”
17 Isac, la drum, iar a pornit, Și-n văile Gherarului, S-a așezat, cu toți ai lui.
18 Cu robii săi, a resăpat Fântâni pe cari le-au astupat Oamenii ce l-au dușmănit, După ce tatăl i-a murit. Aceleași nume, el le-a dat, Precum Avram le-a așezat.
19 Isac și robii săi săpară Și astfel, un izvor aflară. Acesta-n vale se găsea Și apă bună, el avea.
20 Păstorii din Gherar, cu cei Ai lui Isac, s-au certat. Ei Spuneau: „Aceasta-i apa noastră! Voi mergeți la fântâna voastră!” Că n-au putut să și-o împartă, Fântâna au numit-o „Ceartă” – În evreiește, zis „Esec”. Apoi, la muncă din nou trec:
21 Altă fântână au săpat Și pentru ea, iar s-au certat. Fântâna, „Sitna”, s-a numit – „Gâlceavă”-nseamnă tălmăcit.
22 Isac, pe urmă, s-a mutat Și-altă fântână a săpat. Cu nimeni nu s-a mai sfădit Și-astfel, fântâna s-a numit „Lărgime” – altfel „Rehobot” – „Căci Dumnezeu, loc larg de tot, Să ne-așezăm, ne-a dăruit” – Astfel, Isac a glăsuit.
23 Din nou, de-acolo, a plecat Și la Beer-Șeba s-a mutat.
24 În noaptea ‘ceea, Dumnezeu S-a arătat spunându-i: „Eu Sunt Dumnezeul lui Avram. Să nu te temi, pentru că am Grijă de voi, oriunde-ți sta. Eu te voi binecuvânta. Din pricina robului Meu Avram, și te sporesc mereu.”
25 Isac, atunci, a ridicat Altar, la care a chemat Apoi, Numele Domnului. Cortul și-a-ntins, iar robii lui, Cazmale au luat în mână Și mai săpară o fântână.
26 Abimelec l-a căutat, Cu Picol și cu Ahuzat.
27 Isac le-a zis: „De ce-ați venit, Căci de la voi, m-ați izgonit?”
28 „Noi am văzut că Dumnezeu Este cu tine, tot mereu. De-aceea îți urăm de bine Și vrem să încheiem, cu tine,
29 Un legământ. Jură-te dar, Un rău – oricât de mic, măcar – N-ai să ne faci tu, nicicând, nouă, Cum nici noi nu v-am făcut vouă, De ai putut să pleci în pace. Acum, sper că la fel vei face Și tu, căci binecuvântat, De Domnul, ești, neîncetat.”
30 Isac, în casă, i-a primit Și-apoi, la masă, i-a poftit. Ei au mâncat și au băut Și toată ziua-au petrecut.
31 Adoua zi, când s-au sculat, Cu jurământ ei s-au legat, Că nici un rău nu își vor face. Apoi s-au despărțit, în pace.
32 În acea zi, câțiva argați Veniră, foarte agitați, Și, pe Isac, ei l-au vestit: „Află că apă am găsit!”
33 Atunci, fântâna ce-au săpat-o, „Șiba”, Isac a botezat-o. „Șiba” înseamnă „Jurământ” Și până astăzi, pe pământ, Cetatea care s-a durat Aici, Beer-Șeba s-a chemat.
34 Patru decenii a-mplinit Esau, când s-a căsătorit. Două neveste și-a luat – Prima, Iudita s-a chemat; Hetitul Beri i-a fost tată. Basmat era a doua fată, Și pe Elon tată-l avea – Tot din Hetiți, ea se trăgea.
35 Soațele-avute de Esau, Pentru părinții săi erau Prilej ca multă-amărăciune, În al lor suflet, să adune.