Bible

1 „Pavel – cel care-a fost chemat, A fi apostol, așezat, Nu printr-un om, ci prin Iisus, Prin Dumnezeu, Tatăl de Sus, Cari, pe Hristos, L-a înviat, Când, dintre morți, L-a ridicat – 2 Și frații, care se adună, Aici, cu mine, împreună, Către Bisericile care, Galatia, acum, le are: 3 Pace și har, s-aveți, mereu, De la al nostru Dumnezeu, Cari este Tatăl Cel de Sus, Și-apoi, de la Hristos Iisus! 4 Pe Sine însuși, El S-a dat, Drept jertfă, pentru-al nost’ păcat, Ca, din acest veac rău – pe noi – El să ne poată smulge-apoi, Prin voia Celui care, iată, Ne este Dumnezeu și Tată. 5 În veacurile care vin, Slavă să aibă El! Amin.” 6 „Mă mir, cum știți să treceți voi, Așa de repede apoi, De la Cel care v-a chemat, Prin harul, în Hristos, lăsat, La altă Evanghelie-acum. 7 Nu este vorba, nicidecum, De-o Evanghelie oarecare, Ci și de niște oameni care Vă tulbură, dorind apoi De a schimba totul, în voi, Ca Evanghelia lui Hristos Să o răstoarne, ne-ndoios. 8 Și chiar dacă veni-vom noi – Sau îngerii din cer – la voi, Dorind, o Evanghelie nouă, Să vă împărtășească vouă, Și care e deosebită De-aceea propovăduită De către noi, vreau ca să știți – Oricine-ar fi – să-l socotiți Drept anatema, negreșit! 9 Așa precum am mai vorbit, Vă spun din nou: când cineva Vine, spre-a vă vesti, cumva, O Evanghelie osebită De cea care va fost vestită, Să fie-ndată socotit Drept anatema, negreșit! 10 Caut bunăvoință, eu, La oameni, sau la Dumnezeu? Sau caut, oare – fraților – A fi pe plac, oamenilor? Când, pe al oamenilor plac, Aș căuta, mereu, să fac, Atunci, să știți că, ne-ndoios, N-aș mai fi rob, al lui Hristos.” 11 „Iată că vă mărturisesc, Că Evanghelia ce-o vestesc, Nu-i de origine-omenească, Ci-i de obârșie cerească. 12 Căci nu mi-a dat-o cineva Și nici n-am învățat, ceva, Din ceea ce am auzit, De la vreun om; tot ce-am primit, Se află mai presus de fire, Căci vine prin descoperire – Chiar de la Tatăl Cel de Sus – Prin Domnul nost’, Hristos Iisus. 13 Ați auzit, cu-adevărat, De felu-n care m-am purtat Eu, altă dată, când urmam Religia ce o aveam, Adică a Iudeilor. Voi știți, prea bine, fraților, Precum că, prigonit-am eu, Biserica lui Dumnezeu, Făcând prăpăd, neîncetat. 14 Eram mult mai înaintat, Decât Iudeii – pot a spune – Eu, în a mea religiune. Mulți, dintre cei care erau De-aceeași vârstă, nu puteau Ca să se pună-atunci, cu mine. O râvnă mare-aveam în vine, Care mă-nsuflețea, mereu, În datina neamului meu. 15 Însă, când Tatăl Cel de Sus – Cari m-a ales și-apoi, m-a pus Deoparte, spre a fi chemat, Prin harul Său cel minunat, Pe când nici nu m-am fost născut, Ci doar în pântec m-a avut Măicuța mea – găsi că-i bine, 16 De a-L descoperi, în mine, Pe singurul Său Fiu ceresc, Ca, între Neamuri, să-L vestesc, N-am întrebat pe nimeni, iată. 17 Nici la Ierusalim, îndată, N-am alergat, spre a-i vedea, Pe cei cari, înaintea mea, Au fost apostoli, ci – v-am spus – Că, în Arabia, m-am dus. De-acolo, în Damasc, apoi, Făcut-am calea, înapoi. 18 La rând, trei ani s-au perindat, Și-abia în urmă, am plecat, Către Ierusalim, căci eu, Pe Chifa, am dorit, mereu, Ca să-l cunosc. Când am sosit Eu, cinșpe zile-am poposit 19 La el. În timpul petrecut, Nici un apostol, n-am văzut, Afar’ de Iacov, cel pe care, Drept frate, Domnul nost’ îl are. 20 Nu mint, în ceea ce scriu eu, Martor îmi este Dumnezeu. 21 Spre Siria, m-am îndreptat Și-apoi, în urmă, am plecat Către-al Ciliciei ținut. 22 Încă, eram necunoscut, Pentru Bisericile care, Domnul Iisus Hristos le are – Și se găseau, în vremea ‘ceea, Împrăștiate, prin Iudeea. Spun că, eram necunoscut, Căci fața, nu mi-au fost văzut. 23 În schimb, toate au auzit, Cuvintele ce s-au rostit, Mereu, atunci, pe seama mea: „Acel care ne prigonea, Înverșunat, odinioară, Iată-l acuma, bunăoară, Mergând să propovăduiască, Ceea ce-a vrut să nimicească, Fiindcă, astăzi, se zvonește, Că el, credința, o vestește.” 24 De-aceea, ele, tot mereu, Slavă-I dădeau, lui Dumnezeu.”