Bible

1 După ce lucrul s-a sfârșit, Toți căpitanii au venit, La mine și au cuvântat: „Ascultă dar, ce s-a-ntâmplat: Întreg poporul Israel – Și preoți și Leviți cu el – Să știi că nu s-au despărțit De oamenii ce-au locuit În aste țări, ci au făcut Doar urâciuni, cum au văzut La neamul Canaaniților, Precum și al Hetiților. Făcut-au ca și Fereziții, Ca Iebusiții și-Amoniții, Ca neamul Moabiților, Sau cel al Amoriților. Ceea ce în Egipt văzură, Să știi dar, că și ei făcură. 2 Din alte neamuri, și-au luat Neveste și-au amestecat – În acest fel – neamul cel sfânt, Cu altele, de pe pământ. Iar cei care s-au dovedit Primii care au săvârșit Acest păcat, au fost cei cari Peste popor erau, mai mari, Căci ei erau conducători, Drept căpitani și dregători.” 3 Atuncea când am auzit Lucrul acesta, m-am mâhnit. Straiul pe care l-am purtat – Și-a mea manta – le-am sfâșiat. Mi-am smuls părul din cap de-ndată Și a mea barbă, totodată. 4 Apoi, la mine au venit Aceia care au vădit Că teamă au avut, mereu, De vorbele lui Dumnezeu, Din pricina păcatului Făcut de tot poporul Lui Cari din robie a ieșit. Eu, jos, m-am așezat, mâhnit, Pân’ s-a făcut noapte afară. 5 Când se dădea jertfa de seară, De la pământ m-am ridicat. În urmă, am îngenunchiat Și mâinile mi-am întins eu, Spre Domnul Dumnezeul meu, 6 Zicând: „O Doamne, sunt uimit De cele ce le-am auzit Și-acuma iată, mi-e rușine Să-mi ridic fața către Tine, Pentru că răul săvârșit, De-al meu popor, s-a înmulțit Și pân’ la cer au răzbătut Greșelile ce le-am făcut. 7 De când părinții ne-au trăit Și până azi, ne-am dovedit – Fără-ncetare – vinovați. Tocmai de-aceea, am fost dați În mâinile străinilor, Drept pradă săbiilor lor. De-aceea, robi am fost luați Și de rușine-am fost lăsați. De-aceea, fost-am jefuiți Și printre neamuri risipiți. 8 Dar Dumnezeul nost’ apoi – Totuși – S-a îndurat de noi, Căci câțiva oameni ne-a lăsat Cari din robie au scăpat, Iar adăpost, pe-acest pământ, Ne-a dat, în locul Lui cel sfânt, Unde apoi ne-a luminat Și-unde putință ne-a lăsat Să răsuflăm, tari să ne ție, Când înduram aspra robie. 9 Chiar dacă suntem înrobiți, Totuși nu suntem părăsiți De Dumnezeu, căci El – spre noi – Făcut-a să se-ndrepte-apoi, Bunăvoința celor cari Se află-n Persia mai mari. Astfel, noi – sprijin – am primit, Încât din nou, am construit Casa lui Dumnezeu, pe care El – în Ierusalim – o are. Acuma, noi avem un rost Și-avem, în Iuda, adăpost. 10 Doamne, ce vom mai spune-apoi, După aceste lucruri, noi? Căci iată, nu am împlinit Ceea ce Tu ne-ai poruncit. 11 Poruncile ce nu le-ai dat Tu, prin proroci, noi le-am călcat. Tu le-ai vorbit în acest fel Copiilor lui Israel: „Țara în care-o să intrați – În stăpânire s-o luați – Este o țară minunată, Însă ea este întinată De făr’delegi și urâciuni, Necurății și spurcăciuni Pe care-acum le săvârșesc Popoarele ce-o locuiesc. 12 Fetele voastre, nu le dați, Fiilor lor și nu luați – Din ale lor fete – soții, Date pentru ai voștri fii. Să nu se uite-al Meu popor, La starea propășirii lor. În felu-acesta veți fi tari Și voi veți fi aceia cari, Doar roade bune-o să mâncați, Iar țara aveți s-o lăsați Urmașilor, drept moștenire, Pe veci s-o aibă-n stăpânire.” 13 După tot ce ni s-a-ntâmplat – Din pricini date de păcat – Tu Doamne, nu ne-ai părăsit, Chiar dacă am păcătuit. Acuma, dacă am scăpat – Și dacă-n viață ne-ai păstrat – 14 E cuvenit ca să călcăm Porunca Ta și să cătăm, Cu cei pe care îi găsim În țară, să ne încuscrim? N-ar izbucni a Ta mânie? Ea, peste noi, n-are să vie? Nu va fi oare, nimicită Și rămășița izbăvită Care acum, ajuns-a iară, Să se întoarcă-n a sa țară? 15 O Doamne, Tu ești drept, mereu. Tu ești al nostru Dumnezeu. O rămășiță, suntem noi, Venită-n țară, înapoi. Noi, cei care am fost robiți, Suntem – prin Tine – izbăviți. ‘Naintea Ta suntem aflați Asemeni unor vinovați. De-aceea, nici nu putem sta Acuma, înaintea Ta.”