Ezekiel 48— BIV2014

¹Iată numele tuturor, Numele semințiilor. La marginea ce se găsește În miazănoapte și pornește Mergând de-a lungul drumului Cari este al Hetlonului, Ținând-o drept către Hamat Pân’ la ținutul cel chemat Hațer-Enon și, mai departe, Lungindu-se această parte Spre-ale Damascului hotare Mergând pe lângă ele-n zare, Ca s-o apuce imediat, La miazănoapte de Hamat – Din marginea din răsărit Și până-n cea din asfințit – Are să fie partea care, În stăpânire, Dan o are.

²Lângă hotarul însemnat Lui Dan, trebuie așezat Așer, pornind din răsărit Și ajungând în asfințit.

³Lângă hotarul însemnat Pentru Așer, e așezat Neftali, de la răsărit, Mergând până în asfințit.

⁴Lângă hotarul însemnat Pentru Neftali, așezat Manase e, din răsărit, Mergând până în asfințit.

⁵Lângă hotarul însemnat Pentru Manase, așezat E Efraim, din răsărit, Mergând până în asfințit.

⁶Lângă hotarul însemnat Lui Efraim, e așezat Ruben, pornind din răsărit Și ajungând în asfințit.

⁷Lângă hotarul însemnat Lui Ruben, fi-va așezat Iuda, pornind din răsărit Și ajungând în asfințit.

⁸Lângă hotarul însemnat Lui Iuda, fi-va așezat Acel ținut, acel pământ Care în țară va fi sfânt, Pornind chiar de la răsărit Și ajungând în asfințit. Acest pământ, voiesc să știți Că trebuie să-l despărțiți. Când faceți acest lucru voi, În coți să-l socotiți apoi. La două’șicinci de mii, în lat, El o să fie măsurat, Iar în lungime va avea Atâta cât se va vedea Că este de la răsărit, Mergând până la asfințit. În mijlocul ăstui pământ, Are a fi Locașul sfânt.

⁹Partea pe care-o despărțiți Ca Domnului s-o dăruiți, Să aibă două’șicinci de mii De coți lungime. Zece mii De coți apoi, lățime, ea, Va trebui de a avea.

¹⁰Această parte sfântă, toată Să fie preoților dată. Partea ce e pentru preoți, La două’șicinci de mii de coți, În miazănoapte, va avea Și-n miazăzi de-asemenea. Acest pământ dat la preoți, Să aibă zece mii de coți Lățime, înspre răsărit Și tot la fel în asfințit. Locașul sfânt al Domnului E-n mijlocul pământului.

¹¹Această parte, arătată, Trebuie preoților dată, Care sfințiți sunt și pe care Țadoc, urmași, în lume-i are, Preoți cari nu s-au rătăcit Asemeni neamului Levit, Neam ce s-a rătăcit și el, Alăturea de Israel.

¹²Partea ce o să li se dea, Parte prea sfântă va fi ea, Parte din țară provenită, Fiind, de Domnul, osebită, Lângă hotarul cel pe care Neamul Leviților îl are.

¹³Să le mai dați, Leviților, Alăturea preoților – Adică la al lor hotar – Un alt pământ. Acesta dar, La douăzeci și cinci de mii De coți va fi, și zece mii De coți are-a avea în lat. Pământu-acesta, măsurat, De două’șicinci de mii lungime Va fi și, zece mii lățime. Terenul dat lângă preoți, Să fie măsurat în coți.

¹⁴Câmpul pe care-l vor avea, Să-l vândă, ei nu vor putea. Nici să îl schimbe nu pot, dacă, Voiesc cumva, un schimb să facă. Pârga aceasta-n țară-aflată Nu poate fi înstrăinată, Căci ea este a Domnului Fiindu-I închinată Lui.

¹⁵Ceilalți cinci mii de coți, în lat, Care drept rest s-au arătat, În fața lotului cel care – Coți – douăzeci și cinci mii are, Să-i dați cetății, negreșit, Ca și un loc obișnuit, Pe care case se vor pune, Sau va fi loc pentru pășune. Cetatea ce va fi-nălțată, În mijloc fi-va așezată.

¹⁶Iată mărimile cerute, Cari, de cetate, sunt avute: Coții care sunt măsurați Sunt patru mii cinci sute dați, În miazănoapte. Mai apoi, Tot patru mii cinci sute, voi, În miazăzi, să măsurați. La fel aveți să procedați Și-n partea de la răsărit, Precum și-n cea din asfințit.

¹⁷O-mprejmuire, să lăsați Cetăți-n jur. Să măsurați, În coți, în miazănoapte deci, La două sute și cincizeci. În miazăzi, să căutați Ca tot la fel să măsurați. La fel faceți în răsărit Și-n urmă și în asfințit.

¹⁸Ceea ce va mai rămânea De la lungime, va avea – În coți, de fi-va socotit – La zece mii, în răsărit. Tot zece mii, de-asemenea, În asfințit va mai avea. Acest pământ e așezat Lângă cel cari „sfânt” e chemat. El o să fie folosit Pentru venitul rânduit Spre-ai întreține pe cei care, Drept lucrători, cetatea-i are.

¹⁹Mulțimea lucrătorilor Cetății fi-va din popor, Din semințiile pe care Neamul lui Israel le are.

²⁰Partea cari „sfântă” e chemată, În coți trebuie măsurată. Lungimea ei, precum se știe, De două’șicinci de mii să fie. Lățimea ce o va avea, La fel are a fi și ea. Pământul ce s-a măsurat Alcătui-va un pătrat Și împreună o să fie Cu partea dată drept moșie Cari de cetate se va ține, Spre folosință. Ce rămâne

²¹Este a domnitorului. Lotul care îi e dat lui, Va fi pe laturile care Partea cari sfântă e, le are, Și a moșiei așezate Acolo, chiar lângă cetate. Moșia domnitorilor, De ambele părți ale lor Se va întinde, negreșit, La granița de răsărit Care, în coți, e măsurată Și două’șicinci de mii arată, Ținând de partea osebită Care drept „sfântă” e numită; Apoi se-ntinde, negreșit, La granița de asfințit Care în coți e măsurată Și două’șicinci de mii arată, Ținând de părțile lăsate La seminții spre a fi date. Partea cea sfântă și la fel Locașul sfânt apoi, și el, În mijloc, se vor fi aflat.

²²Pământul care va fi dat Leviților și-asemenea Moșia ce o va avea Cetatea, fi-vor – negreșit – În locul ce e cuvenit A fi al domnitorului, Aflânduse-n mijlocul lui. Ce-o să se afle – așadar – Între-al lui Israel hotar Și-ntre hotarul cel pe care Neamul lui Beniamin îl are, Va fi a domnitorului Căci are să-i revină lui.

²³Iată și celelalte case Cari sunt în Israel rămase. Din partea de la răsărit, Mergând până în asfințit, Are a fi partea pe care Neamul lui Beniamin o are.

²⁴Lângă hotarul însemnat Lui Beniamin, e așezat Și Simeon, din răsărit, Mergând până în asfințit.

²⁵Lângă hotarul însemnat Lui Simeon, e așezat Și Isahar, din răsărit, Mergând până în asfințit.

²⁶Lângă hotarul însemnat Lui Isahar, e așezat Și Zabulon, din răsărit, Mergând până în asfințit.

²⁷Lângă hotarul însemnat Lui Zabulon, e așezat Și Gad, pornind din răsărit, Mergând până în asfințit.

²⁸Lângă hotarul însemnat Părții lui Gad și așezat Cu-ncepere din răsărit, Mergând până în asfințit, Continuă acel hotar Căci se îndreaptă spre Tamar, Până la apele chemate Meriba, în Cades aflate, Până la râul cel pe care Țara Egiptului îl are, Ca să ajungă mărginit De malul mării, negreșit.

²⁹Aceasta-i țara ce-o primiți Drept moștenire, s-o-mpărțiți La semințiile pe care Neamul lui Israel le are. Țara ce vă e dăruită, Prin sorți trebuie împărțită” – Zice Acela cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu.

³⁰„Iată ieșirile pe care Astă cetate-n zid le are. În partea care e aflată În miazănoapte așezată, E-o-ntindere ce o socoți La patru mii cinci sute coți.

³¹Ca semințiile aflate, În Israel, vor fi chemate Toate acele porți pe care Cetatea-n al ei zid le are. Trei dintre porțile aflate, În miazănoapte-s așezate. Una din porți se dovedește Că, „a lui Ruben”, se numește. Apoi, cealaltă poartă, iată, Drept „a lui Iuda”, e chemată, Iar cea de-a treia, s-a vădit Că „a lui Levi”, s-a numit.

³²În partea care se vădește În răsărit că se găsește, E-o-ntindere ce o socoți La patru mii cinci sute coți. Trei dintre porțile aflate, În răsărit sunt așezate. Una din porți se dovedește Că „a lui Iosif” se numește. Apoi cealaltă poartă, iată, E „a lui Beniamin” chemată, Iar cea de-a treia s-a vădit „Poarta lui Dan”, că s-a numit.

³³În partea care se vădește În miazăzi că se găsește, E-o-ntindere ce o socoți La patru mii cinci sute coți. Trei dintre porțile aflate, În miazăzi sunt așezate. Una din porți – de bună seamă – Drept „a lui Simeon” se cheamă. Apoi cealaltă poartă, iată, E „a lui Isahar” chemată, Iar cea de-a treia e vădită Drept „a lui Zabulon”, numită.

³⁴În partea care se vădește În asfințit că se găsește, E-o-ntindere ce o socoți La patru mii cinci sute coți. Trei dintre porțile aflate, În asfințit sunt așezate. Una din porți se dovedește „Poarta lui Gad” că se numește. Apoi cealaltă poartă, iată, „A lui Așer” este chemată, Iar cea de-a treia – negreșit – „A lui Neftali” s-a numit.

³⁵În jurul ei, cetatea are Un loc anume, un loc care Ajunge-vei să îl socoți La optsprezece mii de coți. Cetatea o să dobândească Un nume și-o să se numească, „Domnul e-aicea!” Negreșit, Acesta-i numele primit, Nume ce îl va căpăta Și din acea zi-l va purta.”