Ezekiel 46
1 Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Să știți că poarta cea pe care Curtea din interior o are – Și e aflată-n răsărit – Va fi închisă, negreșit, În șase zile numărate Care de lucru sunt lăsate. Dar s-o deschideți de îndat’, Când vine ziua de Sabat. Aveți s-o mai deschideți voi Și-n zilele lunilor noi.
2 Acela care o să fie Drept domnitor, are să vie Pe drumul tinzii cea pe care Poarta de dinafar’ o are. Lângă ușorii porții, el Poate să se așeze-astfel. Apoi, preoții o să ia Jertfele ce o să le dea: Jertfele care se socot A fi drept ardere de tot, Precum și cele cu menire De jertfe pentru mulțumire. În pragul porții stând, astfel, Trebuie să se-nchine el, Și va ieși apoi, afară, Iar poarta se va-nchide iară, Până când o să se-nsereze.
3 Poporul țări-o să urmeze Să se închine Domnului, În zilele Sabatului Și de asemenea, apoi, În zilele lunilor noi, Căci merge-va, pentru-nchinare, În fața porții la intrare.
4 Jertfele care se socot A fi drept ardere de tot, Care de domnitor sunt date – Întotdeauna, în Sabate – Sunt un berbec și șase miei. Fără cusur să fie ei.
5 În urmă, daru-acela care O să îl dea pentru mâncare, O efă trebuie-a avea Și pentru un berbec să-l dea. Un dar de bună voie, el Va da, de fiecare miel, Iar la o efă, va avea, Un hin de untdelemn să dea.
6 Iată ce o să dea apoi, Când va fi ziua lunii noi: Să dăruiască un vițel – Fără cusur să fie el – Cu un berbec și șase miei; Fără cusur să fie ei.
7 În urmă, daru-acele care O să îl dea pentru mâncare, De-o efă e, la un vițel. La un berbec, este la fel; Pentru un miel, să dăruiască Atâta cât o să voiască, Iar la o efă va avea Un hin de untdelemn să dea.
8 Acela care o să fie Drept domnitor, are să vie Pe drumul tinzii cea pe care Poarta de dinafar’ o are. Tot pe același drum apoi, Se va întoarce înapoi.
9 Când oamenii poporului Au să se-nchine Domnului, La sărbători, cel care vine Ca Domnului să se închine, Intrând prin poarta așezată Spre miazănoapte îndreptată, După ce-o să se-nchine el, Când va pleca omul acel Are-a ieși pe poarta care Partea de miazăzi o are. Însă acela care vine Și Domnului o să se-nchine, Intrând prin poarta așezată Ce e spre miazăzi-ndreptată, După ce-o să se-nchine el, Când va pleca omul acel Are-a ieși prin poarta care Partea de miazănoapte-o are, Pentru că nu trebuie-apoi, Să se întoarcă înapoi Prin poarta ce o folosise Când, să se-nchine, el venise, Ci înainte se va duce, Spre altă poartă să apuce.
10 Cel care este domnitor Să intre cu al său popor Și-apoi, când va ieși, la fel, Să iasă-alăturea de el.
11 Când sărbătorile-au să vie Și praznice când au să fie, Iată cum fi-va darul care Trebuie dat pentru mâncare: O efă e, la un vițel; La un berbec, este la fel; Pentru un miel, să dăruiți Atâta cât o să voiți, Iar la o efă să luați Un hin de untdelemn să dați.
12 Când domnitorul o să vrea, O ardere de tot, să dea, De bună voie, Domnului – Spre slava și spre cinstea Lui – Sau dă o jertfă cu menire De jertfă pentru mulțumire, Să se deschidă, negreșit, Poarta de către răsărit, Iar el să-și ducă, de îndat’, Jertfa, ca-n ziua de Sabat. După ce va ieși afară, Poarta se va închide iară.
13 O ardere de tot, apoi, O să Îi dați Domnului voi, În fiecare zi. Astfel, Îi veți aduce câteun miel De-un an, când zorii au să vie. Mielul, fără cusur, să fie.
14 La el, va fi adăugat Și darul de mâncare dat. A șasea parte să se ia, Din efă, când o să se dea Darul ce este rânduit. Cu untdelemn va fi-nsoțit, Căci dintr-un hin o să se ia A treia parte, să se dea, Spre-a se stropi, în acest fel, Floarea făini-apoi, cu el. Acesta este darul care Trebuie dat pentru mâncare Și e o lege, să se știe, Care va ține pe vecie, Privind darul ce e adus Și-n fața Domnului e pus!
15 În fiecare dimineață Venită peste-a lumii față, Veți da un miel și darul care Este menit pentru mâncare, La care trebuie, apoi, Și untdelemn să puneți voi. O ardere de tot să fie Toate acestea, pe vecie.”
16 Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Dacă cel care-i domnitor Va da un dar, feciorilor, Pe care el are să-l ia Din moștenirea ce-o avea, Darul acela o să fie Al fiilor săi, pe vecie, Ca o moșie căpătată, Prin drept de moștenire dată.
17 Dar dacă el are să ia Din moștenirea lui, să dea Un dar, aceluia pe care, Drept slujitor al său îl are, Slujbașul – darul – îl va ține Până la vremea-n care vine Anul cel slobod, iar apoi, Darul se-ntoarce înapoi, La domnitor. Doar fiii lui, Din moștenirea tatălui, Putea-vor ca să stăpânească Ceea ce au să dobândească.
18 Cel care este domnitor Nu va lua de la popor, Nimic din ce se dovedește Cum că poporul stăpânește. Nu-i va lua poporului, Nimica, din moșia lui, Ci tot ceea ce o să dea Fiilor săi, are să ia Numai din partea cea pe care În stăpânire el o are, Pentru ca nimeni, niciodat’, Să nu fie îndepărtat Din moștenirea lui. Mereu, Rămâne-va poporul Meu, Stăpân, astfel, pe-a lui moșie Și-nlăturat nu o să fie!”
19 M-a dus către intrarea-aflată Chiar lângă poartă așezată, Și-n sfintele odăi apoi În acest fel ajuns-am noi. Aste odăi ce-au fost sfințite Sunt, preoților, rânduite. Odăile le foloseau Cei cari în miazănoapte atau. Un loc, văzut-am, când m-am dus, Acolo-n spate, spre apus.
20 Atuncea, el a glăsuit: „Locul pe care l-ai zărit E locul dat preoților, Spre-a fierbe carnea jertfelor Ce au să aibă drept menire De vină și de ispășire. Și darurile de mâncare Ce le aduce fiecare, În acel loc, coapte-au să fie. În acest fel, n-au să mai vie În curtea cea de dinafară, Ca să sfințească apoi, iară, Întreg poporul adunat, Prin darurile ce s-au dat.”
21 În urmă, el m-a luat iară Și-n curtea cea de dinafară, După aceea, am fost dus Și ca să trec, eu am fost pus, Pe lângă colțurile care – Patru la număr – ea le are. În felu-acesta, am văzut Precum că curtea a avut Încă o curte așezată, La fiecare colț aflată.
22 În cele patru colțuri care Le avusese curtea mare, Sunt alte curți înșiruite, Curți care fost-au despărțite. Treizeci de coți aveau, lățime Și patruzeci de coți, lungime. Toate doar o măsură-aveau Și-a fi în colțuri se vădeau.
23 Curțile-acelea, negreșit, Tot câte patru s-au brodit De câte-un zid înconjurate. Mai multe vetre-au fost aflate Chiar la piciorul zidului – Pentru gătit – în jurul lui.
24 El mi-a vorbit apoi: „Să știi Că astea sunt bucătării. Aici, cei care se vădesc În slujba casei, trebuiesc Să fiarbă carnea jertfelor Aduse de către popor.”