1Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Să știți că poarta cea pe care Curtea din interior o are – Și e aflată-n răsărit – Va fi închisă, negreșit, În șase zile numărate Care de lucru sunt lăsate. Dar s-o deschideți de îndat’, Când vine ziua de Sabat. Aveți s-o mai deschideți voi Și-n zilele lunilor noi.
2Acela care o să fie Drept domnitor, are să vie Pe drumul tinzii cea pe care Poarta de dinafar’ o are. Lângă ușorii porții, el Poate să se așeze-astfel. Apoi, preoții o să ia Jertfele ce o să le dea: Jertfele care se socot A fi drept ardere de tot, Precum și cele cu menire De jertfe pentru mulțumire. În pragul porții stând, astfel, Trebuie să se-nchine el, Și va ieși apoi, afară, Iar poarta se va-nchide iară, Până când o să se-nsereze.
3Poporul țări-o să urmeze Să se închine Domnului, În zilele Sabatului Și de asemenea, apoi, În zilele lunilor noi, Căci merge-va, pentru-nchinare, În fața porții la intrare.
4Jertfele care se socot A fi drept ardere de tot, Care de domnitor sunt date – Întotdeauna, în Sabate – Sunt un berbec și șase miei. Fără cusur să fie ei.
5În urmă, daru-acela care O să îl dea pentru mâncare, O efă trebuie-a avea Și pentru un berbec să-l dea. Un dar de bună voie, el Va da, de fiecare miel, Iar la o efă, va avea, Un hin de untdelemn să dea.
6Iată ce o să dea apoi, Când va fi ziua lunii noi: Să dăruiască un vițel – Fără cusur să fie el – Cu un berbec și șase miei; Fără cusur să fie ei.
7În urmă, daru-acele care O să îl dea pentru mâncare, De-o efă e, la un vițel. La un berbec, este la fel; Pentru un miel, să dăruiască Atâta cât o să voiască, Iar la o efă va avea Un hin de untdelemn să dea.
8Acela care o să fie Drept domnitor, are să vie Pe drumul tinzii cea pe care Poarta de dinafar’ o are. Tot pe același drum apoi, Se va întoarce înapoi.
9Când oamenii poporului Au să se-nchine Domnului, La sărbători, cel care vine Ca Domnului să se închine, Intrând prin poarta așezată Spre miazănoapte îndreptată, După ce-o să se-nchine el, Când va pleca omul acel Are-a ieși pe poarta care Partea de miazăzi o are. Însă acela care vine Și Domnului o să se-nchine, Intrând prin poarta așezată Ce e spre miazăzi-ndreptată, După ce-o să se-nchine el, Când va pleca omul acel Are-a ieși prin poarta care Partea de miazănoapte-o are, Pentru că nu trebuie-apoi, Să se întoarcă înapoi Prin poarta ce o folosise Când, să se-nchine, el venise, Ci înainte se va duce, Spre altă poartă să apuce.
10Cel care este domnitor Să intre cu al său popor Și-apoi, când va ieși, la fel, Să iasă-alăturea de el.
11Când sărbătorile-au să vie Și praznice când au să fie, Iată cum fi-va darul care Trebuie dat pentru mâncare: O efă e, la un vițel; La un berbec, este la fel; Pentru un miel, să dăruiți Atâta cât o să voiți, Iar la o efă să luați Un hin de untdelemn să dați.
12Când domnitorul o să vrea, O ardere de tot, să dea, De bună voie, Domnului – Spre slava și spre cinstea Lui – Sau dă o jertfă cu menire De jertfă pentru mulțumire, Să se deschidă, negreșit, Poarta de către răsărit, Iar el să-și ducă, de îndat’, Jertfa, ca-n ziua de Sabat. După ce va ieși afară, Poarta se va închide iară.
13O ardere de tot, apoi, O să Îi dați Domnului voi, În fiecare zi. Astfel, Îi veți aduce câteun miel De-un an, când zorii au să vie. Mielul, fără cusur, să fie.
14La el, va fi adăugat Și darul de mâncare dat. A șasea parte să se ia, Din efă, când o să se dea Darul ce este rânduit. Cu untdelemn va fi-nsoțit, Căci dintr-un hin o să se ia A treia parte, să se dea, Spre-a se stropi, în acest fel, Floarea făini-apoi, cu el. Acesta este darul care Trebuie dat pentru mâncare Și e o lege, să se știe, Care va ține pe vecie, Privind darul ce e adus Și-n fața Domnului e pus!
15În fiecare dimineață Venită peste-a lumii față, Veți da un miel și darul care Este menit pentru mâncare, La care trebuie, apoi, Și untdelemn să puneți voi. O ardere de tot să fie Toate acestea, pe vecie.”
16Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Dacă cel care-i domnitor Va da un dar, feciorilor, Pe care el are să-l ia Din moștenirea ce-o avea, Darul acela o să fie Al fiilor săi, pe vecie, Ca o moșie căpătată, Prin drept de moștenire dată.
17Dar dacă el are să ia Din moștenirea lui, să dea Un dar, aceluia pe care, Drept slujitor al său îl are, Slujbașul – darul – îl va ține Până la vremea-n care vine Anul cel slobod, iar apoi, Darul se-ntoarce înapoi, La domnitor. Doar fiii lui, Din moștenirea tatălui, Putea-vor ca să stăpânească Ceea ce au să dobândească.
18Cel care este domnitor Nu va lua de la popor, Nimic din ce se dovedește Cum că poporul stăpânește. Nu-i va lua poporului, Nimica, din moșia lui, Ci tot ceea ce o să dea Fiilor săi, are să ia Numai din partea cea pe care În stăpânire el o are, Pentru ca nimeni, niciodat’, Să nu fie îndepărtat Din moștenirea lui. Mereu, Rămâne-va poporul Meu, Stăpân, astfel, pe-a lui moșie Și-nlăturat nu o să fie!”
19M-a dus către intrarea-aflată Chiar lângă poartă așezată, Și-n sfintele odăi apoi În acest fel ajuns-am noi. Aste odăi ce-au fost sfințite Sunt, preoților, rânduite. Odăile le foloseau Cei cari în miazănoapte atau. Un loc, văzut-am, când m-am dus, Acolo-n spate, spre apus.
20Atuncea, el a glăsuit: „Locul pe care l-ai zărit E locul dat preoților, Spre-a fierbe carnea jertfelor Ce au să aibă drept menire De vină și de ispășire. Și darurile de mâncare Ce le aduce fiecare, În acel loc, coapte-au să fie. În acest fel, n-au să mai vie În curtea cea de dinafară, Ca să sfințească apoi, iară, Întreg poporul adunat, Prin darurile ce s-au dat.”
21În urmă, el m-a luat iară Și-n curtea cea de dinafară, După aceea, am fost dus Și ca să trec, eu am fost pus, Pe lângă colțurile care – Patru la număr – ea le are. În felu-acesta, am văzut Precum că curtea a avut Încă o curte așezată, La fiecare colț aflată.
22În cele patru colțuri care Le avusese curtea mare, Sunt alte curți înșiruite, Curți care fost-au despărțite. Treizeci de coți aveau, lățime Și patruzeci de coți, lungime. Toate doar o măsură-aveau Și-a fi în colțuri se vădeau.
23Curțile-acelea, negreșit, Tot câte patru s-au brodit De câte-un zid înconjurate. Mai multe vetre-au fost aflate Chiar la piciorul zidului – Pentru gătit – în jurul lui.
24El mi-a vorbit apoi: „Să știi Că astea sunt bucătării. Aici, cei care se vădesc În slujba casei, trebuiesc Să fiarbă carnea jertfelor Aduse de către popor.”