Ezekiel 4
1 „Tu, fiul omului, te duci Și-o cărămidă ai s-aduci. Chipul Ierusalimului, Pe fața ei ai să îl pui, Căci trebuie să sapi în ea, Chipul cetăți-aceleia.
2 Înfățișează-o-mpresurată, Cu un șanț mare-nconjurată, Cu-ntărituri în al ei jur Și cu oștiri, jur împrejur. Apoi, în juru-i, îți mai cer, Ca să ridici berbeci de fier.
3 În urmă, o tigaie ia. Din fier, voiesc să fie ea. Pune-o apoi, să șeadă bine, Între cetate și-ntre tine. Contra cetății îndreptată Să-ți fie fața. Strâmtorată, Să se simțească ea, astfel. Aceasta, pentru Israel, Un semn va trebui să fie, De care toți voiesc să știe!
4 După ce ai să împlinești Lucrul acesta, te lungești Pe coasta stângă și-ai să pui, Păcatele poporului Lui Israel, asupra ei. Cât stai culcat, tu ai să iei Nelegiuirile pe care Neamul lui Israel le are Și-n acest fel le vei purta, Căci au să fie-asupra ta.
5 Apoi, Eu am să socotesc Zilele care se vădesc A fi asemeni anilor Păcatelor ăstui popor. În număr aste zile deci, Vor fi trei sute nouăzeci. În acest timp, asupra ta, Păcatul lor îl vei purta.
6 După ce fi-vor isprăvite Acele zile rânduite, Iată dar ce te mai așteaptă: Te vei lungi pe coasta dreaptă Și patruzeci de zile ai – Culcat – în acest fel să stai, Pentru că e un timp în care, Nelegiuirile pe care Casa lui Iuda le-a făcut, Asupra ta vor fi șezut. Aceste zile vor fi deci, De toate, numai patruzeci. Ăst număr are să se-adune, Căci la un an, o zi voi pune.
7 Când timpul se va fi-mplinit, Întinde-ți brațul dezgolit Și-ntoarceți fața înapoi, Către Ierusalim și-apoi, Va trebui ca să vorbești Și-n contra lui să prorocești.
8 Frânghii, voi pune peste tine, Ca astfel să fii ținut bine Și de pe coasta ce vei sta Culcat, să nu te poți muta, Până când nu va fi-mplinit Timpul ce fost-a hărăzit, Pentru a ta împresurare.
9 Să iei, cu tine, un vas mare, Unde să pui orz, grâu, bob, mei; Alac și linte să mai iei, Căci pâine trebuie să ai, Atâta timp cât o să stai Culcat doar pe o coastă. Deci, Vor fi treisute nouăzeci Numărul zilelor acele, În care vei mânca din ele, Din grânele pe cari le-ai pus În vasul ce ți l-ai adus.
10 Hrana pe care-o folosești, Va trebui s-o cântărești. Pe zi, o porție din ea, Douăzeci sicli, va avea. Hrana, să o mănânci pe rând Și-anume, doar din când în când.
11 Apa apoi – de-asemenea – Doar cu măsură o vei bea. Iei, dintr-un hin de băutură, A șasea parte, drept măsură. Apa ai să o bei pe rând Și-anume, doar din când în când.
12 Turte de orz să folosești Atunci când ai să te hrănești. Ca să-ți coci turtele, Eu vreau Doar baligă de om să-ți dau.”
13 Domnul a mai adăugat: „În ăst fel își va fi mâncat Pâinea spurcată Israel, Când printre neamuri va fi el, De către Mine izgonit.”
14 „Ah, Doamne!”, zis-am îngrozit. „Tu, care îmi ești Dumnezeu, Știi bine că sufletul meu Nu a fost pângărit, vreodată, Din a mea tinerețe! Iată, Până acuma n-am mâncat Vreun dobitoc mort, sfâșiat Și nici vreo carne necurată!”
15 El mi-a răspuns: „Ei bine, iată Că balega de om, voiesc, Cu cea de bou s-o-nlocuiesc. Această balegă o ia Să îți coci turtele, cu ea.”
16 În urmă, glasul Domnului Îmi zise: „Fiu al omului, Eu, în Ierusalim, voiesc, Toiagul pâinii să-l zdrobesc. Acolo, pâinea folosită Are să fie cântărită Și cu necaz va fi mâncată, Iar apa fi-va măsurată. Cu groază doar, se va putea, Apa aceea, să se bea.
17 Pâinea și apa, negreșit, Le va lipsi, necontenit. Unii la alți-au să privească Uimiți și au să se sfârșească, Din pricina păcatelor Care apasă-al lor popor.”