Exodus 37
1 Apoi, meșterul Bețalel A întocmit chivotu-acel, Pe care Domnul l-a cerut, Așa cum Moise l-a văzut. Pentru-al chivotului cioplit, Lemn de salcâm s-a folosit. Doi coți jumate, în lungime, Avea chivotul. În lățime Și-n înălțime-asemenea, Un cot jumate doar avea.
2 Chivotul, când a fost sfârșit, Cu aur, el l-a poleit: L-a poleit pe exterior Și tot la fel, în interior. Cu un chenar, de aur pur, L-a încadrat, jur împrejur.
3 Patru verigi au fost turnate, Din aur, care, așezate Au fost, în colțurile lui.
4 I-a mai făcut, chivotului, Drugi de salcâm. Când i-a sfârșit, Cu aur, el i-a poleit.
5 Drugii acești au fost luați Și prin verigi, apoi, băgați – Prin cele care-au fost turnate Din aur și-apoi așezate Pe marginea chivotului, Servind pentru mutarea lui.
6 Peste chivot, apoi, a pus Capacul, căruia i-a spus „Al ispășirii”. L-a lucrat, Numai din aurul curat. Doi coți jumate-avea lungime, Și-un cot jumate în lățime.
7 Apoi, din aurul bătut, Doi heruvimi a mai făcut Și pe capac i-a așezat.
8 Unu-ntr-un capăt s-a aflat, Iar altu-n capătul opus – Deci față-n față, el i-a pus, Peste capacul ispășirii.
9 Astfel, se arătau privirii, Cu aripile-acoperind Capacul, fața lor fiind, În așa fel orientată, Ca înspre el să stea-ndreptată.
10 După al Domnului îndemn, O masă a făcut, din lemn. Așa precum a trebuit, Lemn de salcâm a folosit. Doi coți avut-a în lungime, Un cot jumate-n înălțime, Și-un cot ea a avut în lat.
11 Apoi, cu aurul curat, A poleit-o, iar în jur, Chenar avea, din aur pur.
12 Mesei, pervaz, i-a așezat – De-o palmă el a fost de lat, Având și el, din aur pur, Chenar făcut jur împrejur.
13 Patru verigi au fost turnate – Din aur – fiind așezate Lângă picioarele pe care, Sprijin, în colțuri, masa-și are.
14 Lângă pervaz ele erau, Căci drugi, prin ele, se treceau, Și ea putea a fi luată – În felu-acesta – și mutată.
15 Lemn de salcâm s-a folosit, Când drugii mesei s-au cioplit. În urmă, când au fost sfârșiți, Cu aur fost-au poleiți.
16 Apoi, așa cum s-a cerut, Cești, farfurii s-au mai făcut; Cățui, potire s-au lucrat – Toate din aurul curat – Căci foloseau, pentru măsură, La jertfele de băutură.
17 Din aurul ce s-a primit, Un sfeșnic s-a mai întocmit. Era din aurul bătut – Dintr-o bucată, tot, făcut. Piciorul și cu fusul lui, Potirele sfeșnicului – Cu gămălii și flori – lucrate, Dintr-o bucată, fost-au toate.
18 Și șase brațe îi ieșeau, Pe laturi, unde se aflau Tot câte trei: trei erau puse Pe-o latură, având opuse Alte trei brațe-ngemănate.
19 Pe ele, fost-au așezate – În parte, pentru fiecare – Câte-un potir în chip de floare Ce cu migdalul aducea Și-o gămălie-n vârf avea. Din cele șase brațe care Erau pe sfeșnic, fiecare, La fel, au fost alcătuite Și tot la fel împodobite.
20 Pe al său fus, sfeșnicu-avea Patru potire-asemenea – Ca floarea de migdal erau, Și gămălii, în vârf, aveau.
21 Pe cele șase brațe care, Din sfeșnic ies, sub fiecare, Pusă a trebuit să fie, Acolo, câte-o gămălie.
22 Cu brațul – din acea bucată – Lucrată fost-a, totodată, Și gămălia lui. Făcut, Numai din aurul bătut, Totul a fost. Aur curat S-a folosit, neîncetat.
23 Și șapte candele-a făcut, Așa precum i s-a cerut. Făcut-a cenușările, Făcut-a și mucările, Numai din aurul curat.
24 Deci, un talant a fost luat – De aur – iar apoi, din el, Făcut a fost sfeșnicu-acel, Uneltele sfeșnicului Și tot ce-i aparține lui.
25 Altar, precum i s-a cerut, Pentru tămâie, a făcut. Altarul, pentru-a fi cioplit, Lemn de salcâm s-a folosit. Un cot avut-a în lungime, Și încă unul în lățime; În înălțime, trebuia, Doi coți, altarul a avea, Și-n patru muchii el să fie; Iar coarnele ce-aveau să-i vie Cioplite-altarului acel, Dintr-o bucată sunt, cu el.
26 Cu aur fost-a poleit Întreg altarul, negreșit – Partea de sus, pereții lui Și coarnele. Altarului I s-a făcut, din aur pur, Cunună, de jur împrejur.
27 Sub ea, două verigi ședeau, Care din aur doar erau. În unghiuri, el le-a așezat Și drugi, prin ele, a băgat, Ca să servească fiecare, Pentru-a altarului mutare.
28 Drugii, din lemn, au fost ciopliți Și-apoi, cu aur, poleiți; Iar lemnul ce s-a folosit, Salcâm fusese, negreșit.
29 Urmând al Domnului îndemn, El a făcut și untdelemn, După un meșteșug pe care, Doar cel ce face mir îl are. Uleiul, astfel pregătit, La ungeri sfinte-i folosit; Și la tămâi mirositoare Își află întrebuințare.