Bible

1 „Un alt altar, să faceți voi, Unde să ardeți mai apoi, Tămâie. Ca să îl ciopliți, Lemn de salcâm să folosiți. 2 Un cot să aibă în lungime, Și-un cot să aibă în lățime. În înălțime, să socoți Să fie însă, de doi coți. În patru colțuri, el să fie, Iar coarnele ce au să vie Cioplite, pe altaru-acel, Dintr-o bucată sunt, cu el. 3 Cu aur, fi-va poleit Întreg altarul, negreșit – Partea de sus, pereții lui Și coarnele. Altarului, Să îi mai faci, din aur pur, Cunună, de jur împrejur. 4 Sub ea, două verigi apoi, Din aur, să mai faceți voi; În unghiuri, să le așezați, Și drugi, prin ele, să băgați, Ca să servească fiecare, Pentru-a altarului mutare. 5 Drugii, din lemn vor fi ciopliți Și-apoi, cu aur, poleiți; Iar lemnul fi-va, negreșit, Cel de salcâm doar, folosit. 6 Altarul trebuie adus Și-apoi, în cort, trebuie pus, În față la perdeaua care, Chivotu-n al ei spate-l are. Peste chivot, e așezat Capacul care e chemat „Al ispășirii”, iar sub el, Vei pune, în chivotu-acel, O mărturie – cea pe care Am să ți-o dau Eu, spre păstrare. Acolo am să Mă-ntâlnesc, Cu tine și am să-ți vorbesc. 7 Altarul fi-va folosit Pentru tămâie, negreșit. Când dimineața se arată, Aron, tămâie-nmiresmată, Va arde, pe altaru-acel, Până când – candelele – el 8 Le pregătește. Iar pe seară, Tămâie, o să ardă iară, Când candelele-o să le-așeze. Atuncea, o să tămâieze Și astfel, nu o să rămâie – A voastră parte de tămâie – Nearsă, ci va fi mereu, Din neam în neam, la Dumnezeu – În față-I – arsă necurmat, Pe-altarul pentru tămâiat. 9 Să nu aduceți așadar, Altă tămâie pe altar, Și nici arderi de tot, pe el. De-asemeni, pe altaru-acel, Să n-aduci jertfă de mâncare, Și nimenea voie nu are Să toarne peste el, vreodată, Jertfa de băutură, dată. 10 Pentru-a altarului sfințire, Aron va face ispășire, Pe coarnele altarului. Va folosi, în slujba lui, Sângele jertfei ce s-a dat Ca ispășire de păcat. Printre ai voști’ urmași, mereu, Lucru prea sfânt – de Dumnezeu – Aceasta e considerată, Făcându-se – pe an – o dată.” 11 Domnul, lui Moise, i-a vorbit: 12 „Atunci când va fi trebuit Să socotești acest popor – Să faci numărătoarea lor, Să vezi câți fiii Israel are – Tu ai să ceri ca fiecare, Un dar, să Îi dea Domnului, Pentru răscumpărarea lui – A sufletului său. Drept dare, Bani să îți deie fiecare, Ca nu cumva, loviți să fie, Când ai să-i numeri, de urgie. 13 Lua-vei, de la fiecare, Cari prins e în numărătoare, Jumate siclu, potrivit Cu cel pe cari l-a folosit Sfântul locaș. Deci le vei cere Să deie douăzeci de ghere, Iar darul care va fi dat, E pentru Domnul, ridicat. 14 Omul care a împlinit Ani douăzeci, e socotit, La tine, în numărătoare; Deci, obligație el are Să deie darul așezat, Cari pentru Domnu-i ridicat. 15 Bogatul nu va da în plus, Ci doar atât cât Eu am spus; Nici cel sărac nu va putea Ca mai puțin de-atât să dea, Căci pentru toți e stabilit, Jumate siclu, de plătit. Deci obligat e fiecare, Pentru a lui răscumpărare – A sufletului, așadar – Să-i facă Domnului, ăst dar. 16 Ai să aduni, în acest fel, De la fiii lui Israel, Argintul dat de fiecare, Pentru a lor răscumpărare. Argintul ce îl dobândești, Va trebui să-l folosești Doar pentru slujba cortului, Fiind – în fața Domnului – Pentru-al lui Israel popor, Semnul răscumpărării lor.” 17 Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit: 18 „Fă un lighean, pentru spălat. Acesta trebuie lucrat Numai din tablă de aramă. Piciorul său – de bună seamă – Tot din aramă îl lucrezi. Apoi, ligheanul, să-l așezi Între altar și cort. Să pui – 19 Pentru Aron și fiii lui – Apă, în el, ca fiecare Din ei, pe mâini și pe picioare, Să poată-a se spăla. Astfel, 20 Spălându-se-n ligheanu-acel, Care e așezat afară, Intrând în cort, nu au să piară. Ei să se spele așadar, Și când vor merge la altar Să-și facă slujba-n fața lui, Aducând jertfe Domnului. 21 Deci să se spele fiecare, Întâi, pe mâini și pe picioare, Acolo, în lighean, afară, Și-n felu-acesta n-au să piară. Pentru Aron și ai săi fii, Astă spălare, tu – să știi – Că e o lege necurmată. Ea trebuie a fi urmată De toți cei care au să vie, În urma lor, la preoție.” 22 Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit: 23 „Pe ai tăi oameni, îi vei pune Ca mirodenii să adune. Apoi, din smirna de la ei, Cinci sute sicli ai să iei. Smirna va fi foarte curată. Din scorțișoara adunată, Doar jumătate să iei – deci, Doar două sute și cincizeci De sicli vei lua din ea; Din trestie – asemenea – Să iei aceiași cantitate. Iar cele două, adunate – Deci trestie și scorțișoare – Trebuie-a fi mirositoare. 24 Cinci sute sicli, tu mai ia – În urmă – și din casia. Siclul să fie acelaș’ Cu cel al sfântului locaș. Vei mai lua apoi, un hin Din untdelemnul de măslin. 25 Din toate-acestea, te îndemn, Să faci apoi, un untdelemn După un meșteșug pe care, Doar cel ce face mir, îl are. Vei folosi uleiu-acel, Când ungeri sfinte faci cu el. 26 Cu el să ungi cortul chemat „Al întâlnirii”. Totodat’, Chivotul – pentru mărturie – Să-l ungi, și unse să mai fie 27 Masa și-uneltele gătite, Ce pentru ea sunt folosite; Faci ungere sfeșnicului, Precum și uneltelor lui. În urmă, tu vei unge dar, Al tămâierii sfânt altar 28 Și-altarul arderii de tot, Cu ale lui scule, cu tot. De-asemenea, unse fi-vor Ligheanul și al său picior. 29 Aceste lucruri, dator ești, Cu untdelemn să le sfințești Și-astfel, prea sfinte, au să fie. Atunci, oricine va să vie Și-o să le-atingă, negreșit, Are a fi, pe loc, sfințit. 30 Când la sfârșit ai să ajungi, Pe-Aron și pe-ai săi fii să-i ungi, Să îi sfințești astfel, pe toți, Să-Mi fie-n slujbă, ca preoți. 31 Copiilor lui Israel, Tu să le spui în acest fel: „Acesta-i untdelemnul Meu, Printre ai voști urmași, mereu, Și el se cere folosit La ungeri sfinte, negreșit. 32 Să folosești ăst untdelemn, Numai așa cum te îndemn. Nu trebuie să ungi, cumva, Cu-acest ulei, trupul cuiva. Iată că Eu îți dau de știre, Ca după astă întocmire, Să nu faci untdelemn la fel, Căci untdelemn sfânt este el. Uleiul astfel întocmit, Ca sfânt va trebui privit. 33 Acela care, dintre voi, Are să facă – mai apoi – Un untdelemn ce-i întocmit Ca și acesta, nimicit, Din neamul său, are să fie – Lucrul acesta să se știe!” 34 Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și iată ce i-a poruncit: „Stacte vor trebui luate Și mirodenii adunate Și onice mirositoare; Halvan mai strânge, după care Tămâie să aduci – curată – Care va trebui luată Tot în aceeași cantitate. 35 Toate vor fi amestecate, După un meșteșug pe care Doar cel ce face mir îl are, Iar din amestecul făcut, Tămâie vei fi obținut. 36 Mărunt, apoi, să o pisezi, Și-n urmă, vreau să o așezi În fața mărturiei care, În cortul întâlniri-și are Loc de ședere, unde Eu, Cu tine, Mă-ntâlnesc mereu. Astă tămâie, pentru voi, Lucru prea sfânt va fi apoi 37 Și trebuie să aveți știre Că o astfel de întocmire – Deci de tămâie – nimenea, Voie nu va putea avea, A face, pentru el, vreodată. Ea, pentru Domnul, e păstrată. 38 Acela care, dintre voi, Astă tămâie, mai apoi, O face pentru mirosit, Are să fie nimicit.”