Esther 1
1 De mult, în timpu-ndepărtat, Ahașveroș, ca împărat, A stăpânit din India Și până-n Etiopia. Când se-ntâmplau aceste fapte, O sută douăzeci și șapte Erau ținuturile care Formau împărăția-i mare.
2 La Susa, centrul se găsea: De-acolo, el împărățea – Din capitală – așezat Pe al său jilț de împărat.
3 Erau trei ani de când ședea Ahașveroș și-mpărățea, Când el cu cale a găsit Că este timpul potrivit Ca un ospăț mare să dea Supușilor ce îi avea. Astfel, pofti pe domnitori Și pe ai săi mulți slujitori. Capii oștirii Perșilor Precum și cei ai Mezilor Și căpeteniile toate Peste ținuturi așezate, Se-nfățișară-n fața lui.
4 Atuncea, a imperiului Strălucitoare bogăție – Precum și-ntreaga măreție A slavei sale minunate – Fost-au, cu fală, arătate, De împărat, supușilor; Astfel, văzut-au ochii lor, Toată imensa bogăție Și sclipitoarea măreție – Cum spun a cronicilor file – O sută și optzeci de zile.
5 Când timpu-acesta a trecut, Întreg norodul a putut Să stea la masa-mpărătească. Au fost chemați ca să poftească, La praznicul care s-a dat, Poporul tot cari s-a aflat Atunci la Susa-n capitală. Fost-au primiți cu mare fală Cu toții, de la mic la mare, La praznicul acela care În acea vreme a fost dat Chiar în grădină, la palat. Acest ospăț – cum s-a văzut – O săptămână a ținut.
6 Covoare-albastre, verzi și albe, Cu frânghiile de in dalbe, Cu funiile înroșite Cari sunt din purpură-mpletite, Erau legate între ele Și strânse în niște inele Făcute din argint, cu care Fost-au fixate fiecare, Pe stâlpi de marmură. Aduse Erau și multe paturi, puse Anume, așezate-n șir Pe o podeală de porfir, Din plăci de marmură tăiată Și-n pietre negre ferecată. Din aur și argint lucrate Au fost acele paturi, toate.
7 Pentru băut, se foloseau Vase de aur. Toți aveau Belșug din vinul cel domnesc, Prin ordinul împărătesc.
8 Cu toate-aceste, nimenea N-a trebuit silit să bea, Căci împăratu-a poruncit Supușilor ce l-au slujit Și care-n casa lui ședeau, Să facă doar precum voiau Oaspeții săi. În acea vreme,
9 Împărăteasa vru să cheme Și ea la curtea-mpărătească, Femeile, să le gătească Și lor ospăț în a sa casă. Vasti fusese-mpărăteasă În vremea-n care-nscăunat Ahașveroș era-mpărat.
10 Gloata a petrecut din plin. A șaptea zi, vesel de vin, Ahașveroș a ordonat Să-i vină famenii de-ndat’. Șapte la număr, ei erau Și iată ce nume purtau: Întâi Mehuman și Bizta; Apoi Harbona, zis Bigta; Urmau Abagta și Zetar Și-n urmă Carcas. Așadar,
11 Ahașveroș a poruncit Să îi aducă negreșit Pe Vasti-n fața lui, de-ndată, Având să fie-ncununată Cu-a ei coroană-mpărătească Să poată, astfel, s-o privească Poporul și mai marii lui Din casa împăratului, Fiind foarte frumoasă ea.
12 Dar Vasti, însă, nu voia Să se arate-n fața lor. Deci când ceata famenilor Îi spuse ce i-a poruncit Chiar împăratul, n-a venit Și vorba nu i-a ascultat. Ahașveroș s-a supărat, Aprins de o mânie mare.
13 El i-a chemat pe toți cei care Datina vremii o știau, Căci în ăst fel se rânduiau Și treburile statului Și cele-ale-mpăratului: În fața celor cari știau Legea și dreptu-l cunoșteau.
14 Lângă-mpărat ședea Carșena, Șetar, Admata și Marsena, Tarsis, Meres și Memucan. Cei șapte erau pe prim plan – Ca domnitori ai Persiei Și-asemenea ai Mediei – Văzând fața-mpăratului. Deci, în împărăția lui, Ei, între toți, primii erau, Căci cel dintâi loc îl aveau.
15 „Ce trebuie” – a întrebat Ahașveroș, în al său sfat – „Împărătesei Vasti, oare, Să i se facă, drept urmare A faptului că n-a-mplinit Ceea ce i s-a poruncit Prin famenii cari i-am trimis?”
16 Atuncea, Memucan a zis: „Nu numai față de-mpărat, Împărăteasa s-a purtat – Cum am văzut – cu răutate. Față de națiile toate, Față de domnitorii lor; Deci ea, în fața tuturor Popoarelor care-s aflate Sub stăpânirea ta-mpărate Ahașveroș, rău s-a purtat.
17 Lucrul acest va fi aflat În țara, de către femei. Iar ele, asemenea ei, Bărbați-au să-și nesocotească. Iată dar cum au să gândească: „Ahașveroș a poruncit Să i se-aducă, negreșit, Împărăteasa-i, înainte. Dar ea nu a luat aminte La vorbele ce i s-au spus, Și de aceea, nu s-a dus.”
18 Și astfel, ale Persiei Crăiese și-ale Mediei – Care, sigur, vor fi aflat De ceea ce s-a întâmplat, Cum Vasti a nesocotit Poruncile ce le-a primit – La fel, în fața tuturor, Se vor purta, cu soții lor Ce-s căpeteniile tale. Așa se va deschide-o cale Ce va lăsa, mereu, să vie Numai dispreț mult și mânie.
19 Eu zic: de împăratul vrea, Poruncă, de îndat’ să dea Și scris în legea Perșilor Precum și-n cea a Mezilor, Să fie cum că, niciodată, Nu trebuie a fi-ncălcată Porunca împăratului. Apoi, nicicând, în fața lui, Vasti să nu se-nfățișeze. În locu-i, alta să-i urmeze Cari vrednicia-mpărătească Să fie demnă s-o primească.
20 Porunca împăratului, În toată-mpărăția lui Să se trimită – căci e mare – Trebuind astfel, fiecare Femeie, cinste, să îi dea Bărbatului. Părerea mea Aceasta-i, mare împărat.”
21 Ahașveroș a ascultat Cum Memucan l-a sfătuit. Cu toții au împărtășit Părerea lui, iar împăratul
22 Trimise-n urmă în tot statul Scrisori, la orișice popor – Traduse în limbile lor – Și-a arătat că fiecare Bărbat, în casa ce o are, Stăpân e liber să vorbească În limba lui cea strămoșească.