1„Pilda lui Dumnezeu, dragi frați, Necontenit, să o urmați, Așa precum voi bine știți, Că fac copiii, prea iubiți.
2Trăiți în dragoste apoi, Cum ne-a iubit Hristos, pe noi, Încât, pe Sine, El S-a dat, Spre a plăti al nost’ păcat, Asemenea unui „prinos, Drept jertfă, de un bun miros”, Adusă pentru Dumnezeu.
3Iată ce sfat, vă mai dau eu: Curviile, necurăția Și, totodată, lăcomia După avere, să dispară! De-acuma, dați-le afară, Și arătați a fi cuminți, Cum se cuvine unor sfinți.
4Să nu se-audă, între voi, Nici un cuvânt porcos apoi, Nici vorbele nechibzuite, Nici glume proaste, dovedite Necuviincioase; folosiți, Cuvinte, ca să mulțumiți Lui Dumnezeu, în toate dar.
5Știți bine că nici un curvar, Nici omul care e stricat, Sau cel care este mânat De lăcomia lui cea mare, Nici cine-aduce închinare La idoli, nu poate să fie Moștenitor, la-mpărăție, Alăturea de Dumnezeu Și de Iisus Hristos, mereu.
6Seamă luați dar, bine, voi, Ca vorbele deșarte-apoi, Să nu vă-nșele, căci se știe, Că a lui Dumnezeu mânie, Cade pe cei ne-ascultători.
7De-aceea, fiți prevăzători Și nu vă întovărășiți, Cu cei pe cari, astfel, îi știți.
8Odinioară, voi erați În întuneric, dar azi, stați – În Domnul nostru – în lumină, Liberi fiind, de orice vină. Deci, ca niște copii umblați, Cari ai luminii sunt, dragi frați.
9Iată ce roade au fost date, De-astă lumină: bunătate, Neprihănire, după care, Doar adevărul, loc, își are.
10E datoria orișicui, Să facă voia Domnului; De-aceea, vreau să cercetați Ceea ce-i place Lui, dragi frați.
11Vreau să evite fiecare, Lucrările neroditoare, Ale-ntunericului; voi, Doar, osândiți-le apoi.
12Este rușine să rostesc Tot, ce-n ascuns, ei săvârșesc.
13Aceste lucruri, făptuite, Sunt, de lumină, osândite Și fără nici o îndoială, O să le deie la iveală, Pentru că doar lumina poate, Să le dezvăluie, pe toate.
14De-aceea zic: „Deșteaptă-te Tu, care dormi, și scoală-te, Dintre cei morți, căci luminat, Vei fi tu, de Hristos, îndat’.”
15Băgați de seamă, cum umblați, Și înțelepți vă arătați.
16Răscumpărați vremea, căci ele, Adică zilele, sunt rele.
17De-aceea, pricepuți să fiți, Pentru ca, ne-ncetat, să știți Care e voia Domnului.
18Să nu vă prindă-n mreaja lui, Vinul, ca să vă îmbătați, Căci acest lucru – nu uitați – Este chemat „destrăbălare”. Fiți plini de Duh dar, fiecare.
19Cu psalmi, să învățați apoi, Ca să vorbiți voi, între voi; Cântări de laudă, să știți – În vorbe – ca să folosiți. Cântări duhovnicești cântați Și laude să-I înălțați – Din inimă – lui Dumnezeu.
20Aduceți mulțumiri, mereu, Tatălui nostru, Cel de Sus, În sfântul Nume-al lui Iisus.
21În frica lui Hristos apoi, Supuși să fiți voi, între voi.
22Vreau să vă spun – nevestelor – Supuse fiți, bărbaților Pe cari, drept soți, voi îi aveți, Precum, Domnului, Îi sunteți;
23Căci soțul oricărei femei, Este privit, drept cap al ei, Așa precum, neîndoios, Cap al Biserici-i Hristos, Mântuitorul trupului.
24Și după cum supusă, Lui, Este Biserica, și voi – Nevestelor – să știți apoi, Supuse să vă arătați, În toate, la ai voști’ bărbați.
25Bărbaților, și voi să știți, Nevestele, să vă iubiți, Cum și Hristos adeverește Bisericii, că o iubește, Prin faptul că El, pentru ea, A știut, jertfă, să Se dea,
26Ca să sfințească, negreșit, Ceea ce-ntâi a curățit Printr-un botez, în apă, dat, Și prin Cuvântul arătat,
27Vrând ca Biserica să vie, În fața Lui, și-apoi să fie, Mereu, slăvită și curată – Fără de zbârcituri, sau pată – Ci sfântă, mai presus de fire, Și plină de neprihănire.
28Toți soții au să trebuiască, Nevestele, să își iubească, La fel ca trupurile lor. Cine-și iubește – fraților – Nevasta, vreau să știe bine, Că se iubește chiar pe sine.
29Căci nimenea nu s-a văzut Să-și fi urât trupul avut, Ci dimpotrivă, îl hrănește Și cu blândețe-l îngrijește, Cum a iubit Hristos apoi, Biserica. Să știți că noi
30Suntem cu toții mădulare, Pe care, trupul Său le are. Carne suntem, din carnea Lui, Și os, din osul Domnului.
31De-aceea „omul va lăsa, Pe tatăl și pe mama sa, Se va lipi de-a lui soție Și-un trup, cei doi, doar au să fie.”
32Mărturisesc, la fiecare, Că taina asta este mare – (Vorbesc despre Hristos, cu voi, Și de Biserică apoi.)
33Încolo, fiecare-i bine, Asemenea ca și pe sine, Să își iubească soața lui; Vreau ca soția, soțului, Să se supună, ne-ncetat, Și să se teamă de bărbat.”