1După cinci zile, a venit Marele preot, însoțit De mulți bătrâni. În rândul lor, Fusese și un vorbitor. Acela, Tertul, s-a chemat, Iar preotul care-a-nmânat Plângerea către dregător, Fu Anania. Apoi, lor,
2Pavel le-a fost înfățișat, Iar Tertul a-nceput, pe dat’, Să îl pârască-n acest fel: „Mărite Felix” – a spus el – „De pace, noi ne-am bucurat, Iar al nost’ neam a căpătat, Mari îmbunătățiri, prin tine.
3Lucrul acesta, la oricine, În orice vreme, îl vestim, În orice loc, și-ți mulțumim.
4Nu vrem, prea mult, să abuzăm De al tău timp, deci, te rugăm Ca-n bunătatea ta cea mare, Câteva vorbe, cu răbdare, Să le asculți. Noi am găsit,
5Că omu-acesta, negreșit, Este o ciumă; plănuiește Rele, mereu, și-i răzvrătește Pe toți Iudeii care sânt, Azi, risipiți pe-acest pământ. De-asemeni, el e cel mai mare, Între Nazarineni – cel care,
6Să spurce Templul, a-ncercat. L-am prins și-am vrut ca, judecat, Să fie, după Legea noastră.
7Vedeți dar, înălțimea voastră, Că Lisias, când a aflat, Din mâna noastră, l-a scăpat
8Și-a poruncit pârâșilor, La tine – mare dregător – Să vină, să-l învinuiască. Măria ta, de-o să voiască Să-l cerceteze-amănunțit, Are să afle, negreșit, De ce anume-l pârâm noi.”
9Iudeii s-au unit apoi, În vina cari i s-a adus, Zicând că-i drept tot ce s-a spus.
10Când dregătorul i-a făcut Semne, Pavel a început Ca să vorbească-n apărare: „Știu că, de mult, tu ești cel care Ai fost – și ești – judecător, Al neamului Iudeilor. De-aceea, eu am să-ndrăznesc, Cu-ncredere, ca să vorbesc, În apărarea mea, pe dată:
11Cam doisprezece zile, iată, Trecut-au de când m-am suit – Lucrul acesta-i dovedit Și poți să te încredințezi Singur, de vrei să cercetezi – Eu, la Ierusalim, cu bine, Să mă închin, cum se cuvine.
12Cu nimeni, eu nu am vorbit. La Templu, ei nu m-au găsit – În sinagogi sau în cetate – Făcând răscoală. Astfel, toate
13Acele lucruri ce le-au spus – Pe care-n seama mea le-au pus – Voind să mă învinuiască, Nu pot ca să le dovedească.
14Iată, mărturisesc că eu Slujesc acelui Dumnezeu, Slujit și de părinții mei, După o Cale, pe cari ei, Acum, partidă o numesc; De-asemenea, mărturisesc Cum că, în Lege, cred mereu, Și în proroci. În Dumnezeu,
15Este nădejdea mea cea mare – Cum au ei înșiși, fiecare – Că-n timpul care o să vie, O înviere va să fie Și pentru cei care sunt drepți, Și pentru cei care-s nedrepți.
16De-aceea, mă silesc, mereu, Să îmi păstrez, cugetul meu, Curat, în fața Domnului, Dar și în fața omului.
17După ce mulți ani am lipsit, Cu milostenii, am venit, Pentru-al meu neam; apoi m-am dus, La Templu, daruri, de-am adus.
18Tocmai atunci, niște Iudei, Din Asia – pârâșii mei – Tocmai atunci deci, curățit, Șezând în Templu, m-au găsit. Dar fără gloată-n jurul meu Și fără nici o zarvă. Eu
19Gândit-am că acești Iudei, Ar trebui ca înșiși ei, Să vină-aici și să vorbească Și-n fața ta să mă pârască, Dacă cumva ei ar avea, De spus, ceva-mpotriva mea.
20Să spună cei care-au venit Aici, ce vină mi-au găsit, Când, în Sobor, m-am arătat,
21Afară de a fi strigat: „Pentru-nvierea morților, Supus sunt judecăților!”
22Felix știa de „Cale”. El I-a amânat, vorbind astfel: „Voi cerceta, pricina voastră, Când va veni, în fața noastră, Chiar căpitanul Lisias. Acuma, să plecați, vă las.”
23Sutașului, i-a poruncit, Ca Pavel să fie păzit Și, în acelaș’ timp, lăsat Puțin mai slobod, căutat De cei cari vor să îi vorbească Sau ar fi vrut să îi slujească.
24Câteva zile au trecut, Când Felix chiar, a apărut De-a sa nevastă, însoțit. Drusila, soața-i s-a numit, Fiind Iudeică. L-au chemat Pe Pavel și l-au ascultat Vorbind despre Hristos Iisus.
25Când de neprihănire-a spus Pavel, precum și de-nfrânare, De judecata viitoare, Felix îi zise îngrozit: „Azi e destul cât am vorbit. Du-te, căci o să mai vorbim, Când alt prilej o să găsim. Am să te chem și iar vom sta, Atenți, și te vom asculta.”
26Felix, încă, nădăjduia, Că Pavel, bani, are să-i dea; De-aceea, el l-a tot chemat Și, să vorbească, l-a lăsat.
27Doi ani s-au scurs, în acest fel. Felix plecă, iar după el, Porcius – zis Festus – a venit. Pentru că Felix a voit Să facă după placul lor – Adică al Iudeilor – Pe Pavel, și când a plecat, El îl lăsă întemnițat.