1Toți, din Iudeea, auziră – Apostoli, frați – cum că primiră Și Neamurile, Duhul Sfânt, Prin al lui Dumnezeu Cuvânt.
2Când, la Ierusalim, apoi, Petru se-ntoarse înapoi, A fost mustrat, de cei din jur, Ce-aveau tăierea împrejur.
3„Cum ai putut, de ai intrat Și la aceia ai mâncat, Cari, împrejur, nu sunt tăiați?” – Îl întrebară, supărați.
4Petru le-a spus ce s-a-ntâmplat, În timpul cât a fost plecat:
5„Tocmai la Iope mă aflam Și, chiar atunci, când mă rugam, Într-o răpire, am căzut Și-o viziune, am avut. Un vas, precum o față mare De așternut pe masă, care Își avea colțurile toate Strânse-mpreună și legate, În jos, încet, s-a tot lăsat Și, pe pământ, s-a așezat. Vasul, la mine, a venit,
6Iar eu, într-însul, am privit. Multe făpturi, în el, erau: Și dobitoace se aflau – Din cele cu patru picioare – Păsări, precum și târâtoare.
7O voce, gravă și adâncă, Îmi spuse: „Taie și mănâncă!”
8Eu, însă, am răspuns, îndată: „Nu Doamne, căci eu, niciodată, De când mă știu, nu am mâncat Ceva spurcat și necurat.”
9Glasul, din nou, s-a auzit: „Ceea ce Domnu-a curățit, Să nu mai numești tu, spurcat!”
10Lucrul acest s-a repetat, Exact de trei ori, după care, La cer, vasul acela mare – Cât fața mesei – s-a-nălțat.
11Îndată, am fost căutat, De trei bărbați, care-au venit, De la Cezaria. Vestit
12Am fost, de Duh, de-a lor venire, Să nu fac vreo deosebire Și să îi însoțesc apoi. Ăști șase frați au fost cu noi Și, împreună, am intrat, La cel la care-am fost chemat.
13Omul acel ne-a povestit, Cum că un înger a venit Și-a zis: „Trimite să se ducă Oameni, la Iope, să-l aducă Pe Simon Petru. Ține minte:
14Va spune astfel de cuvinte, Prin care veți putea să fiți – Tu și-a ta casă – mântuiți.”
15Eu începusem să vorbesc, Când Duhul Domnului ceresc, Peste-acei inși, S-a așezat, La fel precum s-a întâmplat, La începuturi, și cu noi.
16De spusa Domnului, apoi, Mi-am amintit eu, imediat: „Ioan, cu apă-a botezat, Dar, și mai mult, voi căpătați: Cu Duh Sfânt, fi-veți botezați.”
17Deci, Dumnezeu le-a hărăzit, Darul, pe care L-am primit, Când, în Hristos, noi am crezut. Dacă ăst lucru l-am văzut, M-am întrebat: „Cum mă pot eu, Împotrivi, lui Dumnezeu?”
18Când aste lucruri auziră, Încet, cu toți se potoliră, Iar, în final, ei L-au slăvit, Pe Domnul: „El a dăruit, Și Neamurilor, pocăință” – Au zis apoi. „Le dă putință, La toți dar, să se pocăiască Și astfel, viață, să primească.”
19Aceia ce s-au risipit, Atunci când s-a dezlănțuit Prigoana care l-a răpus Pe Ștefan, iată că s-au dus De-ajunseră-n Fenicia, Cipru și Antiohia. Acești-au propovăduit, Mereu, pe unde s-au oprit, Cuvântul, numai la Iudei;
20Dar fost-au câțiva, dintre ei, Care, din Cipru, se trăgeau; Alți-n Cirena locuiau. În Antiohia-au venit Și-acolo, au mărturisit Și Grecilor, despre Iisus – De Evanghelia Lui, le-au spus.
21Prin multe locuri, au umblat Și, peste tot, neîncetat, Al Domnului braț i-a-nsoțit. În număr mare, au venit Oameni, care i-au ascultat. Încrezători, s-au arătat, În vorba lor, în ce-au văzut, Și-apoi, în Domnul, au crezut.
22Mult, despre-aceștia, s-a vorbit, Iar veștile s-au auzit Pân’ la Ierusalim. Astfel, Biserica găsi căci cel Mai potrivit ca să se ducă Și știri, de-acolo, să aducă, Barnaba este, negreșit. Pe dată, el a și pornit, Spre Antiohia. Ajuns
23Acolo, el a fost pătruns De harul cari l-a revărsat Domnul, din cer, și i-a-ndemnat Pe toți, ca hotărâți, mereu, Să stea lipiți, de Dumnezeu.
24De către toți, bine văzut, Era Barnaba, și știut Ca om foarte evlavios, Plin de Duh Sfânt și credincios. Astfel, mulți oameni au venit Și, Domnului, s-au alipit.
25Apoi, Barnaba a plecat La Tars, unde l-a căutat Pe Saul, ca, apoi, să-l ia
26Cu sine-n Antiohia. Un an întreg, ei au luat, Parte, la adunări, și-au dat Învățătură, tuturor. Aicea – ucenicilor – Întâia oară, li s-a dat, Un nume nou. Ei s-au chemat „Creștini”. Deci, a pornit ăst nume, Din Antiohia, în lume.
27În Antiohia, sosiră Niște proroci, care veniră De la Ierusalim. Acei
28Oameni avură, printre ei, Pe un proroc, Agab, numit. Prin Duh, acesta a vestit Că lumea fi-va bântuită, Curând, de-o foamete cumplită. Când lucru-acesta s-a-ntâmplat, Claudiu fost-a împărat.
29Toți ucenicii au găsit, Că este foarte potrivit, Ca fiecare, dintre ei, Să dea fraților lor Iudei, După putință, ajutor.
30Astfel, prin grija tuturor, Au strâns aceste ajutoare Și fost-au date, spre păstrare, Prezbiterilor – sau „bătrâni”. Ajunseră-n ale lor mâni, Prin Saul și Barnaba care Au dus aceste ajutoare.