1Domnul, din nou, S-a mâniat Pe Israel, și l-a chemat Pe David, iar când a venit, În felu-acesta, i-a vorbit: „Du-te și fă o numărare, A tuturor acelor care, În Iuda sunt și-n Israel!”
2Atuncea, pe Ioab, la el – Îndată – David l-a chemat Și-n acest fel a cuvântat: „Ai să pornești prin Israel, Și-l vei străbate-n acest fel, De la Beer-Șeba începând, În Dan – în urmă – ajungând! Numeri poporul, ca să poți, Să-mi spui, câți oameni sunt de toți!”
3Ioab a zis, către-mpărat: „Domnul să facă, ne-ncetat, Să se sporească-al tău popor, Să vezi numărul tuturor Crescând de-o sută de ori dar, În al lui Israel hotar! De ce vrea domnul meu, acum, Ca să pornesc la acest drum?”
4David, atunci, a stăruit În ceea ce a poruncit, Iar căpitanii oștilor – Și toți însoțitorii lor – S-au dus, spre-a împlini pe dat’, Porunca dată de-mpărat, Așa precum li s-a cerut.
5Peste Iordan, ei au trecut Și au ajuns, la Aroer – În valea Gad – lângă Iazer, Unde-o cetate e aflată, Pe partea dreaptă, așezată.
6Spre Galaad, se îndreptară, Iar de acolo-apoi plecară S-atingă țara celui care, Tahtim-Hodoși, drept nume, are. Pân’ la Dan-Ian, ei au pătruns Și-astfel, în urmă, au ajuns Lângă Sidon. De-acolo-apoi,
7Spre Tir porniră, înapoi, Către cetățile Hevite Și către cele Canaanite. Spre miazăzi s-au îndreptat Și în Beer-Șeba au intrat, Să cerceteze țara care, Iuda în stăpânire-o are.
8Când au sfârșit drumul prin țară, Către Ierusalim plecară. Trecut-au nouă luni, la rând, Și douăzeci de zile, când Porunca dată o-mpliniră Și spre Ierusalim porniră.
9Ioab a mers la împărat, Să-i spună ceea ce-a aflat. Au fost la opt sute de mii – Dintre-ai lui Israel copii – Oamenii care mânuiau Săbii și de război erau; Iar dintre ai lui Iuda fii, Au fost la cin’sute de mii.
10În clipa-n care-a terminat Al său popor de numărat, David, puternic, își simțea – În piept – cum inima-i bătea. El, către Domnul, a vorbit: „Mare păcat am săvârșit, Când acest lucru l-am făcut! Abia acuma am văzut Că lucru-acesta este rău! Doamne, greșit-a robul tău! Iartă a sa nelegiuire, Căci a făcut-o fără știre! O Doamne, trebuie să-Ți spun Că am lucrat ca un nebun!”
11Către prorocul Gad – pe care David, drept văzător, îl are – Domnul, din ceruri, a vorbit:
12„Spune-i lui David: „M-am gândit Ca trei nenorociri s-adun Și-n a ta față să le pun. Alege una – cum vei vrea – Iar Eu te voi lovi cu ea!”
13Atuncea Gad – iute – s-a dus Până la David și i-a spus: „Vrei, șapte ani acum să-ți vie, În care foamete să fie? Sau vrei trei luni când urmărit Ești de vrăjmași și hăituit? Ori vrei trei zile, bunăoară, Când ciuma va lovi, în țară? Alege dar” – Gad l-a-ndemnat – „Și cheamă-mă apoi, de-ndat’, Să știu ce voi avea de zis, Către Cel care m-a trimis.”
14David, apoi – îngândurat – I-a zis, lui Gad: „Sunt strâmtorat! Și mie și poporului, Mai bine-n mâna Domnului O să ne fie – de cădem – Căci îndurări, la El avem; Și știu că o să fim iertați, Căci iarăși fi-vom ridicați. Știu că-ndurarea Lui, cea mare, E veșnică, fără hotare. Mai bine-n mâna Domnului, Decât în mâna omului!”
15Domnul – așa precum a zis – Ciumă-n Israel, a trimis. Din zori, ea s-a făcut simțită, Până la vremea sorocită. De la Beer-Șeba începând Și-n Dan, în urmă, ajungând, Pierit-au șaptezeci de mii, Dintre-ai lui Israel copii
16Pe când îngerul Domnului Își întinsese brațul lui – Către Ierusalim, cătând Spre-al nimici cât mai curând – Domnul, din ceruri, S-a căit De răul ce s-a săvârșit; A zis dar, îngerului care Se pregătise să omoare, Poporul din Ierusalim: „Gata! E timpul să sfârșim!” – Și a adăugat apoi – „Îți trage brațul, înapoi!” Lângă o arie ședea Îngerul Domnului, iar ea Fusese-a unui Iebusit Care, Aravna, s-a numit.
17David, pe înger, îl zărise Și trist, spre Domnul, se grăbise. În fața Lui, s-a închinat Și-n acest fel, a cuvântat: „Iată că am păcătuit! Eu sunt de vină, negreșit! Dar aste oi ce au făcut? Mânia ce s-a abătut, Spre mine să o-ndrepți, mereu, Spre casele tatălui meu!”
18În acea zi, Gad a venit, La David și a glăsuit: „Du-te în aria pe care Aravna-n stăpânire-o are, Și un altar al Domnului Zidește, pe câmpia lui.”
19David s-a dus și a făcut Ceea ce Domnul i-a cerut.
20Aravna-n zare s-a uitat Și l-a văzut pe împărat, Cu slujitorii săi, venind, Către al său ogor, grăbind. Fugind, în cale le-a ieșit, S-a închinat și le-a vorbit:
21„Oare de ce, domnul meu vine Acum, în țarină la mine?” Când la-mpărat, el a ajuns, David i-a dat acest răspuns: „Aicea – Domnului Ceresc – Vreau, un altar, să Îi zidesc. Îmi vinde dar, aria asta, Să pot opri, astfel, năpasta.”
22Aravna zise: „Cum dorești! Ia aria, să pregătești, Jertfe, lui Dumnezeu. De vrei, Îi dau, drept jertfe, boii mei. Uneltele, carele mele, Lemne de foc să-ți fie ele.”
23Aravna-n urmă i-a mai dat, Tot ce-a avut și i-a urat: „Să te primească Dumnezeu!”
24David răspunse: „Vreau ca eu Să cumpăr totul, de la tine, Pe preț de-argint! Așa e bine! Nu pot – și nu voiesc – să iau, Ca Domnului, apoi, să-I dau Jertfe, pe cari le-am căpătat Și cari, nimic, nu m-au costat!” Cincizeci de sicli, a plătit David – care s-au cântărit – În preț de-argint. El i-a luat Și lui Aravna-apoi i-a dat, Drept plată a ogorului.
25Pentru cinstirea Domnului, El, un altar, a ridicat, Pe care-apoi, jertfe, I-a dat. Acestea au avut menire De jertfe pentru mulțumire, Iar ele, date se socot Că fost-au ardere de tot. Domnul, atunci, Și-a potolit Mâniile și a oprit Urgia ce-o aduse El, Peste întregul Israel.