1„Simon, zis Petru, rob supus Și-apostol, în Hristos Iisus, Către cei care-au dobândit Credința ce s-a dovedit De-același preț cu cea pe care, Noi am primit-o, fiecare, Prin voia Dumnezeului Și a Mântuitorului Nostru, aflat în ceruri, sus – Adică prin Hristos Iisus.
2Harul și pacea să vă fie, În vremile ce au să vie, Sporite, prin cunoașterea Lui Dumnezeu și-asemenea, Prin cea a lui Hristos Iisus, Al nostru Domn, din cer, de sus!
3Puterea Lui, dumnezeiască, Putut-a să ne dăruiască Totul – în ceea ce privea Viața și-apoi, evlavia – Doar prin cunoașterea Celui Cari, prin puterea slavei Lui, La El, acuma, ne-a chemat
4Și cari, făgăduieli, ne-a dat – Nespus de mari și scumpe – care, Părtași, ne fac, pe fiecare, La firea cea dumnezeiască, Dacă, de starea cea lumească – De stricăciuni ce s-au găsit În pofta lumii – am fugit.
5De-aceea, dați-vă și voi, Toată silința mai apoi, Unind cu faptele, credința; Cu fapta-n urmă, cunoștința;
6Cu cunoștința, înfrânarea; Lângă-nfrânări, puneți răbdarea, Iar cu răbdarea mai apoi, Evlavia, uniți-o voi.
7Cu dragostea de frați, să știți, Evlavia, să o-nsoțiți; Cu dragostea de frații voștri, Iubirea, semenilor noștri.
8Când, din belșug, veți avea voi, Aceste lucruri, ele-apoi N-au să vă lase ca să fiți Leneși, sau să vă dovediți Neroditori dar, cu privință La o deplină cunoștință A Domnului Hristos Iisus.
9Încă ceva trebuie spus: Acela care e lipsit De-aceste lucruri, negreșit, E orb, umblând – neîncetat – Cu ochi-nchiși, și a uitat Cum că el fost-a curățit, De-orice păcat a săvârșit.
10De-aceea fraților, să știți, Alegerea, să vi-o-ntăriți – Chemarea pe care-o aveți. Numai așa, o să puteți Ca, nicicând, să n-alunecați.
11În acest chip de vă purtați, În adevăr, o să primiți Intrare, din belșug – să știți – În veșnica Împărăție – Care e gata ca să vie – A Domnului Hristos Iisus, Mântuitorul nost’, de sus.
12De lucrurile-acestea, eu Sunt gata, să v-aduc, mereu, Aminte, măcar că le știți Și că, voi, tari, vă dovediți, În acel adevăr, pe care, L-aveți, acuma, fiecare.
13Însă, drept este – socotesc – Cât, în ăst cort, mai locuiesc, Aminte, să v-aduc, mereu, Și astfel, treji, să vă țin eu;
14Căci știu că dezbrăcarea, iată, De-al meu cort, va veni deodată – Exact așa precum mi-a spus Al nostru Domn, Hristos Iisus.
15Mă ostenesc dar, fraților, Ca și după ce am să mor, Mereu, să v-amintiți apoi, De toate-aceste lucruri, voi.
16În adevăr, eu v-am făcut, Vouă, la toți, de cunoscut, Puterea și venirea Lui – Adică cea a Domnului Iisus Hristos – întemeiate Nu pe cuvinte minunate, Pe basmele meșteșugite, Ci doar pe faptele trăite, De noi, cei care am văzut, Tot ceea ce s-a petrecut. Noi am văzut, mărirea Lui,
17Căci din înaltul cerului, Slavă și cinste a primit, Atuncea când s-a auzit Glasul acel, deasupra Lui, Venit din partea Tatălui – Venit chiar de la Dumnezeu, Mărturisind: „E Fiul Meu Acesta, și Mi-e prea iubit. În El, plăcerea, Mi-am găsit”.
18El era, încă, pe pământ, Iar noi, pe muntele cel sfânt, Eram cu El și-am auzit Glasul din cer, când a vorbit.
19Cuvântul prorociei, noi, Tare-l avem făcut; iar voi, E bine că îl ascultați Și că, la el, seama, luați, Ca la lumina minunată În loc întunecos aflată, Cari strălucește, ne-ncetat, Pân’ ce, de ziuă, s-a crăpat, Și până în a voastră viață, Luceafărul de dimineață – În inimi – o să vă răsară;
20Fiindcă vreau să mai știți iară, Întâi, că nici o prorocie, De prin Scriptură, n-o să fie, Prin sine însăși, tâlcuită.
21Căci nici una nu e venită, Prin voia omului. Mereu, Oamenii, de la Dumnezeu, Vorbit-au, iar al lor cuvânt Fost-a rostit de Duhul Sfânt.”