1„Iată, dorim, acum, dragi frați, Ca voi, cu toții, să aflați Știri, despre harul minunat, Pe care Dumnezeu l-a dat, Peste Biserici, câte sânt, Pe-al Macedoniei pământ.
2Peste acestea au trecut Multe necazuri, și-am văzut Precum că toate fost-au mari. Ele, în schimb, s-au ținut tari, Și-atunci, din marea bucurie Și lucia lor sărăcie, Belșug de dărnicie-apare.
3Mărturisesc că, fiecare – De bună voie – a donat Cât a putut, ba chiar au dat, Cu mult, peste puterea lor.
4Ei ne-au rugat dar, fraților – Și, tot mereu, au stăruit – Căci, să ia parte, au dorit, Și ei, la lucru-acesta mare, De strângere și-ajutorare A sfinților. Eu am văzut
5Că, acest lucru, l-au făcut, Nu numai cum aș fi dorit, Ci mai mult, căci s-au dăruit – Întâi de toate – Domnului, Și nouă-apoi, prin voia Lui.
6Pe Tit, atunci, noi l-am rugat, Să isprăvească de-adunat, Sfârșind strângerea ‘ceea mare, Făcută pentru-ajutorare – Pe cari, de altfel, o conduse, Pentru că el o începuse.
7Așa precum o dovediți, Că știți, în toate, să sporiți – Și în cuvânt și în credință, În râvnă și în cunoștință – Și în iubire, pentru noi, Cătați ca să sporiți apoi, Și-n binefacerea pe care, O facem, spre-ntrajutorare.
8Prin ceea ce v-am spus, nu vreau Ca o poruncă, să vă dau, Ci râvna altora, doresc – Prin ce v-am scris – să o stârnesc, Și vreau să fie încercată Iubirea voastră, de-i curată.
9Cu toți cunoașteți, căci v-am spus, De harul Domnului Iisus: Bogat era, dar, pentru voi Sărac, El S-a făcut apoi, Pentru ca voi, îmbogățiți, Prin sărăcia Lui, să fiți.
10Deci, în astă privință, vreau, Un sfat, acuma, să vă dau, Iar sfatu-acesta – ne-ndoios – O să vă fie de folos, La ceea ce ați început, Acum un an – cum am văzut; Nu doar să faceți, ci să știți, Cu-adevărat, ca să doriți
11Să terminați ce-ați început, Pentru că treaba ce-ați avut – Și cari, din râvnă, e pornită – Să fie și înfăptuită, Potrivit stări-n cari sunteți Și-a mijloacelor ce le-aveți.
12Căci dacă e bunăvoință, Atuncea, este cu putință, Ca tot ce fost-a dăruit, Să fie-apoi, bine primit, Seamă ținând, doar, la ce are Omul să dea, nu la ce n-are.
13Nu-i vorba de-a fi ușurați Unii, iar alții, strâmtorați.
14Ci vreau, ca toți să aveți știre, Că-i vorba de o potrivire. Vreau – în împrejurarea dată – Prinosul vostru ca să poată S-acopere, nevoia lor, Pentru ca astfel – fraților – Prinosul lor să poată-apoi – Când e nevoie, pentru voi – Să vă ajute, iar – din fire – Să fie, deci, o potrivire
15Exact așa precum s-a zis Și cum e, în Scriptură, scris: „Cel ce a strâns mult, ne-ndoios, N-are nimica de prisos, Iar cel care a strâns un pic, Nu duce lipsă, de nimic.”
16„Să fie mulțumiri, mereu, Aduse, pentru Dumnezeu, Care, în Tit, a pus apoi, Aceeași râvnă, pentru voi.
17Căci el, îndată, a primit Al nost’ îndemn și, stăpânit De-o arzătoare râvnă-apoi, De bunăvoie-a mers, la voi.
18Un frate l-a mai însoțit, Cari, laude, și-a dobândit, În Evanghelie – l-ați știut, Căci el e bine cunoscut Și în Biserici care sânt Aflate pe al vost’ pământ.
19Bisericile l-au ales De-a ne-nsoți – bine-nțeles – În timp ce-o să se desfășoare Lucrarea pentru ajutoare, Pe care o s-o facem noi, Spre slava Domnului, și-apoi, Ca o dovadă-n fața voastră, Pentru bunăvoința noastră.
20În chipu-acesta, noi dorim, Ca nu cumva, să ne trezim Că îndrăznește cineva, De a ne defăima, cumva, Privind belșugul, foarte mare Avut, pentru ajutorare, De cari, acum, ne străduim Ca tot mai bine, să-ngrijim.
21Căci căutăm, necontenit, Ca să lucrăm, mereu, cinstit, Atât în fața Domnului, Cât și în fața omului.
22Pe-al nostru frate, l-am trimis, Cu ei – așa precum am zis – Căci râvna care-a arătat-o, Mai înainte-am încercat-o, În felurite-mprejurări, Date de-atâtea întâmplări, Și-acum, văzut-am că arată, O râvnă, și mai înfocată, Dată de-ncrederea pe care – În voi – fratele-acest o are.
23Iată ce vreau eu, a vă cere: Astfel, avându-l în vedere Pe Tit, care-i părtașul meu – Pe cari, tovarăș, îl am eu, În lucrul ce-l fac, printre voi – Și, pe toți frații, care-apoi, Sunt, de Biserică, aleși, Pentru a fi, la voi, trimeși – Și care, fără îndoială, Pentru Hristos, se vădesc, fală –
24Vă rog, dovadă, să le dați, De dragoste; să le-arătați, Astfel, că avem dreptul, noi, Ca să ne lăudăm, cu voi.”