1„O, de-ați putea, dragii mei frați, Ca, de la mine, să răbdați, Măcar, puțină nebunie! Faceți-mi dar, pe plac, și mie, Și încercați să vă siliți, Acuma, să mă suferiți!
2Căci sunt gelos, pe voi, dar ea – Adică, gelozia mea – E după voia Domnului, Pentru că eu – în fața Lui – Cu un bărbat, v-am logodit Și-n acest fel, v-am pregătit Ca să vă-nfățișez, pe voi, În fața lui Hristos apoi, Ca pe-o fecioară, prea curată.
3Însă, mă tem, acuma, iată, Când șarpele a reușit, Cu șiretlicul folosit, Pe Eva, să o amăgească, Să nu cumva să izbutească Să vă înșele și pe voi Și să vă-ntoarcă, înapoi, De la credința cea curată Ce, în Hristos, vă este dată.
4Și-ntr-adevăr, dacă cumva, La voi, sosește cineva Să vă vestească-un alt Iisus, Afar’ de Cel ce L-am adus – Pe cari l-am propovăduit – Sau dacă-i vorba de primit, Cumva, un duh, necunoscut, Pe care voi nu l-ați avut, Și-o Evanghelie, pe cari noi Nu am vestit-o, printre voi, Oh, cât de bine-atuncea, știți Pe-acela, să-l îngăduiți!
5Dar, socotesc, în gândul meu, Că, mai prejos, nu sunt nici eu, Față de-acești apostoli dar, Care, „nespus de-aleși”, vă par.
6Chiar dacă sunt un necioplit, Prin felu-n care am vorbit, Nu-s și-n cunoaștere. Apoi, Lucrul acesta, printre voi, Necontenit, l-am arătat.
7Sau, săvârșit-am un păcat, Dacă, pe mine m-am smerit, Ca să puteți voi, la sfârșit, S-ajungeți a fi înălțați, Sau pentru că – dragii mei frați – Fără de plată, am venit Și, Evanghelia, v-am vestit?
8Ba încă, eu am despuiat Alte Biserici, și-am luat O plată, de la ele-apoi, Ca să vă pot sluji, pe voi;
9Iar când, la voi, am poposit Și, în nevoie, m-am găsit, Feritu-m-am, ca nu cumva, Să îi fiu sarcină, cuiva. Dacă, nevoi m-au încolțit, De ele-atunci, au îngrijit Frații care-au venit apoi, Din Macedonia, la voi. În toate, eu am căutat – Și am să caut, ne-ncetat – Să mă feresc, ca nu cumva, Să-ngreunez, pe cineva.
10Pentru-adevărul lui Hristos, Cari e în mine, ne-ndoios, Nimeni, să îmi răpească, n-are, Această pricină, cu care, Pe al Ahaiei mare-ntins, Pot să mă laud, înadins!
11De ce?… Căci nu vă iubesc eu?… Dar, asta, știe Dumnezeu!
12Dar eu lucrez, neîncetat, Căci vreau să fie retezat Orice prilej, al celor care Caută, fără încetare, Motiv, ca să le vină bine, De-a fi asemănați, cu mine, În toate lucrurile lor, Prin care ei, laude, vor.
13Să știți că oamenii acei, Apostoli mincinoși sunt ei. De-asemenea, sunt lucrători, Cari se vădesc înșelători Și se prefac – neîndoios – Că sunt în slujba lui Hristos, Și că ajuns-au ca să fie – De El – puși, în apostolie.
14Și nu-i un lucru de mirare, Căci chiar Satan poate apare, Ca și un înger de lumină.
15Astfel, și-ai lui pot ca să vină, Să pară, peste-ntinsul firii, Că-s slugi ale neprihănirii. Sfârșitul lor are să vie Și după fapte-o să le fie.”
16„Iarăși, doresc eu, să vă spun: Să nu credeți că sunt nebun; Sau, dacă vreți, pot ca să zic, Ca să mă suferiți, un pic, A fi nebun, să pot astfel, Ca să mă laud, puțintel.
17Ceea ce spun, fără-ndoială, Când am așa o îndrăzneală Ca să mă laud, către voi, Nu după Domnul spun, apoi; Ceea ce spun, pare să fie Rostit numai din nebunie.
18De vreme ce sunt mulți cei care Se laudă fără-ncetare, Doar după pământeasca fire, Iată, acum, vă dau de știre, Cum că doresc, la rândul meu, Ca să mă laud dar, și eu.
19Voi, însă, cu plăcere, știți, Pe cei nebuni, să-i suferiți, Pentru că voi sunteți deștepți Și toți ajunsa-ți înțelepți!
20Când vă robește cineva, Dacă, „mâncați”, sunteți, cumva, Sau dacă cineva, apoi, Va pune mâinile pe voi, Dacă, de sus, sunteți priviți, Ori, în obraz, sunteți loviți, Voi trebuie – dragii mei frați – Necontenit, ca să răbdați.
21O spun, față de orișicine – Și-o spun, înspre a mea rușine – Precum că slabi ne-am dovedit! Totuși, oricine – negreșit – Poate să pună, înainte, Ceva; însă, luați aminte – Voiesc, acuma, să se știe, Că eu vorbesc în nebunie – Că pot să pun, la rândul meu, Ceva, în față-acum, și eu.
22Oare, ăști oameni sunt Evrei? Și eu sunt – sunt, la fel, ca ei! Israeliți s-au dovedit? La fel, sunt și eu, negreșit! Sunt ei, sămânța lui Avram? Și eu, astă sămânță, am!
23Ei, pe Hristos, oare-L slujesc? – Ca un ieșit din minți vorbesc – Atuncea, spun, la rândul meu, Că, mai mult decât ei, sunt eu. În osteneală, negreșit, Cu mult mai mult, m-am ostenit; În temniță, mai mult, am stat; Bătăi, mai multe-am îndurat; Primejdii, multe, m-au pândit Și-n pragul morții, m-am găsit!
24Iudeii, lovituri, mi-au dat: De cinci ori, eu am căpătat, Tot câte patruzeci, într-una, Din care a lipsit doar una.
25Vă fac, acum, de cunoscut, Că, de trei ori, am fost bătut Și cu nuiele. Împroșcat, Fost-am, cu pietre. S-a sfărmat Corabia – până acum – Doar de trei ori, în al meu drum. O zi și-o noapte, m-am aflat, În fundul mării, îngropat.
26De multe ori, pe când eram Pe drumuri și călătoream, Primejdii multe m-au pândit: Pe râuri, fost-am încolțit, Tâlharii mă pândeau mereu, Vânat am fost, de neamul meu; Păgânii, și ei, m-au gonit; Nici în cetăți, n-am fost ferit; Primejdia mă urmărea Și în pustiu. De-asemenea, Ea m-a găsit chiar și pe mare, Și-apoi, între acei frați care, Drept mincinoși, s-au arătat.
27Multe-am avut de îndurat: Necaz și osteneli, mereu, Am întâlnit, în drumul meu. Adesea, în priveghi, eram; Foamea și setea, o răbdam; În posturi lungi, mereu, am stat; Frigul, și el, m-a încercat, Căci straiele mi-au cam lipsit!
28Pe lângă tot ce-am suferit, Prin lucrurile de afară, Purtam, în plus, înc-o povară, Fiind, de gânduri, apăsat – Pentru Biserici – ne-ncetat.
29Cine e slab, și-apoi și eu Să nu fiu slab, la rândul meu? Păcat, făcut-a cineva, Fără să ard și eu, cumva?
30Dacă, de laudă, vorbesc, Atuncea am să îndrăznesc – Cu lucrurile privitoare La slăbiciunea mea cea mare – Ca să mă laud dar, și eu.
31Martor îmi este Dumnezeu – Tată al Domnului Iisus – Că n-am mințit, în tot ce-am spus. Și Dumnezeu, neîncetat, Să fie binecuvântat.
32Areta a împărățit, Când, în Damasc, eu m-am găsit. Atuncea, dregătorul lui, Păzit-a, a Damascului Cetate, căci a urmărit Ca să mă prindă, negreșit.
33Dar am scăpat, din mâna lui, Căci, prin fereastra zidului Cetății, jos, am fost lăsat, În coșniță stând, așezat.”