1Fiul lui David – Solomon – După ce a urcat pe tron, Și-a întărit a sa domnie, Iar Domnul S-a vădit să fie, Mereu, alăturea de el Și la-ntărit mai mult, astfel.
2Deci Solomon a poruncit Și ascultare a primit De la întregul său popor, Din partea căpitanilor Cetelor care-au fost făcute Din mii de oameni și din sute, Apoi din partea celor cari – Peste familii – sunt mai mari, Precum și de la dregători, Dar și de la judecători.
3Poporu-a mers cu Solomon, La înălțimea Gabaon, În acel loc fiind aflat Cortu-ntâlnirii așezat, Pe care, Moise l-a făcut Când în pustie a șezut.
4Chivotul, în alt loc, a stat, Până când David l-a luat, Iar de la Chiriat-Iarim Dus fost-a la Ierusalim, În cortu-anume pregătit Pentru a fi adăpostit.
5În fața lui – de bună seamă – Era altarul de aramă, Ce l-a făcut Bețaleel; Fiu, al lui Uri, este el Și al lui Hur, de-asemenea.
6Întreg poporu-l însoțea Pe Solomon, când a voit Ca să Îl cate, negreșit, Pe Domnul. Astfel, el s-a dus Și-o mie jertfe a adus Pe-altarul de aramă care Își avea loc de așezare Chiar înaintea cortului, Unde-i chivotul Domnului. Acele jertfe se socot A fi drept ardere de tot.
7La Solomon, Domnu-a venit, Noaptea, și astfel i-a vorbit: „Cere-Mi acum, tot ce dorești, Căci – negreșit – ai să primești.”
8Solomon zise: „Ne-ncetat, Bunăvoință-ai arătat Față de David – tatăl meu – Și de aceea, iată, eu Ajuns-am astăzi împărat; Căci Tu, Doamne, m-ai așezat – După cum toată lumea știe – Pe al său scaun de domnie.
9Fă dar, să fie împlinită Făgăduința cea rostită Față de David – tatăl meu – Căci iată că ajuns-am eu, Să fiu acuma, pus mai mare, Peste poporul Tău, cel care E-atât de mult, încât nu poate Nimeni pe lume-a-l mai socoate, Fiindcă e numărul lui, Ca pulberea pământului!
10Un lucru numai, îmi doresc: Ajută-mă să dobândesc Înțelepciune, ca să știu Cum să mă port, cât am să fiu, În Israel, conducător. Căci cine, pe al Tău popor, Să-l judece, are să poată, Când mare-n număr, se arată?”
11Această cerere, făcută De Solomon, a fost plăcută În fața Domnului, iar El A glăsuit în acest fel: „Fiindcă-n inimă-ai avut Astă dorință și n-ai vrut Nici viață lungă și nici bani, Nici moarte pentru-ai tăi dușmani, Ci-nțelepciune doar voiești Să poți ca să Îmi cârmuiești Poporul, iată, am să fac Așa precum îți e pe plac.
12Așa precum tu îți dorești, Pricepere ai să primești. Mai mult: iată, am să-ți dau ție, Salvă și multă bogăție, Cum nimenea n-a mai avut, ‘Nainte de-a te fi născut Și cum, asemeni, nimenea – Vreodată – nu va mai avea.”
13După aceea, Solomon Se-ntoarse de la Gabaon – Din locu-n care s-a aflat Cortu-ntâlnirii așezat – Și la Ierusalim se duse, Unde, ca împărat șezuse Și a domnit, în acest fel, Peste întregul Israel.
14În slujbă, Solomon avuse Mulți călăreți și care, puse. Iar toate carele avute, Au fost o mie patru sute. La doisprezece mii erau Toți călăreții ce-l slujeau. Apoi, cetăți a construit, Pe care el le-a folosit Ca adăpost al carelor, Precum și-al călăreților. Chiar și-n Ierusalim erau Mulți călăreți cari îl slujeau.
15Sub a lui Solomon domnie, Argintu-ajunse ca să fie Obișnuit, căci îl găsim Ca pietrele-n Ierusalim, Iar cedri-atât de mulți erau, Cum sicomorii se vădeau A fi, în număr, pe câmpie.
16Acea întreagă herghelie Cari Solomon o stăpânise, Doar din Egipt o dobândise; Căci negustorii săi mergeau Și din Egipt, cai, aduceau. Aceștia fost-au adunați Și la grămadă cumpărați, La prețul care, stabilit Era-nainte, negreșit.
17Dacă un car se aducea, El, în argint, se prețuia, Iar sicli care s-au plătit, La șase sute s-au vădit. Un cal putea fi cumpărat Tot pe argint, iar prețul dat – Cari tot în sicli-i socotit – O sută cincizeci, s-a vădit. Aceiași negustori erau Cei care, cai, le aduceau Și împăraților aflați Peste Hetiți încoronați Și-asemeni și celor pe care, În frunte, Siria îi are.