2 Samuel 23
1 Iată cuvântul rostuit – De către David – la sfârșit, Cuvântul spus de-acela care, Drept tată, pe Isai, îl are, Cuvântul celui înălțat Sus – sus de tot – și așezat Să fie uns, pentru Cel care, Drept Dumnezeu, Iacov Îl are, Cuvântul spus de către cel Care-a cântat, în Israel:
2 „Duhul lui Dumnezeu vorbește Prin mine. El mă-nsuflețește, Iar vorbele Celui Prea Sfânt, Pe limba mea, acuma, sânt.
3 Iată că Domnul, Cel pe care Neamul lui Israel Îl are, Prin mine, azi, a glăsuit. Stânca lui Iacov mi-a vorbit: „Acela cari împărățește Și cari, dreptate, împărțește, Frică având de Dumnezeu,
4 Ca și lumina e, mereu, Ca razele de dimineață, Când soarele dă lumii viață, Zâmbind pe-aripile de zori Peste un cer lipsit de nori, Ca soarele ce-a apărut După ce ploaia a căzut Făcând ca iarba să-ncolțească Și-ntreg pământul să-nverzească.
5 Chiar dacă nu-i asemenea – În a Lui față – casa mea, Totuși, cu mine, a făcut Un legământ, veșnic ținut, Care a fost tare zidit Și-n toate, bine întărit. Nu o să facă Domnul, oare, Din ei – în urmă – a răsare Tot ceea ce, neîndoios, Are să fie de folos Ca bucurie să îmi dea, Lucrând spre mântuirea mea?
6 Cei răi, ca niște spini doar, sânt, Pe cari îi lepezi, la pământ, Căci mâinile – pe ei – nu-ți pui, Să nu simți acul spinului.
7 Cei ce-i ating se înarmează Cu-un fier, sau poate-i cercetează Doar cu mânerul suliței. Apoi, cu toții, strânși sunt ei, Aduși într-un anume loc, În care, fi-vor arși, în foc.”
8 Iată pe cei cari îl slujeau, Pe David, și viteji erau: Ioșeb-Bașebet – dovedit A fi de neam Tahchemonit – Fruntaș fiind al oștilor, În rândul căpitanilor. Opt sute-au fost cei ce-au pierit Când, sulița, și-a învârtit.
9 Urmează Eleazar – cel care, Pe Dodo, drept părinte-l are, Și pe Ahohi. El a stat Alăturea de împărat, Fiind în rândul celor trei Oșteni ai săi. David, cu ei, Să țină piept a reușit – Pe înălțimi – când potopit, De Filisteni – într-un război – Fost-a poporul, dând ‘napoi.
10 Atuncea, Eleazar a stat, Plin de curaj și a luptat: Pe Filisteni, el i-a lovit Până când i-a înțepenit Mâna, pe fierul sabiei. În acea zi, pentru Evrei, Domnul o izbăvire-a dat. Poporul care a plecat, La Eleazar, s-a-ntors, apoi, Doar să ia prada de război.
11 Apoi, venea Șama – cel care, Pe Aghe, drept părinte-l are Și din Harar era venit. Toți Filistenii s-au unit, La Lehi, unde se găsea Un câmp pe cari linte creștea. Israeliții au fugit, Căci Filistenii i-au răzbit.
12 Șama, pe câmp, s-a așezat Și de dușmani l-a apărat. Cu Filistenii s-a bătut, Iar Domnu-atuncea a făcut Să vie, peste Israel, O izbăvire-n acest fel.
13 Trei dintre cei treizeci, pe care, David, drept căpitani, îi are – Pe vremea secerișului – În fața împăratului – La peștera care-i aflată În Adulam – s-au dus, căci iată, Mulți Filisteni s-au adunat Și-n valea Refaim, au stat.
14 David – pe-atunci – în cetățuie, A trebuit ca să se suie. La Betleem, fusese pusă O strajă, de dușmani adusă.
15 David găsi de cuviință, Ca să își spună o dorință. „Cine-mi va da, apă, să beau?” – A-ntrebat el. „Dar apă, vreau, Doar din acea fântână, care, La Betleem e, la intrare.”
16 Atunci, cei trei viteji s-au dus Și-n grabă, apă, i-au adus. Prin tabăra de Filisteni, Trecuseră cei trei oșteni. Dar împăratul n-a băut Din apă, ci toți au văzut Că a vărsat-o, pe pământ, În fața Domnului Cel Sfânt.
17 „Să nu credeți că sete-mi vine! Departe-i acest gând, de mine! Nu gust, din apă, căci nu vreau, Din al lor sânge, ca să beau. Căci oamenii acești s-au dus Și în joc, viața, ei și-au pus, Ca să-mi aducă apă, mie! Cum să fac astă mârșăvie?”
18 Peste cei trei, pus cel mai mare, Fusese Abișai, cel care, Fiu al Țeruiei, se vădea, Iar pe Ioab, frate-l avea. El, sulița, și-a învârtit Și-atunci trei sute au pierit, Dintre vrăjmași. În acest fel, E cunoscut în Israel, Iar dintre cei trei, s-a vădit A fi apoi, cel mai vestit.
19 Fiind de vază între ei, El a ajuns, peste cei trei, Mai mare de-a fi așezat, Însă nicicând, nu s-a-nălțat Precum au fost cei trei, pe care, Mai înaintea sa, îi are.
20 De-un alt bărbat a fost urmat, Care, Benaia, s-a chemat. Benaia este-acela care, Pe Iehoiada, tată-l are Și se trăgea din Cabțeel. Un om viteaz fusese el, Făr’ ai ajunge pe cei care, Mai înaintea sa, îi are. Mari fapte, el a săvârșit, Fiind viteaz și renumit. Uciși au fost, de către el, Doi fii avuți de Ariel, Cel ce-n Moab a fost născut. Odată, când a început Să ningă și s-a pus zăpadă, Benaia s-a-ntâmplat să vadă Cum un leu mare a căzut În groapa care s-a făcut Pentru a strânge apă-n ea. Și-a scos, îndată, sabia Și-n groapă el s-a pogorât, Unde, pe leu, l-a omorât.
21 A mai ucis și un oștean Care fusese Egiptean. Groaznic era la-nfățișare, Când își rotea sulița-i mare. Benaia, un toiag, avea, Pe care-n mână îl ținea. Grăbit, la Egiptean, s-a dus, L-a trântit jos și l-a răpus. Cu sulița, el îl străpunse, După ce-ntâi, din mâini, i-o smulse.
22 Faptele ce le-a săvârșit Făcutu-l-au a fi vestit, Printre cei trei viteji, pe care, Neamul lui Israel îi are.
23 Din cei treizeci, cel mai vestit, Benaia fost-a socotit. Cu toate-acestea, niciodat’, Benaia nu s-a ridicat, Spre-a fi, precum cei trei, pe care, Mai înaintea sa, îi are.
24 Apoi urmat-a Asael; Al lui Ioab frate, e el. Prin ceea ce a săvârșit, Renume, el și-a dobândit. Astfel, ajuns-a a fi deci, În rândul celorlalți treizeci. Altul e Elhanan, cel care, Pe Dodo, drept părinte-l are Și de la Betleem venea.
25 Șama, cel care se trăgea De la Harod, apoi urmează. Tot din Harod, se-aliniază Elica-n urmă. După el,
26 Vine Heleț. Omul acel – De loc – de la Pelet, venea. De la Tecoa, se trăgea Ira apoi, acela care, Pe Icheș, drept părinte-l are.
27 Abiezer a mai urmat, Care în Anatot a stat. Apoi e Mebunai, cel care, Din Hușa este, din născare.
28 Țalmon, din Ahoah, urmează; Și Maharai se-aliniază, Cari, din Netofa, a venit.
29 Tot din Netofa, a ieșit, În urmă, și Heleb, cel care, Pe Bana, drept părinte-l are. La rând venea – apoi – Itai, Din Ghibea, fiul lui Ribai. Toți cei care, din Ghibea, vin, Sunt ramura lui Beniamin.
30 Benaia se aliniează, Din Piraton. Hidai urmează, De la Nahale-Gaș, sosit.
31 Abi-Albon a mai venit, Care-i din Arba, de ținut. Din Bahurim, a apărut Și Azmavet. Lui, i-a urmat
32 Și Eliahba, cel ce-a stat În Șaalbon. A mai venit Bene-Iașen, către sfârșit, Și Ionatan. Mai apoi dar,
33 Șama, cel care-i din Harar. Urmează Ahiam, cel care, Drept tată, pe Șerar, îl are. De prin Arar, el se trăgea.
34 În urma lui, apoi, venea Elifelet, acela care, Pe Ahasbai, părinte-l are. El era fiu de Macatit. Urmează Eliam, venit Din Ghilo. El este cel care, Pe-Ahitofel, părinte-l are.
35 Hețrai venit-a, după el, Care se trage din Carmel. Parai e cel ce a urmat, Cari, din Arab, este plecat.
36 Apoi Igheal – din Țoba – care, Părinte, pe Natan, îl are. Bani – din Gad – a mai urmat,
37 Țelec – de prin Amon, plecat; Narai, de la Berot, apoi A mai venit. El – la război – Dusese armele pe care, Stăpânul său, Ioab, le are.
38 Cei cari, de la Ieter, veniră, Gareb și Ira se numiră;
39 Iar cel din urmă ce-a venit, E Urie, de neam Hetit. Treizeci și șapte, se vădeau Oamenii-aceștia, că erau.