2 Peter 3
1 „Astă scrisoare, fraților, E-a doua. Prea iubiților, Am căutat, în amândouă, Prin ce-am scris, să vă trezesc vouă, O minte sănătoasă, clară, Prin înștiințări; să vă fac iară,
2 Să vă puteți aduce-aminte, De ceea ce, mai dinainte, Prin toți prorocii s-a vestit, De ceea ce a poruncit Al nost’ Domn și Mântuitor, Prin gura apostolilor, Pe care îi aveți cu voi.
3 Voiesc să vă-nștiințez apoi, Că-n zilele cele din urmă, Când timpu-aproape că se curmă, Veni-vor mulți rătăcitori. Ei fi-vor batjocoritori Și după pofte-au să trăiască.
4 Iată-n ce fel, au să vorbească: „Unde-i făgăduința Lui, A revenirii Sale? Nu-i! Vedeți? Nimic nu s-a clintit. Ai noști’ părinți au adormit Și totul este neschimbat, Ca la-nceput. Nu s-a mișcat Nimica, în cuprinsul firii, De la începerea zidirii!”
5 Nu vor să știe, înadins, Că al pământului cuprins – Și cerurile, bunăoară – Scoase au fost, odinioară, Din ape, prin acel Cuvânt, Al Dumnezeului Cel Sfânt.
6 Și că acea lume, luată Din ape, fost-a înecată, Încât, prin ape, a pierit Tot ce era, atunci, zidit.
7 Cerul de azi și-acest pământ, Acum, tot prin acel Cuvânt, Păzite-s, cu întreaga lume, Pân’ va veni un timp anume, Ce va aprinde, dintr-odată, În acea zi de judecată, Focul, de care, mistuiți, Vor fi toți cei nelegiuiți.
8 Dar, prea iubiților mei frați, Un lucru, vreau, să nu uitați, Cum că o zi, în fața Lui – Adică-n fața Domnului – Cât un mileniu e de lungă; Mia de ani poate s-ajungă, O zi, în fața Domnului.
9 Nici o întârziere nu-i, În ce urmează-a fi-mplinit, Din ceea ce-a făgăduit, Căci nu-ntârzie niciodată – Precum cred unii – ci arată Doar îndelunga Lui răbdare, Avută pentru fiecare. El vrea, ca nimeni să nu piară – Nimeni să nu rămână-afară – Dorind ca orișice ființă Să vină către pocăință.
10 Să știți că ziua Domnului, Este asemeni hoțului, Cari vine pe nepregătite. În acea zi, vor fi topite De o căldură-ngrozitoare – De-o arșiță dogoritoare – Acele trupuri care sânt Cerești; acest întreg pământ – Cu tot ce e pe el aflat – Va arde-n focul ațâțat. Și cerurile-au să dispară: Cu troznet mare, au să piară.
11 Deci, dacă toate-au să se strice, Atuncea, îndrăznesc a zice: Cum trebuie ca să fiți voi, Și ce purtări s-aveți apoi – Evlavioase și sfințite – Ca toate câte-au fost vestite
12 Să le-așteptați, grăbind mereu, Ziua în care, Dumnezeu, Din nou, veni-va pe pământ, Când cerurile – cari azi sânt – Aprinse fi-vor și-au să piară Și totodat’, au să dispară Și trupurile cerului, Topite-n para focului?
13 Dar noi, însă, avem credință, Căci după-a Lui făgăduință, Ne așteptăm la ceruri noi Și la pământ nou mai apoi, În care, peste toată firea, Va locui neprihănirea.
14 De-aceea, prea iubiților, Fiindcă așteptați, cu dor, Aceste lucruri, vă siliți, Ca-n fața Lui, aflați să fiți, Fără prihană, fără vin, Și-n pace, când El va să vină.
15 Vă-ndemn, să credeți, fiecare, Că-ndelungata Lui răbdare E mântuire, precum spune – După a lui înțelepciune – Fratele Pavel, cari v-a scris.
16 Scrisorile ce le-a trimis Fratele Pavel, vă vorbesc, De-aceste lucruri. Eu găsesc Că, în epistolele-acele, Sunt și unele lucruri grele, Pentru-nțeles. Cei care sânt Mai nestatornici – duși de vânt – Și-asemenea, neștiutori, Vor încerca, de multe ori, A le răstălmăci, cum fac, Cu tot ce nu le e pe plac, De prin Scripturi; iar toate-aceste, Înspre a lor pieire, este.
17 Dar voi, cari dinainte știți Acestea, vreau să vă păziți Și nu cumva, să vă lăsați Târâți, de toți acești stricați, În rătăcirea lor și-apoi, Tăria, să vi-o pierdeți voi;
18 Ci vreau să creșteți, ne-ncetat, În harul care v-a fost dat, În cunoștința Domnului Și a Mântuitorului Pe cari L-avem, în ceruri, sus, Adică în Hristos Iisus. În încheiere, am dorit Ca Domnul să fie slăvit, Acum, în anii care vin, Și-n vecii vecilor. Amin.”