Bible

Transform

Your Worship Experience with Great Ease

Try RisenMedia.io Today!

Click Here

2 Kings 9

:
Romanian - BIV2014
1 La sine-atuncea, Elise Chemă pe unul dintre cei Care fiu de proroc fusese Și-n felu-acesta îi spusese: „Încinge-ți dar, mijlocul, bine, Căci trebuie pleci. Cu tine, Și untdelemnul ai să-l duci. Va trebui o apuci Către Ramotul cel pe care Țara lui Galaad îl are.
2 Când vei ajunge-n locu-acel, Pe Iehu, ai să-l cauți. El Fecior îi e, lui Iosafat. Dintre-ai săi frați, să-l iei de-ndat’ Și du-l într-o odaie care Se află mai la depărtare.
3 faci așa cum te îndemn Și-apoi să-l ungi cu untdelemn, Pe cap, zicând: „Prin glasul meu, Așa vorbește Dumnezeu: „Astăzi, te ung, drept împărat, Peste Israel așezat!” Deschide ușa, când sfârșești, Și fugi, fără te oprești.”
4 Tânăru-acela a făcut Așa precum i s-a cerut: Către Ramot el a plecat, Care-i în Galaad aflat.
5 Când a ajuns, aceia cari Peste oștire sunt mai mari, Jos, pe pământ, cu toți ședeau, Strânși roată, și se sfătuiau. Tânărul s-a apropiat Și-n acest fel, a cuvântat: „Hei, căpitane! Eu doresc, O vorbă să-ți împărtășesc!” Iehu l-a întrebat apoi: „Spune dar, cărui dintre noi, Vrei să-i vorbești?” Tânăru-a spus: „Vești, pentru tine, am adus.”
6 Iehu, atunci, s-a ridicat Și împreună au intrat În casă. Tânărul acel Turnă, îndată, peste el, Uleiul care l-a adus Și-aste cuvinte i le-a spus: „Ascultă dar: prin glasul meu, Așa vorbește Dumnezeu: „Astăzi, te ung, drept împărat, În Israel încoronat! Peste al Domnului popor, Tu ai fii stăpânitor.
7 nimicești casa pe care, Stăpânul tău, Ahab, o are. Pe Izabela vreau sa-ți spun trebuie răzbun. Voi face ca asupra ei, Tot sângele robilor Mei Și cel al slujitorilor, Precum și al prorocilor Ce Mi-au slujit, se abată.
8 De moarte, nu va fi cruțată, Nici casa lui Ahab. Lovită Are-a fi ea și nimicită. Am zdrobesc pe orișicine Care, de-al lui Ahab neam, ține, Fie că-i liber omu-acel Sau este rob, în Israel.
9 Soarta pe care-o va avea Ahab și-ai săi, e-asemenea Cu-a lui Ieroboam, cel care Părinte pe Nebat, îl are. Ahab are-a păți la fel Precum s-a-ntâmplat și cu cel Care, Baeșa, e chemat Și-i al lui Ahia băiat.
10 Cât despre Izabela, iată, Ajunge-va a fi mâncată De către haita câinilor, În al lui Izreel ogor. Al ei trup nu va fi luat De nimeni, spre a fi-ngropat.” Tânărul, vorba, și-a sfârșit, A deschis ușa și-a fugit.
11 Când a ieșit Iehu afară, În jurul său se adunară Toți slujitorii cei pe care, Stăpânul său, în slujbă-i are. Curioși, cu toți l-au întrebat: „Nebunul cari te-a căutat, Ce-ți spuse? Ce-a vrut, de la tine?” Iehu le-a zis: „Voi îl știți bine, Pe omu-acela. Negreșit, Cred știți și ce a vorbit.”
12 Oamenii au strigat: „Minciună! Nu știm! Și vrem ni se spună, Ce a vorbit omul acel!” „A zis că, peste Israel, Eu voi domni ca împărat. Ulei, pe cap, el mi-a turnat, Spunându-mi vorbirea lui Vine din partea Domnului.”
13 Când oamenii au auzit Aceste lucruri, s-au grăbit Să-și scoată straiele, pe care, Le așezară fiecare Pe trepte unde se găsea Iehu, pe ele, ca stea. Apoi, din trâmbiți au sunat, Strigând: „Iehu e împărat!”
14 Iehu a uneltit, astfel, În contra lui Ioram, când el, Cu al lui Israel popor, Oștirii Sirienilor, Să-i țină piept, a încercat În Galaad și-a apărat Ramotul. Iehu e cel care, Pe Nimși, drept părinte-l are Și-asemeni și pe Iosafat.
15 Apoi, Ioram s-a înturnat Rănit fiind de Hazael Spre-a se reface-n Izreel. Iehu a zis: „Să căutați, Pe nimenea nu lăsați, Cetatea, o părăsească Și vestea o răspândească, În preajma împăratului.”
16 El s-a suit în carul lui Și a plecat la Izreel. Ioram era în locu-acel Zăcând bolnav se-ntremeze. La el a mers, să-l viziteze, Ahazia, cel așezat În Iuda ca și împărat.
17 Cel cari, de strajă, se găsea Și-n turn la Izreel ședea, De la distanță l-a zărit, Pe Iehu, și a glăsuit: „Iată văd, în depărtare, Venind spre noi, o ceată mare!” „Un călăreț, trimite-ndată, vadă, dacă cei din ceată, Cu gând de pace vin la noi, Sau dacă vin pentru război!” Zise Ioram, străjerului.
18 Atuncea, la porunca lui, Un călăreț a alergat Și către Iehu-a cuvântat: „De împărat am fost trimis, Care, în acest fel, a zis: „Ce vânt te-aduce pe la noi? Veniți cu pace, sau război?” Iehu a spus: „Ce-ți pasă ție, Dacă acum, pace-o fie? Treci înapoia mea, de-ndat’!” Straja, din turn, de veste-a dat: „Solul pe care l-am trimis Precum măria ta a zis Nu se întoarce înapoi.”
19 Ioram a poruncit apoi, Ca trimită, de îndată, Alt călăreț, la cei din ceată. Omul acela a plecat, La Iehu, și a cuvântat: „De împărat am fost trimis, Care, în acest fel, a zis: „Ce vânt te-aduce pe la noi? Veniți cu pace, sau război?” Iehu a spus: „Ce-ți pasă ție, Dacă acum, pace-o fie? Treci înapoia mea, de-ndat’!”
20 Straja, din turn, de veste-a dat: „Solul pe care l-am trimis Precum măria ta a zis Nu se întoarce înapoi. Ceata ce vine către noi, E a lui Iehu pot spun Căci el mână ca un nebun.”
21 Ioram, atunci, a poruncit: „Înhamă!” Sluga s-a grăbit facă precum i s-a spus. Caii, la care, el i-a pus Și-astfel, Ioram și-Ahazia Cel care-n Iuda-mpărățea În carul lui, stând fiecare, Lui Iehu, în întâmpinare, În mare grabă i-au ieșit, În câmpul care s-a numit „Al lui Nabot”. Ogoru-acel Era, chiar lângă Izreel.
22 De Iehu, când cu ochi-a dat, Ioram, îndată, a-ntrebat: „Cu pace, oare, ai venit?” „Ce pace” a-ntrebat, răstit, Iehu „când peste tot zăresc Doar vrăjitori care-o slujesc Pe Izabela, mama ta, Și când oriunde te-ai uita Doar ale ei curvii zărești? Ce fel de pace, mai dorești?”
23 Ioram, fugă, a voit Și-atunci, de frâie, a sucit, Strigându-i lui Ahazia, Care aproape se ținea: „Vânzare! Fugi! Am fost vândut!” Apoi, fugă, el a vrut,
24 Dar Iehu, arcul, și-a luat, Iar după ce l-a încordat, Cu o săgeată l-a ajuns. Acea săgeată i-a străpuns Inima-ndată și-a pierit, Căci între umeri l-a lovit. Ioram, frâiele, a scăpat, Din mâini și-n car, el a picat.
25 Către Bidcar, acela care, Drept căpetenie, îl are, Iehu a dat aste porunci: „Ia-l pe Ioram și să-l arunci Pe-al lui Nabot ogor, de-ndată! Adu-ți aminte, căci odată, Când împreună ne aflam Călări, pe când îl însoțeam Noi, pe Ahab pe-acela care, Pe-acest Ioram, drept fiu, îl are Cuvântul Domnului venit Din ceruri, astfel, a vorbit:
26 „În acest loc, ieri, am văzut Ce faptă rea s-a petrecut: Sângele cel nevinovat Al lui Nabot a fost vărsat, Precum și al fiilor lui. De-aceea, împăratului, Am îi fac și Eu la fel!” Du-te și ia trupul acel Și du-l pe-al lui Nabot pământ, După al Domnului cuvânt.”
27 Ahazia care, aflat Era, în Iuda, împărat S-a-nspăimântat când a văzut Tot ceea ce s-a petrecut. Atunci, fugă, a voit. Pe drumul care, șerpuit, Spre casa din grădină duce, A încercat o apuce. Iehu a mers pe urma lui, Și-i zise slujitorului Ce îl avea: „Lovește-l dar, Acuma, cât se află-n car!” Sluga a mers și l-a lovit, Chiar la suișul Gur numit, Care-i lângă Ibleam aflat. Ahazia a alergat Pân’ la Meghido, grav rănit, Unde în urmă a murit.
28 Slujbașii săi, în car, l-au pus Și la Ierusalim l-au dus. Într-un mormânt l-au așezat, Lângă ai săi părinți, culcat, Chiar în cetatea cea pe care, David, în stăpânire-o are.
29 De unsprezece ani ședea, În Israel, și-mpărățea Ioram, atunci când a venit Ahazia și a domnit Peste-a lui Iuda țară. El Ioram adică e acel Cari la domnie i-a urmat Tatălui său, Ahab chemat.
30 Iehu intră în Izreel, Cu-ntreaga ceată după el. Când Izabela-a auzit Lucrul acesta, s-a grăbit, Sprâncenele își boiască Și capul să-și împodobească. În urmă, când a isprăvit, Ea la fereastră a ieșit Și zâmbitoare l-a-ntrebat
31 Pe Iehu, care a intrat, Pe poartă: „Pace, ne-ai adus, Noule Zimri? Ce-ai de spus Tu, cari stăpânul, ți-ai ucis?”
32 Iehu, privind în sus, a zis: „Spuneți-mi dar acuma, cine Din cei de sus e pentru mine?” Cu Izabela se aflau Mulți dregători ce-o însoțeau. Curioși, atuncea, dintre ei, Se-apropiară doi sau trei Și pe fereastră au privit;
33 Iar Iehu, astfel, a vorbit: „Pe Izabela s-o luați Și jos, voiesc s-o aruncați!” Oameni-aceia au făcut Așa precum li s-a cerut: Pe Izabela au luat-o Și pe fereastră-au aruncat-o. Sângele-ndată i-a țâșnit Și cai și ziduri a stropit. Iehu s-a repezit, călare, Și a călcat-o în picioare.
34 Apoi, în casă, a intrat, Unde-a băut și a mâncat. În urmă, când și-a amintit De Izabela, a grăit, Către slujbașii săi: „Plecați, Degrabă dar, și-o îngropați Pe-acea femeie blestemată, Pentru totuși este fată De împărat.” Ei s-au grăbit
35 facă precum a dorit Iehu. Dar slujitori-acei N-au mai găsit, din trupul ei, Decât palmele mâinilor, O parte a picioarelor, Precum și țeasta capului.
36 S-au dus și-au spus stăpânului, Tot ceea ce s-a întâmplat, Iar Iehu-atunci a cuvântat: „Iată totul s-a-mplinit Așa precum Domnu-a vestit Prin robul său, chemat Ilie, Care-i Tișbit, precum se știe. Domnul vorbit-a în ăst fel: „Haita de câini, din Izreel, Au mănânce carnea ei;
37 Iar hoitul acelei femei, Va fi ca și gunoiul care E aruncat peste ogoare, Încât, lumea ce se adună, Nu va putea ca mai spună Atuncea când o vor vedea „Izabela este ea”.”