2 Corinthians 9
1 „E de prisos – după cum știu – Acuma, ca să vă mai scriu, Din nou, despre acea lucrare, De strângere de ajutoare, Prin care, vrem să încercăm, Pe sfinți, ca să îi ajutăm.
2 Știu că aveți bunăvoință, Pentru că ea îmi dă putință, Ca-n Macedonia, apoi, Să mă pot lăuda, cu voi, Că, în Ahaia, negreșit, Totul, de-un an, este sfârșit. Iar râvna voastră, am aflat, Cum că, pe mulți, i-a-mbărbătat.
3 Totuși, pe frați, i-am trimis noi, Ca lauda noastră, cu voi, Să poată-a fi, astfel, ferită, Ca să n-ajungă nimicită, Ci să fiți gata, negreșit, Așa precum am mai vorbit.
4 Dacă, din Macedonia, Unii, să mă-nsoțească-or vrea – Și gata, n-o să vă găsim – N-aș vrea ca, rușinați, să fim, În toate-acestea-n urmă, noi (Ca să nu zic, mai bine, „voi”), Pentru încrederea pe care Eu o aveam, în fiecare.
5 De-aceea, eu am socotit, Să-i rog, pe frați, să fi venit, Mai înainte, pe la voi, Pentru a pregăti apoi, Strângerea darurilor care Le faceți, spre ajutorare, Căci vreau ca totul – negreșit – Să fie gata, împlinit. Să nu vă arătați zgârciți, Ci, dărnicie, să vădiți.
6 Acela care-a semănat Puțin, puțin a secerat; Dar dacă semeni mult, apoi, Mult ai să seceri, să știți voi.
7 Deci, fiecare, vreau să dea, Atâta doar, cât va putea – Cât va fi voia omului, Și-l va lăsa inima lui. Nimeni dar, din prinosul său, Să nu dea, cu păreri de rău, Sau pentru că este silit; Căci „e, de Dumnezeu, iubit, Numai acela care știe, Să dăruie, cu bucurie.”
8 Iar Dumnezeu este Cel care Poate să dea, la fiecare, Orișice har, ca să puteți, Belșug, în toate, să aveți Și-n orice faptă bună-apoi, Să prisosiți, în urmă, voi,
9 Exact așa, precum s-a zis Și este, în Scriptură, scris: „Iată că a împrăștiat Și, pe săraci, i-a-ndestulat. Astfel, neprihănirea lui Rămâne-n veacul veacului.”
10 Vreau ca să știți dar, fraților, „Căci Cel cari, la semănător, Sămânță-i dă și hrană-apoi,” Va înmulți, și pentru voi, Sămânța pentru semănat, Făcând să crească, ne-ncetat, Roadele voastre, peste fire, Născute din neprihănire.
11 Atuncea, voi aveți să fiți, Necontenit, îmbogățiți, În toate, pentru dărnicie, Căci eu voi face ca să-I fie, Mari mulțumiri, aduse-apoi, Lui Dumnezeu, astfel, prin noi.
12 Căci ajutorul dăruit, Nu doar că a acoperit, Acum, nevoile pe care Poporul sfinților le are, Dar e și-o pricină, mereu, De-a-I mulțumi, lui Dumnezeu.
13 Astfel, dovada ce-o dați voi, Prin acest ajutor apoi, Are să-i facă să-L slăvească, Pe Dumnezeu, să-I mulțumească, Pentru-ascultarea pe cari știți, Acuma, s-o mărturisiți, Față de Evanghelia care, Domnul Iisus Hristos o are, Și pentru că i-ați ajutat, Cu dărnicie, ne-ncetat.
14 Ei au să vă iubească-apoi, Și-au să se roage, pentru voi, Spre-a vă spori harul cel mare, Pe care Dumnezeu îl are.
15 Tocmai de-aceea, vă-ndemn eu, Ca, mulțumiri, lui Dumnezeu, Să Îi aduceți fiecare, Pentru-al Său dar, nespus de mare!”