2 Chronicles 7
1 Când Solomon a isprăvit, Această rugă, de rostit, Un foc, din ceruri, a căzut Peste altar și au văzut – Cu toții – cum a mistuit Tot ceea ce a fost jertfit. În urmă, slava Domnului Umplut-a toată casa Lui.
2 Preoții care se aflau, Atunci, acolo, nu puteau Să intre-n Casa Domnului, Din pricină că slava Lui Venită-n nor s-a răspândit Și totul fost-a-nvăluit.
3 Când al lui Israel popor A observat cum acel nor A umplut Casa Domnului, S-a închinat în fața Lui Pân’ la pământ și-apoi, de-ndat’, În acest fel, L-au lăudat: „Domnul e bun, plin de-ndurare, Iar îndurarea Lui cea mare, Din înălțimi, peste noi, vine Și-n vecii vecilor, va ține.”
4 Apoi, alături de-mpărat, Întreg poporul jertfe-a dat, Aduse-n fața Domnului, Spre slava și spre cinstea Lui.
5 Iar jertfele pe cari le-a dat Chiar Solomon, s-au ridicat La două’șidouă mii de boi Și-o sută douăzeci mii oi. Casa lui Dumnezeu, astfel, Față de-ntregul Israel, De Solomon a fost sfințită, Zidirea ei fiind sfârșită.
6 Întreg soborul de preoți, Și-asemenea Leviții toți – Cu instrumentele pe care David le-a dat la fiecare Ca să Îi cânte Domnului Spre slava și cinstirea Lui – La locul lor s-au așezat Și-n felu-acesta au cântat: „Domnul e bun, plin de-ndurare, Iar îndurarea Lui cea mare, Din înălțimi, peste noi, vine Și-n vecii vecilor, va ține.” Din trâmbiți, preoți-au sunat Și tot poporu-a ascultat Cântările și – negreșit – Pe Dumnezeu L-au prea mărit.
7 De Solomon, a fost sfințită Curtea ce fost-a construită În fața Casei Domnului, Căci jertfele aduse Lui, Acolo fost-au dăruite: Și cele care-s socotite Arderi de tot, și cele care Daruri erau pentru mâncare, Precum și cele cu menire De jertfe pentru mulțumire Având în conținutul lor Numai grăsimea jertfelor. Toate, în curte, s-au adus, Căci pentru-altarul ce s-a pus În fața Domnului să stea Și cari de-aramă se vădea, Mare a fost al jertfei dar, Prea mic fiind acel altar.
8 Un praznic, Solomon a dat Atuncea, iar cu el a stat Întreg poporul, negreșit. Și mulți străini au mai venit La praznicul dat de-mpărat. Mai mulți erau de la Hamat Precum și dimprejurul lui. Din părțile Egiptului – De la pârâu-acela care Curge prin ale lui hotare – Veniră mulți la masa lui Și-au stat în fața Domnului, Căci șapte zile a ținut Ospățul care s-a făcut.
9 A opta zi, o adunare A fost, de sărbătoare mare, Căci Templul ce s-a construit, În șapte zile-a fost sfințit, Iar praznicul dat de-mpărat, Tot șapte zile a durat.
10 A șaptea lună se vădea Că de sfârșit se-apropia, Pentru că din cuprinsul ei Trecut-au douăzeci și trei De zile. Solomon, atunci, A dat poporului porunci, Ca fiecare, înapoi, La corturi să se-ntoarcă-apoi. Toți, mulțumiți căci au văzut Ce mare bine i-a făcut Domnul, lui David – tatăl lui – Și-asemenea poporului Lui Israel, în grabă mare, Acasă mers-a fiecare.
11 Când Solomon a isprăvit Tot ce-a avut de construit – Făcuse Casa Domnului, Pe cea a împăratului Și tot ce-a mai găsit cu cale A fi pe placul voii sale –
12 Domnul, la el, iar a venit Și-n felu-acesta i-a vorbit, Când înserarea s-a lăsat: „Iată că Eu te-am ascultat, Iar acest loc are să fie Casa în cari Mi-aduceți Mie, Jertfe pe care le socot A fi drept ardere de tot.
13 Atunci când întâmpla-se-va Și am să-nchid cerul, cumva – Încât n-o să mai fie ploaie, Pământul ca să îl înmoaie – Când am să fac, prins de furie, Ciuma, asupră-vă, să vie, Sau când poruncă voi da iară, Lăcustele să vină-n țară, Cuprinsul ei să îl lovească Și astfel să o nimicească,
14 Dacă acest popor al Meu Asupra căruia, mereu, Este chemat Numele-Mi Sfânt, Se va smeri pân’ la pământ Și-n rugăciuni apoi va sta, Când Fața Mea va căuta, Iar de la căile acele Ce s-au vădit precum că-s rele Se va abate, negreșit, Îi iert păcatul săvârșit Și țara-n care locuiește Poporul se tămăduiește.
15 Ai Mei ochi fi-vor ațintiți De-acum, mereu, neadormiți Și-urechea Mea va fi plecată, La rugăciunea înălțată Din acest loc, unde Mi-am pus Numele Meu, precum am spus!
16 Acum, aleg și-am să primesc Casa aceasta și-o sfințesc. În ea, ochi-Mi vor fi mereu, Inima Mea, Numele Meu.
17 Iar dacă tu, mereu, vei vrea Ca să pășești pe calea Mea, Păstrându-ți inima curată – Cum a făcut și al tău tată – Și de vei ține negreșit Tot ceea ce am poruncit Și vei păzi legile mele Veghind necontenit la ele,
18 Atunci al tău jilț de domnie Va fi-ntărit, pentru vecie, În mijlocul lui Israel Cum i-am promis Eu – de alt fel – Lui David când i-am spus: „Să știi Că tu, lipsit, nu ai să fii De un urmaș care să vie Pe al tău scaun de domnie, Din mijlocul lui Israel.”
19 Dar dacă voi veți face-altfel Decât precum v-am poruncit Și dacă nu veți fi păzit Poruncile ce vi le-am dat, Cu legile ce le-am lăsat, Sau dacă o să căutați Alți dumnezei, să vă-nchinați, Voind ca lor să le slujiți,
20 Atuncea fi-veți nimiciți Din țara care ați primit-o Și din părinți ați moștenit-o. De-asemeni, fi-va lepădată Casa aceasta, închinată Numelui Meu – Casă pe care Eu am sfințit-o-n adunare. De râs ajunge-va, astfel, Printre popoare, Israel.
21 Iată ce-naltă-i Casa Mea. Atunci cei care-o vor vedea, Vor rămânea încremeniți Și au să fluiere-ngroziți Zicând: „De ce o fi făcut, Domnul, ceea ce am văzut – Acuma – casei ăsteia Și țării, de asemenea?”
22 Atunci, nu li se va ascunde Nimic, ci li se va răspunde: „Iată, ceea ce au pățit, E pentru că L-au părăsit Pe Domnul, Dumnezeul lor, Care a scos acest popor Din al Egiptului ținut. Iată ce lucru a făcut Acest popor: L-a părăsit Pe Domnul și s-a alipit, În urmă, de alți dumnezei, Pentru a îi sluji pe ei. De-aceea, Domnul i-a făcut, Răul, pe care l-ați văzut.”