Bible

1 Atuncea, Solomon a spus: „Iată că Domnul Cel de Sus, În întuneric, a voit, Să locuiască, negreșit! 2 Acuma, eu Ți-am căutat Un loc și-apoi am ridicat O casă cari a Ta să fie, Unde să stai Tu, pe vecie!” 3 Apoi, a binecuvântat, Întreg poporul, adunat, În fața lui, stând în picioare, Într-o smerită adunare. 4 Solomon zise: „Ne-ncetat, Să fie binecuvântat Domnul și Dumnezeul care Poporul Israel Îl are, Acela ce-a vorbit, mereu, Cu cel cari fost-a tatăl meu, Cel care, azi, a împlinit Cuvintele ce le-a rostit, Când în ăst fel a cuvântat: 5 „Din ziua-n care ați plecat Din al Egiptului ținut, Nici o cetate nu am vrut Să Îmi aleg, în Israel – Să am un loc – și-n locu-acel, O casă să Mi se zidească, În care-apoi să locuiască Numele Meu, pentru vecie Și printre voi, astfel, să fie. 6 Doar la Ierusalim am vrut, Un loc al Meu să fi avut, O casă-n care-apoi mereu, Să Îmi așez Numele Meu. Pe David, peste-al Meu popor, L-am pus apoi cârmuitor, Ca împărat să fie el, Peste întregul Israel!” 7 Voi știți că David – tatăl meu – O casă, a dorit, mereu, Să-I construiască Domnului, Un sfânt locaș, Numelui Lui. 8 Domnul, lui David, i-a vorbit: „Pentru că astfel te-ai gândit, Pentru că ți-ai dorit mereu, Să Îi ridici Numelui Meu O casă, bine ai făcut, Căci al tău gând Îmi e plăcut. 9 N-ai s-o zidești tu, pentru Mine, Ci cel ce vine după tine – Deci fiul tău – are să fie Ce-l ce-Mi va face casa, Mie.” 10 Iată că Domnul a-mplinit Cuvintele ce le-a rostit, Căci după ce am fost făcut Drept împărat și am șezut Pe scaunul tatălui meu, O casă pentru Dumnezeu – Așa cum David și-a dorit – Să Îi zidesc, am reușit. 11 Pentru chivot, am căutat Un loc, unde l-am așezat, Căci legământul Domnului Se află înlăuntrul lui. Pe-acesta, Domnul l-a-ncheiat Cu Israel, când l-a scăpat Din al Egiptului ținut, Când din rob, liber, l-a făcut.” 12 Când Solomon și-a încheiat Vorbirea, el s-a îndreptat Către altarul Domnului, Urmat de tot poporul lui. Spre-al cerurilor necuprins, În urmă, mâinile și-a-ntins. 13 Căci Solomon a făurit O treaptă care s-a vădit Că din aramă e turnată Și-n curte fost-a așezată. Cinci coți avea treapta-n lungime Și alți cinci coți avea-n lățime. În înălțime, de socoți, Fusese numai de trei coți. 14 Pe traptă, Solomon s-a pus Și-apoi, în acest fel, a spus: „Spre Tine-mi înalț ochii eu, Spre-al lui Israel Dumnezeu! Ca Tine, alții nu mai sânt, În ceruri sus, ori pe pământ. Un legământ Tu ai făcut Cu robii Tăi și l-ai ținut Necontenit, cu îndurare, Față de toți aceia care, Din inimă au arătat, Că a Ta cale au urmat! 15 Acuma, Tu ai împlinit Cuvântul care l-ai rostit Față de David, al meu tată. Tot ce ai spus atuncea, iată Că astăzi, Tu ne dovedești Căci cu putere împlinești. 16 Acum Doamne-al lui Israel, Să faci mereu, în așa fel Încât făgăduința dată Față de David – al meu tată – Să se-mplinească ne-ncetat, După cum Tu ai cuvântat, Când ai rostit: „Necontenit – În față-Mi – nu vei fi lipsit De fii, care apoi să vie Pe al tău scaun de domnie, În Israel să-mpărățească. Urmașii tăi să se păzească Și ne-ncetat seama să ia, Spre a umbla pe calea Mea, Precum făcut-ai tu, mereu.” 17 O Doamne, Dumnezeul meu, Acuma fă ca împlinit Să fie ce-ai făgăduit Față de David, al meu tată! 18 Dar ce! Va locui vreodată – Cu-adevărat – Domnul Cel Sfânt, Aici, jos, pe acest pământ? Iată că măreția Lui Nu-ncape-n cerul cerului! Atunci, ce-aș mai putea să zic, De-această casă, eu? Nimic! 19 Dar totuși, Doamne, seama ia La astă rugăciune-a mea. Ascultă dar, strigătul meu 20 Și ațintește-Ți tot mereu, Ochii, spre casa ridicată, De care Tu ai spus odată: „În acel loc, voi merge Eu Și am să-Mi pun Numele Meu!” De-aceea Doamne, seama ia, La astă rugăciune-a mea! 21 Ascultă rugile pe care Eu – și poporu-acesta mare – Spre Tine le vom îndrepta, Atunci când în ăst loc vom sta. Mereu dar, să găsești cu cale, Din locul locuinței Tale – Din cerul Tău – o Doamne Sfânt – Ca să privești către pământ, Spre locu-acesta de-nchinare. Ascultă și-apoi dă iertare La cei ce Te vor căuta Venind aici în fața Ta! 22 Atunci când un păcat, cumva, Are să facă cineva Față de un aproape-al său Și va veni la locul Tău, Silit a face-un jurământ Lângă altarul Tău cel sfânt, 23 Tu – din înaltul cerului – Ascultă rugăciunea lui Și fă dreptate, ne-ncetat. Să-l osândești pe vinovat. Și fă ca vina arătată, Asupra lui să se abată. Apoi, nevinovatului, Ca nevinovăția lui, Să-i faci dreptatea să îi fie, În fața Ta când o să vie! 24 Atuncea când al Tău popor, De oștile vrăjmașilor, Va fi bătut – căci negreșit, În contră-Ți a păcătuit – Dacă cu rugăciuni, apoi, Are să vină înapoi, Aici, la casa Ta, plângând Și Numelui Tău slavă dând, 25 Tu să-l asculți, din cerul Tău, Și iartă-i tot ce-a făcut rău. În țara lui cea minunată Cari pentru-ai săi părinți e dată, Tu Doamne-ndură-Te apoi, Și adă-l, liber, înapoi! 26 Atunci când întâmpla-se-va Și ceru-nchis va fi, cumva – Căci tot poporul, negreșit, În contră-Ți a păcătuit – Dacă cu rugăciuni, apoi, Are să vină înapoi, Aici, la casa Ta, plângând, Mărire Numelui Tău dând, Și dacă-apoi, poporul Tău Se va abate de la rău (Căci i-ai dat plata cuvenită, Pentru greșeala săvârșită), 27 Tu să-l asculți și, negreșit, Iartă păcatul săvârșit. Arată-i calea Ta cea bună Pe cari, piciorul, să și-l pună Și să deschizi cerul apoi, Peste pământ să vină ploi, Căci astfel, fi-va-nviorată Partea de moștenire dată! 28 Când foamete are să fie, Când valul ciumei o să vie, Ori când rugina va cădea, Sau mălura de-asemenea, Ori când lăcuste-au să apară Făcând mare prăpăd în țară, Sau de cumva vrăjmașul rău Va-mpresura poporul Tău – În țara lui, sau în cetate – Când bolile nenumărate Se vor abate peste el, Sau când urgii de orice fel Îl vor lovi, atunci – cumva – 29 Dacă veni-va cineva Să-Ți facă rugăciune Ție, Sau dacă are ca să vie Întreg poporul – fiecare Având în cuget o mustrare Pentru păcatul săvârșit – 30 Ascultă-l Doamne, negreșit, Din cerul locuinței Tale. Așa cum este a sa cale, Să-i dai la fiecare-ndată Răsplata binemeritată, Căci Tu cunoști inima lor – A fiilor oamenilor. 31 În felu-acesta, fiecare, Față de Tine, teamă, are, Atâta timp cât viețuiește În țara ce o moștenește! 32 Atuncea când străinul vine, Pentru al Tău Nume, la Tine – Căci o să fie cunoscut Numele Tău, fiind știut Că El este un Nume mare Iar al Tău braț întins e tare – Deci când acest străin va sta Rugându-se, la casa Ta, 33 Tu – din înaltul cerului – Ascultă rugăciunea lui Și dă străinului acel Tot ceea ce-Ți va cere el, Spre a-Ți fi Numele făcut, Pe-ntreg pământul, cunoscut, Ca astfel toți – de bună seamă – Mereu, de Tine, să se teamă, Așa cum Israel se teme De Tine Doamne-n orice vreme. Străinul care o să vie, În acest fel are să știe Că-n ăst locaș – neîncetat – Numele Tău este chemat! 34 Când Israelul va avea, Cu-ai săi vrăjmași, piept, ca să dea, Mergând precum ai poruncit – Și dacă el va fi privit Către cetatea Ta, în care, E astă casă de-nchinare, În care Numele Ți-ai pus Și dacă Îți va fi adus El, rugăciuni, în ceasul greu, Cerându-Ți sprijinul, mereu – 35 Tu, din înaltul cerului, Ascultă rugăciunea lui Și fă-i dreptate, negreșit! 36 Dacă poporul a greșit – Căci pe pământ nu se găsește Un om cari nu păcătuiește – Și la ai săi vrăjmași astfel, Rob va ajunge Israel – Fie-ntr-o tară-apropiată, Fie în una depărtată – 37 Și dacă în a lui robie, Poporul Tău are să știe, În sine, să pogoare-apoi, Și să se-ntoarcă înapoi La Tine-n ceasu-acela greu, Cerându-Ți sprijinul mereu, Spunându-Ți: „Am păcătuit Și făr’delegi am săvârșit!”, 38 Dacă din inimă apoi Și din tot sufletu-napoi, Spre Tine se vor îndrepta Și-n rugăciuni, smeriți, vor sta Privind către cetatea-n care E a Ta casă de-nchinare În care Numele Ți-ai pus, 39 Atunci, din cerul Tău – de sus – Ascultă rugămintea lui Și cererea poporului. Iartă-i păcatul săvârșit Și fă-i dreptate, negreșit! 40 Ține-Ți privirea ațintită Asupră-ne, neadormită! Urechea aplecată-Ți fie, La ruga înălțată Ție, Din acest loc, unde ai pus Numele Tău, precum ai spus! 41 Doamne, vino să afli tihnă, La locul Tău, pentru odihnă. Adă – cum ai găsit cu cale – Chivotul măreției Tale! Înveșmântați în mântuire, Fie-ai tăi preoți. Fericire, Să aibă prea iubiții Tăi, Și bucurii, pe-ale lor căi! 42 Doamne, te rog, nu-ndepărta, Pe al Tău uns, din fața Ta! Adu-Ți aminte, negreșit, De tot ce i-ai făgăduit Lui David, care Te-a urmat Și al Tău rob s-a arătat!”