2 Chronicles 29
1 Astfel, în Iuda a venit La-mpărăție și-a domnit Al lui Ahaz fecior, cel care, Drept Ezechia, nume, are. Ani douăzeci și cinci avuse, Când – împărat – el se făcuse Și douăzeci și nouă-a stat Pe scaunul de împărat. El, la Ierusalim, ședea, Căci de acolo-mpărățea. În ce-o privește pe-a lui mamă, Aceasta, Abua, se cheamă. Iar după neam, ea se arată, Drept a lui Zaharia fată.
2 Cât la domnie a șezut, Doar lucruri bune a făcut – Precum făcea David, mereu – Cari I-au plăcut lui Dumnezeu.
3 În luna-ntâi, din anul care Primul era la numărare În lungul șir al anilor În care fost-a domnitor, A mers la Casa Domnului Și-a deschis ușa Casei Lui. În urmă, meșteri, a chemat Cari ușile le-au reparat.
4 A chemat preoți și Leviți, Care apoi au fost poftiți În locul de la răsărit,
5 Și-n felu-acesta, le-a vorbit: „Mă ascultați Leviților Și-asemeni voi, preoților! Doresc să vă sfințiți și voi Și Casa Domnului apoi. Scoateți din Casă, de îndat’, Tot ceea ce e necurat!
6 Părinții noști’ L-au părăsit Pe Domnul și-au păcătuit, Făcând numai ce este rău Și n-au păzit cuvântul Său.
7 Ei, ușile pridvorului – Cari este-al Casei Domnului – Le-au încuiat și înadins Și candelele Lui le-au stins. Tămâie, nu I-au mai adus, Nici jertfe, Domnului de Sus.
8 De-aceea, El S-a mâniat, Iar mâna Lui a apăsat Peste Ierusalim și-apoi Și peste Iuda. Vedeți voi, De groază-ajunse-a noastră țară, De spaimă, dar și de ocară.
9 Părinții noștri-au fost loviți, De sabie, și nimiciți Din astă pricină. Soții, Fetele noastre și-ai noști’ fii Ajuns-au astfel ca să fie, Printre străini, duși în robie.
10 Gândesc să fac un legământ Cu Dumnezeul nostru sfânt, Ca să Își tragă înapoi Mânia Lui, de peste noi.
11 Acum, nu stați nepăsători, Căci pentru Domnul, slujitori, Doar voi sunteți – voi toți cei care Ardeți tămâi mirositoare, Pentru a Îl cinsti pe Cel Cari Domn îi e, lui Israel.”
12 Leviții, toți, s-au adunat; În rândul lor era Mahat, Fiul lui Amasai. Cu el, Era acolo și Ioel, Al lui Azaria fecior, Din neamul Chehatiților. Din Merariți, Chis se găsea Acolo, cu Azaria. Chis se vădea acela care, Pe Abdi, drept părinte-l are. Azaria, aflat cu el, E fiul lui Iahalelel. Din neamul Gherșoniților, Era al lui Zima fecior Care, Ioah, era numit Și care fost-a însoțit De către Eden, acel care, Părinte, pe Ioah, îl are.
13 Din Elțafan, Șimei venea Și Ieiel, de-asemenea. Din fiii lui Asaf, sunt doi: E Zaharia, iar apoi Matania. Cei ce urmau,
14 Ai lui Heman, feciori, erau. Ei sunt Șimei și Iehiel. Șemaia și cu Uziel Sunt fiii care se vădeau, Că ai lui Iedutun erau.
15 Pe frații lor, ei i-au chemat, Iar după ce s-au adunat, Toți – împreună – s-au sfințit Și-n urmă ei au curățit, Grabnic, și Casa Domnului.
16 Toți preoții, în Templul Lui, Intrară, ca să-l curățească. Au început să-l scotocească Și-au scos afară ce-au găsit Drept necurat. Ei au zvârlit Totul, în curtea cea pe care, Casa lui Dumnezeu o are. Apoi, Leviții au luat Lucruri care s-au adunat În curtea Casei Domnului, Și-n apele Chedronului, În urmă, ei le-au aruncat.
17 Când oamenii s-au apucat De curățenie, se vădea Că luna-ntâia începea. Abia atunci când a-nceput A opta zi, ei au putut Intra-n pridvorul Domnului, Iar curățenia Casei Lui, Încă opt zile a durat. Lucrarea lor s-a încheiat, În prima lună, când, din ea, A șaisprezecea zi trecea.
18 S-au dus apoi, la împărat, Și-n acest fel au cuvântat: „Iată că noi am isprăvit Tot ce era de curățit. Curată-i Casa Domnului, Uneltele altarului, Apoi altarul cel pe care Jertfe se-aduc fără-ncetare, Și masa ce e pregătită Spre-a așeza pâinea menită A sta în fața Domnului, Cu tot ce are masa Lui.
19 Adus-am Casa cea pe care Al nostru Dumnezeu o are, În stare bună, negreșit. Uneltele le-am curățit, Căci pângărite au fost ele, Tocmai în vremile acele În cari Ahaz a-mpărățit. Acuma, noi le-am curățit Și la altarul Domnului Le-am dus, să stea în fața lui.”
20 Când Ezechia s-a sculat A doua zi, i-a adunat Pe oamenii aceia cari Sunt în cetate cei mai mari, Și cu toți slujitorii lui S-au dus la Casa Domnului.
21 Ei au adus șapte viței, Șapte berbeci și șapte miei, Și șapte țapi având menire De jertfe pentru ispășire. Aceste jertfe date sânt, Atât pentru locașul sfânt, Pentru-a lui Iuda seminție, Cât și pentru împărăție. Jertfele-apoi au fost luate – După poruncile lăsate De împărat – și duse-n dar, Pe al lui Dumnezeu altar, De către preoți, căci ei sânt, Ai lui Aron fii, pe pământ.
22 Preoții junghiară boi, Berbeci și miei. Au strâns apoi, Sângele lor și au venit Pân’ la altar, de l-au stropit.
23 Au luat țapii cu menire De jertfe pentru ispășire Și-au mers în față la-mpărat Și la cei cari s-au adunat La Templu. Cei prezenți s-au dus Și mâinile pe țapi și-au pus.
24 Preoți-apoi i-au junghiat, Iar al lor sânge l-au vărsat Lângă picioru-altarului. Păcatele poporului Șterse au fost, în acest fel, Căci pentru-ntregul Israel Acele jertfe s-au făcut, Cum împăratul a cerut. Erau jertfe ce se socot A fi drept ardere de tot, Precum și jertfe cu menire De jertfe pentru ispășire.
25 Apoi, cei ce erau Leviți Au fost de preoți rânduiți, Să stea în Casa Domnului, Pentru-a cânta spre slava Lui, Cu instrumentele știute: Chimvale, harfe, alăute. Ei au cântat – fără-ndoială – După-a lui David rânduială, După-a lui Gad – cari văzător Fusese, pentru domnitor – Și după rânduiala care, Natan, prorocul, o mai are. Domnul a dat – fără-ndoială – Toată această rânduială, Prin oamenii cari se vădeau Cum că ai Săi proroci erau.
26 Leviții mers-au – fiecare – Cu instrumentele pe care, David – pe vremuri – le-a făcut; Preoții trâmbițe-au avut.
27 Când totul fost-a pregătit Iar Ezechia-a poruncit, Jertfe, ca să se-aducă-n dar, Lui Dumnezeu, pe-al Său altar, A început – în fața lui – Cântări, spre slava Domnului, În sunetul trâmbițelor, Precum și-al instrumentelor, Pe care David le-ntocmise Atuncea când împărățise.
28 Toți cei prezenți s-au închinat, Imnuri de slavă au cântat, Sunând din trâmbiți, până când S-a mistuit jertfa arzând Pe-altarul Domnului. De-ndată
29 Ce s-a sfârșit arderea dată, Întreg poporu-a-ngenunchiat – În frunte cu-al său împărat – Și Domnului se închinară.
30 Apoi, cu toți se ridicară, Iar Ezechia și cei cari Peste popor erau mai mari, Le-au poruncit Leviților, Să aibă-n cântecele lor – Spre lauda lui Dumnezeu – Cuvintele pe cari, mereu, David, numai, le folosea Și-Asaf, prorocul ce-l avea. Leviți-ndată au făcut Așa precum li s-a cerut: Cu bucurie-au lăudat, Pe Domnul, și s-au închinat.
31 Leviți-n urmă au sfârșit, Iar Ezechia a vorbit: „Iată că voi sunteți sfințiți Și sunteți gata pregătiți Să faceți slujba Domnului. Mergeți acum, în Casa Lui, Și-aduceți jertfe cu menire De jertfe pentru mulțumire.” Apoi, întreaga adunare Adus-a dobitoace care Erau drept jertfe cu menire De jertfe pentru mulțumire. Cei care-n inimi au simțit Îndemnuri, grabnic au venit, Jertfe să dea, ce se socot A fi drept ardere de tot.
32 Atuncea, jertfele pe care Le-a dat întreaga adunare, Au fost de șaptezeci de boi, O sută de berbeci apoi, Iar mieii care au fost dați, La două sute-s numărați. Aceste jertfe se socot A fi drept ardere de tot, Pentru cinstirea Domnului.
33 Au mai fost închinate Lui, Atuncea, și trei mii de oi Precum și șase sute boi.
34 Preoții, însă, se vădeau Că într-un număr mic erau, Pentru mulțimea jertfelor. Dar le-au venit în ajutor Leviții. Ei i-au ajutat, Până când totul s-a-ncheiat Și până s-au sfințit cu toți – În urmă – și ceilalți preoți. Leviții, toți, se dovediră Că mult mai iute, se sfințiră, Decât preoții Domnului.
35 Jertfele închinate Lui – Acele care se socot A fi drept ardere de tot, Grăsimea celor cu menire De jertfe pentru mulțumire Și cele ce se dovedeau De băutură că erau – Fuseseră în număr mare, Date de-ntreaga adunare.
36 Poporul – și-al său împărat – În acea zi, s-au bucurat, Pentru că Domnul a făcut Ca parte ei să fi avut De voie bună. Toate-aceste S-au petrecut fără de veste.