2 Chronicles 24
1 Ioas, pe tron, când s-a suit, Doar șapte ani a împlinit. După ce-ajunse împărat, El, patruzeci de ani, a stat În fruntea țării și-l găsim Domnind de la Ierusalim. E din Beer-Șeba, a sa mamă – De loc – și, Țibia, se cheamă.
2 Ioas acesta a făcut Doar lucruri care I-au plăcut Lui Dumnezeu, cât a urmat Povețele ce i s-au dat De către Iehoiada, care Era, atunci, preotul mare.
3 Două neveste a avut, Cari, fii și fiice, i-au născut. Soțiile ce le avuse, Chiar Iehoiada i le-aduse.
4 Ioas avea un gând al lui: Să dreagă Casa Domnului.
5 Astfel, pe preoți, i-a chemat La sine și a cuvântat: „Mergeți prin țară și cătați, Bani de la oameni s-adunați, Să dregem Casa cea pe care Al nostru Dumnezeu o are. Cu lucru-acesta, vreau să știți, Că trebuie să vă grăbiți.” Însă Leviții n-au făcut Așa precum li s-a cerut, Pentru că ei nu s-au grăbit, Porunca, de-a o fi-mplinit.
6 Ioas, atunci când a văzut Cum că Leviții n-au făcut Lucrul acesta, l-a chemat Pe Iehoiada și-a-ntrebat: „Să-mi spui, de ce n-ați împlinit Ceea ce eu v-am poruncit? De ce, Leviții n-au plecat, În țară, spre a strânge-ndat’, Darea ce fost-a poruncită Și care este rânduită De Moise, robul Domnului, Spre folosința cortului Lui Dumnezeu, cort ce se știe Că este pentru mărturie?
7 Știi bine că Atalia, Nelegiuită, se vădea. Cu ai săi fii, a pustiit Averea care s-a găsit Aflată-n Casa Domnului, Iar ceea ce era al Lui, În urmă, a-ntrebuințat, Lui Bal, spre a-i fi închinat.”
8 Ioas, apoi, a poruncit Să fie-adusă, negreșit, O ladă care trebuia La poarta Casei ca să stea.
9 După ce lucrul s-a făcut Așa după cum a cerut, Ioas – apoi – a poruncit Celor ce-n Iuda s-au găsit – Și la Ierusalim – să dea Darea, așa cum se cerea. Peste întreaga adunare, Moise pusese astă dare, Când în pustie a fost el, Cu tot poporul Israel.
10 Astă poruncă ce s-a dat, Întreg poporu-a bucurat, Precum și pe aceia cari S-au dovedit a fi mai mari. În urmă, oameni-au venit S-aducă ce-aveau de plătit, Iar tot ceea ce-au datorat, În ladă, ei au aruncat.
11 Zilnic, Leviții cântăreau Argintul, iar apoi chemau Pe dregători, ca să le dea Ceea ce-n ladă se găsea. Atunci, la Casa Domnului, Venea omu-mpăratului, Cari logofăt se dovedea. Slujbașul care-l însoțea Era în slujba celui care, Pe-atunci, fusese preot mare. Aceștia, lada, o goleau Și-apoi la loc o așezau. În felu-acesta, negreșit Că mult argint s-a dobândit.
12 Argintu-acesta a fost dat – De Iehoiada și-mpărat – La oamenii ce îi tocmeau Pe meșterii care lucrau La Casa Domnului, căci ei Plăteau pe meșterii acei Pe care-i aduceau: tâmplari, Sau cioplitori de piatră cari Se pricepeau la zidărit, Oameni care s-au dovedit Că știu lucra, de bună seamă, În fier, precum și în aramă.
13 Cu râvnă, meșteri-au muncit Și-n aceste fel au reușit Să dreagă Casa Domnului, Și s-o redea poporului, În stare bună, primenită, Precum și bine întărită.
14 Apoi, când lucrul l-au sfârșit, Argintul ce a prisosit De către meșteri, s-a adus La Iehoiada și-a fost pus În fața împăratului. Din el, la Casa Domnului, Uneltele s-au făurit, Care la slujbă-au folosit, La jertfele ce se socot A fi drept ardere de tot. Pahare multe s-au făcut Și scule care s-au văzut Că din argint au fost lucrate Sau că din aur sunt turnate. Cât Iehoiada a trăit, Arderi de tot s-au dăruit. Ele-au fost jertfe necurmate, Cari Domnului sunt închinate.
15 Preotu-n urmă a murit Sătul de zile, fericit, Căci anii cere i-a avut, O sută treizeci, s-au făcut.
16 Lângă-mpărați, l-a așezat Poporul, când l-a îngropat, Căci mult bine făcuse el, Pentru întregul Israel Și pentru Casa Domnului, Păzind, mereu, porunca Lui.
17 Când Iehoiada a murit, Grabnic, din Iuda, au venit Toți căpitani-aceia cari, Peste popor, erau mai mari; Ei merseră la împărat, Iar el, atunci, i-a ascultat
18 Și-au părăsit Casa pe care Al lui Israel Domn o are, L-au părăsit pe Domnul lor, Slujind doar Astarteelor Și idolilor. Imediat, Domnul, pe ei, S-a mâniat. Ierusalimul, negreșit, De-a Lui urgie-a fost lovit, Căci vinovați – cum s-a văzut – Față de El, ei s-au făcut.
19 Ca să-i întoarcă înapoi, Domnul, proroci, trimise-apoi, Însă ei nu au ascultat De înștiințarea ce s-a dat.
20 Când Zaharia – acel care, Pe Iehoiada, tată-l are – A fost, cu Duhul, îmbrăcat, Către popor a cuvântat: „Așa vorbește Dumnezeu: „Oare de ce călcați, mereu, Ceea ce Eu am poruncit? În felu-acesta, negreșit, Nu veți mai propăși apoi, Căci Mă voi lepăda de voi.”
21 Poporu-atunci a uneltit Și-apoi, cu pietre, l-a lovit, Pe Zaharia. În ăst fel, Ucis a fost prorocu-acel, În curtea Casei Domnului, Din ordinu-mpăratului.
22 Ioas, în urmă, a uitat Ce bunătate-a arătat, Pe vremuri, Iehoiada – care, Pe Zaharia, fiu, îl are – Față de el, și-a-ngăduit Ca morții să fie sortit. Pân’ Zaharia a căzut Lovit de pietre, a putut Ca să mai strige: „Dumnezeu O să vă judece, mereu! Domnul vă vede, negreșit, Și judecă ce-ați făptuit!”
23 După ce anul a trecut, Oștenii Siriei au vrut, În Iuda, ca să năvălească, Ierusalimul să-l lovească. Au omorât pe toți cei cari, Peste popor, erau mai mari. Întreaga țară au prădat, Iar pe-mpărat, rob, l-au luat Și la Damasc l-au dus apoi, Cu toată prada de război.
24 Oștirea cea din Siria, Mică, în număr, se vădea; Însă o oaste însemnată, În mâna ei, a fost lăsată De Domnul, când S-a lepădat De cei care s-au depărtat De El și astfel s-a vădit Că pe Ioas l-a pedepsit, Prin oastea Sirienilor, Venită peste-al său popor.
25 Slujbașii săi s-au depărtat Și-n suferință l-au lăsat. În contra lui au uneltit Și-n al său pat ei l-au lovit, Din pricina prorocului – Adică din a sângelui Lui Zaharia, acel care, Pe Iehoiada, tată-l are – Al cărui sânge l-a vărsat, Când pe popor l-a ațâțat Ca să ia pietre, să-l lovească Și astfel să îl nimicească.
26 În număr, doi, s-au dovedit Aceia care-au uneltit În contra împăratului. Iată numele primului: Zabad, acesta se numea; Fiu al Șimeatei se vădea, Care fusese Amonită. De o femeie Moabită – Care Șimrita s-a numit – Al doilea este zămislit Și, Iozabad, era chemat.
27 Cât despre fiii de-mpărat, Sau câte prorocii erau Cari pe Ioas doar îl priveau, Ori despre cum a adunat Argint și cum a reparat Casa lui Dumnezeu, se știe Din ceea ce în carte scrie, Căci cartea împăraților Cuprinde și istoria lor. După Ioas, cel ce-a venit La tron și-n Iuda a domnit, A fost feciorul ce-l avea; El s-a chemat Amația.