2 Chronicles 13
1 De optsprezece ani ședea, În Israel, și-mpărățea Ieroboam – acela care, Părinte, pe Nebat, îl are – Când Abia, drept împărat, În Iuda fost-a așezat.
2 Măicuța lui se dovedea Cum că Micaia se numea Și-i fată a lui Uriel – Din Ghibea fost-a omu-acel. El, la Ierusalim, a stat, Timp de trei ani, ca împărat. Între Ieroboam apoi, Și Abia, a fost război.
3 Când Abia a început Lupta, alături a avut Oșteni din ai lui Iuda fii, Cari fost-au patru sute mii. Ieroboam și-a adunat Oștirea și i-a așezat Pe toți oștenii săi apoi, În linie, pentru război. Războinicii ce-l însoțeau, Opt sute mii se dovedeau.
4 Din muntele Țemaraim, Care era din Efraim, Solie, Abia trimise Și lui Ieroboam îi zise: „Ascultă-mă și-apoi la fel, S-asculte-ntregul Israel!
5 Nu trebuie să știți voi, oare, Că Dumnezeul Cel pe care Îl are neamul Israel, Făcut-a legământ? Astfel, El a lăsat, pentru vecie, La a lui Israel domnie, Pe David și pe fii lui, Pe baza legământului Care fusese încheiat Și nu poate a fi călcat?
6 Ieroboam – acela care, Părinte, pe Nebat, îl are, S-a răzvrătit în contra lui, Adică a stăpânului.
7 Ieroboam și-a adunat Oameni care s-au arătat Că-s de nimic și întărit În acest fel, s-a-mpotrivit Lui Roboam – acela care Pe Solomon, părinte-l are – Căci Roboam, neîndoios, Fusese tânăr și fricos.
8 Și-acum, voi credeți că puteți Ca biruință să aveți, Asupra-mpărăției Lui – A-mpărăției Domnului – Care lui David i s-a dat Și fiilor ce l-au urmat? Iată că voi, acum, sunteți Doar niște oameni care-aveți, Cu voi, numai niște viței Care vă sunt drept dumnezei. Ieroboam vi i-a turnat – Din aur – și-apoi vi i-a dat.
9 Dar oare, n-ați alungat voi, Preoții Domnului, apoi? N-ați alungat pe cei pe care, Aron, drept fii, în lume-i are? N-ați alungat voi, pe Leviți, Ca-n locul lor, preoți, să fiți, Așa după cum ați văzut Că alte neamuri au făcut? Oricine era omu-acel Care venea cu un vițel Precum și cu șapte berbeci, Era sfințit drept preot deci, Spre a-l sluji apoi, mereu, Pe cel cari nu e Dumnezeu.
10 Dar vreau ca să aflați apoi – În ce e privitor la noi – Precum că nu L-am părăsit Pe Dumnezeu, ci L-am slujit, Neîncetat. Preoții Lui – Care fac slujba Domnului – Ai lui Aron fii se vădesc. Leviții care-i însoțesc Își împlinesc slujbele date, După poruncile lăsate.
11 În zori, precum și seara-apoi, Arderi de tot aducem noi, Pentru al nostru Dumnezeu. Tămâie ardem, tot mereu, Pentru cinstirea Domnului Și pâini punem ‘naintea Lui. Sfeșnicul cel de aur care, Doar candele, pe brațe, are, Aprins e-n fiecare seară, Până când zorile vin iară. Toate acestea le-mplinim, Pentru că astfel, noi păzim Poruncile ce le-am primit. Pe Domnul, voi L-ați părăsit.
12 În fruntea noastră-i Dumnezeu Și ai Săi preoți, tot mereu. Trâmbiți avem, de partea noastră, Ca să sunăm ‘naintea voastră. Deci dacă lucrul stă astfel, Atunci, fii ai lui Israel, Să nu purtați nici un război, În contra noastră! Să știți voi Că dacă lupta o porniți, Nu aveți sorți să izbândiți!”
13 Ieroboam i-a-nvăluit, Căci ajutor el a primit Din partea unor oameni care Pândeau să afle-orice mișcare Va face Iuda. În ăst fel, Oastea și-a așezat-o el, În fața oștilor pe care Neamul Iudeilor le are, Iar cetele pândarilor Le-a așezat ‘napoia lor.
14 Iudeii-avut-au a se bate Atât în față, cât și-n spate. Văzând ceea ce s-a-ntâmplat, Speriați, la Domnul, au strigat, Iar preoții Iudeilor Sunat-au trâmbițele lor.
15 Strigătul lor păru apoi, A fi un strigăt de război. Ieroboam a fost lovit De Domnul, care-a risipit De-ndată-ntregul Israel, Iar Abia a-nvins astfel.
16 Israeliți-nspăimântați Fugiră, căci au fost lăsați, De către Domnul Dumnezeu, În mâna neamului Iudeu.
17 Dintre ai lui Israel fii, Pierit-au cinci sute de mii, În luptele care s-au dat.
18 Războiul fost-a câștigat De Iuda, care a știut, În Domnul de-a se fi-ncrezut, Dar Israelul, negreșit, În acest fel, a fost smerit.
19 Iar Abia a câștigat Niște cetăți, ce le-a luat De la Ieroboam. Astfel, Luă cetatea din Betel, Apoi Ieșana și-n sfârșit Efronul l-a mai dobândit. Lângă cetăți, se-alăturau Și satele ce-n jur erau.
20 Ieroboam n-a mai avut Puterea de la început, Iar într-o zi, a fost lovit De Dumnezeu și a murit.
21 Dar Abia s-a arătat A fi puternic, ne-ncetat. Paișpe neveste a avut, Iar fiii cari i s-au născut, De toți, sunt douăzeci și doi. Și fete a avut apoi, Iar ele-n număr se vădeau Că șaisprezece, doar, erau.
22 Dar faptele ce-au fost făcute De Abia, au fost trecute În cărțile pe cari le scrise Cel care, Ido, se numise. Ido – cel care-n cărți scria – Drept văzător se dovedea.