1 Timothy 3BIV2014

1„Iată, eu, de părere, sânt Că este drept acel cuvânt, Care a zis: „Cel ce râvnește A fi episcop, își dorește Un lucru bun”. Însă, să știe,

2Că el va trebui să fie Fără prihană, cumpătat, Doar c-o femeie, cununat, Cu-nțelepciune, silitor, Mereu – de oaspeți – primitor, Necontenit a fi în stare De-ai învăța, pe fiecare.

3Să nu fie vreun băutor, Nici bătăuș, sau doritor De un câștig mârșav, ci blând Să se arate, orișicând; Să nu fie un iubitor De bani, sau un gâlcevitor.

4Casa, să își chivernisească, Copiii, să și-i stăpânească Și să arate sârguință, Cum cere buna cuviință.

5Căci dacă cineva nu știe, Ca de a lui casă să ție Și, bine, să o cârmuiască, Cum va putea să îngrijească De-acea Biserică, pe care, Al nostru Dumnezeu o are?

6Nici să nu fie cineva Cari, de curând, e-ntors, cumva, La Dumnezeu și, îngâmfat, Să se trezească, de îndat’, Și-apoi, să pice-asupra lui Pedepsele diavolului.

7El trebuie ca să deție, Mereu, o bună mărturie, Din partea celor de afară, Ca să n-ajungă de ocară, Și-n cursa diavolului – el – Să cadă-apoi, în acest fel.

8Diaconii, de-asemenea, Trebuie, cinste, a avea. Câștig mârșav, să nu dorească, Nici două fețe, să vădească, Nici vin, prea mult, ei să nu beie, Ci cumpătați, mereu, să steie

9Și să păstreze, ne-ncetat – Ținându-și cugetul curat – Taina credinței. Căutați

10Ca, mai întâi, să-i cercetați, Dacă n-au nici o meteahană Și dacă sunt fără prihană – Ca să știți tot – și-abia apoi, Diaconi, să îi faceți voi.

11Femeile, de-asemenea Trebuie, cinste, a avea; Clevetitoare, să nu fie; Cu cumpătare să se ție Și, credincioase, să se-arate Apoi, în lucrurile toate.

12Diaconii vor fi bărbați, Cu o nevastă, însurați, Cari știu, copiii, a și-i ține Și își conduc casele, bine.

13Căci cei cari bine doar slujesc Ca și diaconi, dobândesc Un loc fruntaș – fără-ndoială – Precum și-o mare îndrăzneală, În crezul ce-l avem, de sus, În Domnul nost’, Hristos Iisus.

14Îți scriu aceste lucruri, vrând, Să te revăd, cât mai curând, Și am astă nădejde-n mine, Că iute, am să vin la tine.

15Dar dacă zăbovesc, să știi Cum să te porți, cum să te ții, Neîncetat, în casa care Al nostru Dumnezeu o are – Casă care-i întruchipată De-a Lui Biserică curată – Și-i stâlp al adevărului, Precum și temelia lui.

16Desigur, taina este mare – Pe cari, evlavia o are… „Acel care S-a arătat – Cel care fost-a întrupat – A fost, în urmă, dovedit, A fi, în Duh, neprihănit; De îngeri, El a fost văzut, Iar Neamurile au avut Parte de El, fiind vestit Și-n lume propovăduit, Încât toți au crezut astfel, Și-n slavă fost-a-nălțat El.”

Copyright © 2014 Ioan Ciorca

Choose Translation

Switch translation for 1 Timothy 3.

Reading Settings

Paragraph viewDisplay verses as flowing paragraphs instead of individual lines
Show verse numbersDisplay verse numbers inline
Red letterHighlight the words of Christ in red

Sign in to save your reading preferences across sessions.