1„Pavel, chemat să fie pus, Apostol, în Hristos Iisus – Precum voit-a Dumnezeu, Mântuitorul nost’, mereu, Și Domnul nost’, Hristos Iisus, Nădejdea noastră, cea de sus –
2Spre Timotei, cel prea iubit, Copilul meu, adeverit A fi-n credință: îndurare, Pace și har, de la Cel care E Tatăl nostru, Cel de Sus, Și-apoi, de la Hristos Iisus!
3Așa precum eu te-am rugat, În clipa-n care am plecat, Din Macedonia, la drum, Din nou, la fel, te rog acum, Ca, în Efes, să zăbovești, Pentru că vreau să poruncești, La cei care au îndrăznit Și-nvățături noi, au vestit, Să înceteze să-i învețe, Pe alții, dându-le povețe;
4Să nu se țină de fantasme, Să termine cu-ale lor basme Și cu-nșirări, fără sfârșit, De neamuri, căci au zămislit Certuri – așa cum am văzut – Fără, în schimb, să fi făcut Ca prin credință, tot mereu, Ăst lucru al lui Dumnezeu, Să-nainteze, negreșit. Oameni-aceștia s-au vădit Că tot așa fac și acum, Înaintând pe-al vieții drum.
5Ținta porunci-i dragostea, Căci e știut că numai ea Vine din inima curată, Dintr-o credință-adevărată, Neprefăcută – negreșit – Și dintr-un cuget, bun vădit.
6Unii, însă, s-au depărtat, De-aceste lucruri, și-au urmat Un drum, pe cari s-au rătăcit Și, în ăst fel, s-au pomenit Că doar de flecăreli, se țin, Când, printre voi, aceștia vin.
7Învățători ai Legii, vor A fi, în ochii tuturor, Măcar că nu știu ce vorbesc Și nici nu știu ce urmăresc.
8Legea e bună – precum știm – Doar dacă bine-o folosim,
9Pentru că Legea nu s-a dat Pentru cei cari s-au arătat Că oameni sunt, neprihăniți, Ci pentru cei nelegiuiți; Deci, pentru cei cari – se-nțelege – Precum că sunt fără de lege, Pentru cei neevlavioși, Sau nesupuși, ori păcătoși, Sau pentru cei cari, fără teamă, Ucid chiar și pe a lor mamă, Ori pentru cei cari, bunăoară, Pe ai lor semeni, îi omoară,
10Sau pentru cei ce sunt curvari, Ori sodomiți; pentru cei cari Sunt vânzători de oameni, sau Pentru cei cari obicei au Să jure strâmb; pentru oricine Care, în contră, se va ține Cu-nvățăturile serioase, Adevărate, sănătoase,
11Cari potrivite sunt, mereu, Cu fericitul Dumnezeu, Cu Evanghelia slavei Sale, Pe care, a găsit cu cale, Ca mie, să îmi fie dată.
12Îi mulțumesc, încă o dată, Domnului nostru, Cel de Sus – Adică lui Hristos Iisus – Pentru că fost-am întărit – Căci am fost, vrednic, socotit De-ncredere – când m-a adus Și-apoi, în slujba Lui, m-a pus,
13Măcar că, înainte – eu – Un hulitor am fost, mereu, Am fost un batjocoritor Și un aprins prigonitor, Căci prin tot ceea ce făceam – Adică-n ceea ce lucram – În marea mea necunoștință Trudeam, numai, în necredință!
14Dar harul Domnului de Sus, Acuma s-a mărit nespus; Credința a crescut și ea, Sporind, astfel, și dragostea Care se află, ne-ndoios, În Domnul nost’, Iisus Hristos.
15Adevărat s-a dovedit, Precum și vrednic de primit, Acel cuvânt care a zis – Și care-i, în Scriptură, scris – Că-n „lume, a venit Hristos, Spre-al mântui pe păcătos”, Iar dintre păcătoșii care, Această lume-acum, îi are, Întâiul, eu sunt socotit;
16Dar, îndurare-am dobândit, Ca astfel, să-și arate-n mine – Iisus – acuma, cel mai bine, Îndelungata Lui răbdare, Drept pildă pentru toți cei care Veni-vor ca să creadă-n El, Pentru a dobândi, astfel, Veșnica viață, arătată, Care, în urmă, va fi dată.
17A Celui care, Împărat, E, peste veșnicii, aflat, A Celui, de la început, Nemuritor și nevăzut, A Celui care e, mereu, Singurul nostru Dumnezeu, Să fie salva și, din plin, Cinste să aibă El! Amin.
18Iată dar, ce poruncă, vreau Acuma, Timotei, să-ți dau: Așa cum ți s-a prorocit, Tu – fiule – necontenit, Puterile, ți le adună, Ca să te lupți lupta cea bună,
19Să-ți ții credința, ne-ncetat, Precum și cugetul, curat, Pentru că unii l-au pierdut Și, din credință, au căzut.
20În rândul lor, pe Imeneu Și Alexandru-i număr eu, Pe cari, Satanei, i-am lăsat, Căci, pe-a lui mână, eu i-am dat, Ca-nvățătură să primească Și astfel, să nu mai hulească.”