1„Deci, pentru că nu mai putem, A mai răbda, mai bine vrem Ca în Atena – iubiți frați – Singuri, acum, să fim lăsați
2Și de aceea, dragii mei, Pe al nost’ frate, Timotei – Care, în Dumnezeu, slujește Și Evanghelia o vestește – În grabă, l-am trimis, la voi. El vă va mângâia apoi, Iar prin ceea ce-o să lucreze, Are să vă îmbărbăteze, Pentru ca să aveți putință, De a vă ține în credință,
3Fără ca nimeni, dintre voi, Să nu se clatine apoi, Când e-n necaz, căci bine știți, Că la acestea, rânduiți, Suntem acum. Luați aminte
4La ce v-am spus, mai dinainte, Când încă printre voi eram Și-nvățătură, vă dădeam. În vremea ‘ceea, v-am vorbit, Că vom avea de suferit Necazuri multe, ne-ncetat, Și chiar așa s-a întâmplat.
5Astfel, în nerăbdarea mea, Cerut-am știri, să mi se dea, Despre credința ce-o aveți, Temându-mă să nu cădeți, Să nu ajungă cineva, Ca, de Ispititor, cumva, Să fie-n urmă, ispitit, Și astfel, să fi ostenit Degeaba numai, dragii mei.
6Dar chiar acuma, Timotei, Din partea voastră, a venit Și, bune vești, ne-ampărtășit, Despre credința ce-o purtați Și-n care, tari, vă arătați.
7În strâmtorări și în nevoi, Veștile-acestea, despre voi, Îndată ne-au și mângâiat.
8Acum, trăim, cu-adevărat, Fiindcă-n Domnul, voi, dragi frați, Plini de putere, știți să stați.
9Cum am putea, atuncea, noi Să-I mulțumim destul apoi, Lui Dumnezeu, căci am văzut, Ce bucurie, ne-ați făcut, Prin starea voastră, de credință?
10Noi Îl rugăm, cu stăruință, Noapte și zi – necontenit – Ca să ajungem, în sfârșit, Să vă vedem, să vă-ntâlnim Și să putem să împlinim, Ceea ce, încă, se vădește, Credinței voastre, că-i lipsește.
11Chiar Dumnezeu, Tatăl de Sus, Și Domnul nost’, Hristos Iisus, Să netezească, pentru noi, A noastră cale, pân’ la voi!
12În dragostea ce-o arătați, Unii la alții – iubiți frați – Îl rog pe Dumnezeul meu, Să facă să sporiți mereu,
13Și-n inimi să vă întăriți, Fără prihană dovediți, În fața Tatălui de Sus Și-a Domnului Hristos Iisus, Precum și a poporului Alcătuit de sfinții Lui.”