1Aceia care locuiră, La Chiriat-Iearim, veniră După chivot. Ei l-au luat Și pe un deal l-au așezat, Unde-a fost casa celui care, Abinadab, drept nume, are. Pe Eleazar – pe fiul lui – Pentru chivotul Domnului, Ei l-au sfințit și au lăsat Chivotu-n paza lui, de-ndat’.
2Cam douăzeci de ani s-au dus, De când chivotul a fost pus La Chiriat-Iearim. De El – De Domnul său deci – Israel, Aminte își aduse iar, Și plânse-n urmă, cu amar.
3Atunci, venit-a Samuel Și-a zis, casei lui Israel: „Dacă, din inimă, vreți voi Să vă întoarceți înapoi – La Domnul vostru – să luați Domnii străini, la voi aflați Și Astarteele la care Se-nchină-a voastră adunare, Și aruncați-le afară. La Domnul, să vă-ntoarceți iară, Cu inima, și-apoi să știți Ca numai Lui să Îi slujiți. El va scăpa al vost’ popor, Din mâna Filistenilor.”
4Israeliții au luat Bali și-Astartee, de îndat’, Le-au scos afară, negreșit, Și Domnului doar, i-au slujit.
5În urmă, Samuel s-a dus În fața lor și-astfel, le-a spus: „Să strângeți dar, în graba mare, A lui Israel adunare, La Mițpa, unde – pentru voi – Eu am ca să mă rog apoi, Lui Dumnezeu.” Toți au făcut
6Așa precum li s-a cerut. La Mițpa, ei s-au adunat Și-n fața Domnului, au stat. Apă, au scos, au adunat-o, Și înainte-I, au vărsat-o. Întreg poporul a postit Și-a zis: „Noi am păcătuit Mereu, în fața Domnului.” Apoi, fiii poporului Pe care-i are Israel, Trecură pe la Samuel, Care, la Mițpa, s-a aflat, Și-acolo el i-a judecat.
7Al Filistenilor popor – Precum și domnitorii lor – Au prins de veste, de îndat’, Cum că Israel s-a urcat, La Mițpa. Grabnic, au venit, Cu oaste mare, și-au voit Ca să pornească un război, Pentru a-l nimici apoi. Israeliții i-au văzut Pe Filisteni și s-au temut.
8Atunci s-au dus la Samuel, În grabă, și i-au zis, astfel: „Strigă la Domnul, pentru noi, Ca să ne scape mai apoi, Din mâna Filistenilor, Să nu piară al nost’ popor.”
9Atuncea, Samuel s-a dus Și-un miel sugar, el a adus, Să-l dăruiască Domnului, Drept ardere, în fața Lui. Pentru Israel, a strigat La Domnul, cari l-a ascultat.
10Tocmai atunci când Samuel Aducea jertfă mielu-acel, Oastea de Filisteni venea Și de popor se-apropia, Cu gând de-a-ncepe lupta-n dat’. Domnul, din ceruri, a tunat Și mare vuiet s-a făcut. Când Filistenii au văzut Lucrul acesta, au fugit Speriați, căci ei s-au îngrozit, Fiind bătuți, în acest fel, De oștile lui Israel.
11Israeliții au ieșit, Din Mițpa, căci i-au urmărit Pân’ la Bet-car, și i-au bătut, Căci Filistenii n-au putut Să-i țină piept, lui Israel.
12O piatră, pus-a Samuel, Cari între Mițpa-i așezată Și între Șen. Ea e chemată Eben-Ezer, pe limba lor – Adică „ Piatră de-ajutor ” – Căci Samuel a cuvântat: „Până aici, ne-a ajutat Al nostru Domn.” În acest fel,
13Smeriți au fost – de Israel – Toți Filistenii, negreșit, Încât ei n-au mai îndrăznit Să vină în ținutul lor – Adică al Evreilor – Căci împotriva lor, mereu, A fost mâna lui Dumnezeu, Atâta timp cât Samuel A viețuit, în Israel.
14Cetățile ce le-au luat Din Israel, ‘napoi le-au dat, De la Ecron dar începând, La Gat, în urmă, ajungând. Ele, cu tot ținutul lor, Smulse-au fost Filistenilor. Pacea se-ntinse-n acest fel, Între-Amoriți și Israel.
15Când Samuel, peste popor, A fost ales judecător, Atâta timp cât a trăit,
16A dat ocol, necontenit, Pe la Ghilgal, pe la Betel Și pe la Mițpa, unde el – În fiecare an, o dat’ – Pe-al său popor, l-a judecat.
17Când sfârșea totul, înapoi – La Rama – se-ntorcea apoi, Unde fusese casa lui. Acolo-n cinstea Domnului, El, un altar, a ridicat, Unde pe-ai săi i-a judecat.