1La David, slujitori s-au dus Și-apoi, în acest fel, i-au spus: „Iată că Filistenii sânt, Cu oștile, pe-al nost’ pământ. Spre Cheila, ei s-au îndreptat, Iar câmpul care s-a aflat În jurul ei, l-au jefuit, Și tot în cale-au pustiit.”
2În fața Domnului a stat David atunci, și L-a-ntrebat: „Ce trebuie să fac, acum? Vrei să mă pregătesc de drum Și-apoi să plec ca să mă bat Cu cei care ne-au atacat?” Domnul a zis: „Du-te și-i bate, Să izbăvești astă cetate – Precum și-al ei întreg popor – Din mâna Filistenilor!”
3Dar oamenii ce i-a avut David în preajmă, s-au temut Și astfel i-au vorbit apoi: „Chiar și aici – în Iuda – noi Suntem speriați. Dar ce-o să fie, La Cheila, când, pe-a cea câmpie, Piept o să dea al nost’ popor, Cu oastea Filistenilor?”
4David, din nou, L-a întrebat Pe Domnul, care-a cuvântat: „Te scoală și – de bună seamă – La Cheila du-te, fără teamă! Pe Filisteni, acuma, vreau, În mâna ta, ca să îi dau!”
5David, oștenii, și-a luat Și către Cheila s-a-ndreptat. Pe Filisteni, el i-a lovit Și astfel le-a pricinuit O mare-nfrângere apoi, Luându-le vite și oi. Toți oamenii care erau – Care în Cheila locuiau – În felu-acesta au scăpat De cei care i-au atacat.
6Abiatar – acela care, Pe-Ahimelec, tată, îl are – Cu el, efodul, și-a luat, Când înspre Cheila s-a-ndreptat.
7Saul a prins atunci, de veste, Că în cetatea Cheila este David cu-ai săi, și-a cuvântat: „Iată că Dumnezeu i-a dat, În mâna mea, căci au venit La Cheila. S-au adăpostit – Acum – într-o cetate care Porți și zăvoare-n ziduri are.”
8Și Saul a chemat apoi, Întreg poporul, la război, La Cheila ca să se pogoare, Pe David, să îl înconjoare.
9De-al său plan, David a aflat Și-apoi, la sine, l-a chemat Pe preotul Abiatar, Zicând: „Adă efodul dar!”
10Apoi, a spus în acest fel: „O, Doamne al lui Israel, Iată că fost-am înștiințat, Precum că Saul s-a-ndreptat Spre Cheila, ca să mă găsească Și pentru ca să nimicească Cetatea, din pricina mea, Cu tot ceea ce este-n ea.
11Locuitorii cei pe care Cetatea Cheila în ea-i are, În mâinile-mpăratului, Au să mă dea? Cu oastea lui, Saul va coborî apoi – Cum am aflat – până la noi? O, Doamne al lui Israel, Spune-mi dar, ce va face el?” Domnul răspunse: „Saul vine, Până la Cheila, după tine.”
12David a întrebat apoi: „Dar ce se va-ntâmpla cu noi? Ce pot eu oare, să pățesc? Dar cei care mă însoțesc? Locuitorii cei pe care Cetatea Cheila în ea-i are – Pe mine și pe toți ai mei – Au să ne vândă, oare, ei? În mâna împăratului Și-n mâna oamenilor lui, Au să ne dea, cumva?” „Să știi”– Domnul a zis – „că ai să fii, Pe mâinile lui Saul, dat.”
13David, atuncea, s-a sculat, Cu toți cei care-l însoțeau – Cari șase sute se vădeau – Și, din cetate, au ieșit. Apoi, în jur s-au răspândit, Căci au voit ca să găsească Un loc, să se adăpostească. Deci fiecare a făcut Atuncea, doar ce a putut. Saul, îndată, a aflat Precum că David a scăpat, Din Cheila și că a fugit. Din al său drum, el s-a oprit Și-n Cheila nu a mai pătruns.
14David – în urmă – s-a ascuns Și pe un munte-a locuit Într-un pustiu, Zif, denumit. Saul l-a căutat, mereu, Numai că Domnul Dumnezeu, Întotdeauna l-a vegheat Și-n mâna lui, nu l-a lăsat.
15Văzând că Saul e pornit Să îi ia viața negreșit, David într-o pădure-a stat, Chiar în pustiul, Zif, chemat.
16În urmă, Ionatan – cel care, Pe Saul, drept părinte-l are – S-a dus la David, să-l găsească, Să-l vadă și să îi vorbească. Atuncea când l-a întâlnit, Prin vorba lui, i-a întărit Încrederea în Dumnezeu.
17„Să nu te temi, căci tatăl meu Nu va ajunge pân’ la tine” – Îi zise Ionatan. „Știu bine, Precum că tu vei fi acel Cari va domni în Israel. De-asemenea, mai știu că eu Al doilea am să fiu mereu – În țara noastră – după tine. Saul le știe-acestea bine.”
18În fața Domnului Cel Sfânt, Au mai făcut un legământ Și-n urmă, ei s-au despărțit. David rămase-adăpostit În Zif, iar Ionatan, apoi, S-a dus acasă, înapoi.
19Cei care-n Zif au locuit Au mers la Saul și-au vorbit: „Nu știi că David a ajuns, La noi și-acuma e ascuns Într-o pădure ce se-ntinde Lângă pustie și cuprinde Dealul cari, Hachila, se cheamă, Și care e – de bună seamă – Lângă pustie așezat?
20Pogoară-te la el, de-ndat’ – Căci în pădure îl găsești – Și prinde-l, precum îți dorești! Sau dacă vrei, lasă pe noi, Și-n mâini, o să ți-l dăm apoi!”
21„Mereu, Domnul să vă vegheze Și să vă binecuvinteze” – Răspunse Saul – „căci văd bine Că voi aveți milă de mine!
22Mergeți acum și cercetați, Iar după ce o să aflați Exact, locul în care este, Veniți apoi și-mi dați de veste, Căci e șiret, am auzit. De-aceea, greu e de găsit.
23Să cercetați dar, să știți unde – Cu ai săi oameni – se ascunde. Ceva temeinic de aflați – Vă rog – de veste, să îmi dați, Căci eu am să pornesc apoi, Și am să vin până la voi, Să-l caut, fără încetare, Prin miile de fii pe care Îi are Iuda – negreșit – Până când îl voi fi găsit.”
24Oameni-aceia au plecat Și către Zif s-au îndreptat. David și-ai săi au locuit Într-un pustiu, Maon, numit. El se afla într-o câmpie, La miazăzi de-acea pustie.
25În urmă, Saul a plecat, Pe David, de l-a căutat. David, însă, a prins de veste Că Saul pe-a sa urmă, este. Atunci, în grabă, a venit Și adăpost el și-a găsit, La stânca din Maon. Cu el, S-au adunat, în locu-acel, Oștenii care-l însoțeau.
26Saul și-ai săi îl căutau Pe o costișă-a muntelui, Dar David și oamenii lui, Pe altă parte se aflau. În mare grabă, ei fugeau, Să scape de urmăritori – De Saul și-ai lui slujitori. Saul, apoi, a-nconjurat Tot muntele și-a încercat Ca, pe fugari, să îi găsească, Să-i prindă și să-i nimicească.
27Un sol, atuncea, a venit, La Saul, și a glăsuit: „Grăbește-te să vii, căci iară, Pătruns-au Filisteni-n țară!”
28Saul, când vestea a aflat, Să-l urmărească, a-ncetat, Pe David și pe-ai săi și-apoi, Făcut-a drumul înapoi, Cu toată ceata de oșteni, Să-ntâmpine pe Filisteni. „Sela-Hamahlecot” numit, E locu-n care s-a oprit – Sau altfel „ Stânca despărțirii ” – Căci el a poruncit oștirii, Să se întoarcă înapoi.
29David și-ai săi s-au dus apoi, Pân’ la En-Ghedi, căci știau Cum că acolo se găseau Locuri anume – întărite – Care puteau fi folosite Drept adăpost și, negreșit, Acolo, ei au locuit.