1Saul, l-a sine, l-a chemat Pe Ionatan. I-a adunat Și pe cai care l-au slujit Și tuturor le-a poruncit, Pe David, ca să îl omoare.
2Când astă veste-ngrozitoare A auzit-o Ionatan, S-a dus și despre acest plan, Pe David l-a-nștiințat de-ndată, Spunându-i astfel: „Al meu tată, Să te omoare-acum, voiește. Ai grijă dar, și te păzește! Ascunde-te, iar dimineață, Cu nimenea să nu dai față,
3Căci ies pe câmp, cu tatăl meu. Am să-i vorbesc – acolo – eu, Iar când are să-mi vină bine, Am să aduc vorba, de tine. Vreau ca să aflu ce mai pune La cale, ca să pot a-ți spune.”
4Când Ionatan s-a întâlnit, Cu Saul, bine a vorbit De David și a cuvântat: „Să nu faci tată, vreun păcat, Față de David, robul tău, Căci nu ți-a făcut nici un rău. Ba dimpotrivă, pentru tine, Lucrat-a doar spre al tău bine.
5Viața și-a pus-o-n joc astfel, Atunci când cu oșteanu-acel Din rândul Filistenilor, Luptat-a, pentru-al nost’ popor. Tu l-ai văzut cum s-a luptat Și știu că, mult, te-ai bucurat. Acum, de ce vrei să greșești? De ce vrei să păcătuiești Și să verși sângele curat, Al unui om nevinovat?”
6Saul, atunci – în sinea lui – I-a dat dreptate fiului. De al său glas, a ascultat Și-apoi – în urmă – a jurat: „Viu este Domnul” – el a zis – „Că David nu va fi ucis!”
7Când Ionatan l-a auzit, La David, a plecat grăbit, Să-i spună tot ce a aflat. Apoi, pe David, l-a luat Și-n fața împăratului, L-a dus de-ndat,’ iar tatăl lui – Cu David – bine s-a purtat, Parcă nimic nu s-a-ntâmplat.
8Cu Filistenii, în război, Încă erau. David, apoi, În contra lor, iar a pornit Și-n luptă, le-a pricinuit Mari pierderi și i-a alungat.
9Duhul cel rău veni, de-ndat’ – Trimis de Domnul – și l-a prins Pe Saul, care-a fost cuprins De o mânie foarte mare, Voind – din nou – să îl omoare Pe David, care-n față-i sta, Căci el – cu harfa – îi cânta.
10O suliță, în mână-avea Saul, și-a încercat, cu ea, De zid, ca să îl pironească, Dar n-a putut să-l nimerească, Pentru că David s-a ferit Și-apoi din față-i a fugit. Când înserarea s-a lăsat, El a plecat de la-mpărat.
11Dar Saul nu s-a liniștit, Ci niște oameni a găsit, Pe cari, la David, i-a trimis, Voind ca el a fi ucis În clipa-n cari avea să iasă – A doua zi – din a lui casă. Mical – aflând ce-a plănuit – Lui David, astfel, i-a vorbit: „Dacă nu fugi în noaptea asta, Nu vei mai ocoli năpasta Ce te pândește, ci să știi Cum că, ucis, tu ai să fii. Aleargă și te-adăpostește, Căci tatăl meu te urmărește!”
12Apoi, fereastra a deschis Și l-a-ndemnat – cum i-a mai zis – Să fugă. El a ascultat De vorba ei și a plecat, Scăpând de oamenii cei care Trimiși au fost, ca să-l omoare.
13Mical, apoi, a așezat Un terafim, în al său pat. Cu haina lui, l-a învelit, Iar peste cap, i-a potrivit O piele – ce-o aduse ea – Care, de capră, se vădea.
14Când oamenii ce i-a trimis Saul sosiră, ea a zis: „David este bolnav acum. Nu poate merge, nicidecum, Ca să îl vadă pe-mpărat.”
15Slugile-ndată au plecat, La Saul și i-au povestit Tot ceea ce au auzit. Saul s-a-nfuriat apoi, Și i-a trimis grabnic ‘napoi, Spunându-le: „Nu cutezați Să nu-l aduceți! Să-l luați Cu pat cu tot, dacă nu vine! Aduceți-l, grabnic, la mine, Căci vreau să îl omor apoi!”
16Slujbașii mers-au înapoi, Și-atunci – în pat – ei l-au aflat Pe terafim, fiind culcat. Capu-i fusese învelit C-o piele, care s-a vădit A fi de capră. Ei s-au dus, Din nou, la Saul și i-au spus Ce au găsit. Saul, de-ndat’,
17La sine, fiica, și-a chemat. Mical, în grabă, a venit, Iar el a întrebat răstit: „Spune-mi, de ce m-ai înșelat Și pe vrăjmaș, tu l-ai scăpat?” Mical răspunse: „N-am putut Să îl opresc, căci de făcut, Nimic – în față-i – nu puteam, Pentru că tare mă temeam, Ca nu cumva să mă omoare! Ce-aș fi putut să face eu, oare? „De nu mă lași să plec”, mi-a spus, Am să te-omor!” Apoi, s-a dus.”
18David, cu fuga, a scăpat Și către Rama s-a-ndreptat. La Samuel, David s-a dus Și-apoi – când l-a găsit – i-a spus Ceea ce Saul a făcut. De drum, în urmă, și-a văzut Și spre Naiot, el a pornit Unde apoi a locuit.
19Dar cineva i-a dat de veste, Lui Saul: „Iată, David este, Pe lângă Rama, așezat. Locul este, Naiot, chemat.”
20Slugi, a trimis Saul apoi, Ca să-l aducă înapoi. Slugile-acelea au pornit, Însă pe drum au întâlnit Niște proroci. Cu ei, ‘l-aveau Pe Samuel, și proroceau. De-ndată Duhul Domnului, Din necuprinsul cerului, Veni peste oameni-acei Trimiși de Saul. Astfel, ei Au început să prorocească, Și-au încetat să-l urmărească
21Pe David. Saul a aflat, Tot ceea ce s-a întâmplat, Și-alți slujitori trimise-apoi, Ca să-l aducă, înapoi. Pe David. Slujitori-acei – Pe drum – au întâlnit și ei, Prorocii. Duhul Domnului, Din necuprinsul cerului, Îndată i-a învăluit Și-apoi și ei au prorocit. Saul – atunci când a aflat Tot ceea ce s-a întâmplat – A treia oară-a repezit Slugi, să-l aducă negreșit, Grabnic, pe David, înapoi. Dar și ei au pățit apoi, Precum cei dinaintea lor. Cu cetele prorocilor, Și-aceste slugi s-au întâlnit Și-au început de-au prorocit.
22Saul atunci, înfuriat, Grabnic, spre Rama a plecat. Ajunse la fântâna care Este la Secu-ntre hotare. Acolo, el a întrebat: „Unde e Samuel, aflat? Și unde e David apoi?” „Sunt lângă Rama amândoi, Chiar la Naiot” – oameni-au spus.
23Saul, către Naiot, s-a dus, Și-atuncea, Duhul Domnului – Din necuprinsul cerului – Venit-a și l-a-nvăluit, Încât și el a prorocit. Drumul, apoi, și l-a urmat,
24Iar la Naiot, s-a dezbrăcat De straiele ce le-a avut Și-apoi, din nou, a început Să prorocească. Lângă el, Se-aflase-atuncea, Samuel. Întreaga noapte, dezbrăcat, Jos – pe pământ – Saul a stat. Când oamenii l-au auzit Că prorocește, au scornit Zicala care spune-astfel: „Saul e-ntre proroci și el?”