1„Acum, vă-ndemn să încercați, Ca orice rău să-l lepădați; Și orice prefăcătorie, Pizmă, sau vicleșug, să fie Înlăturate de la voi. Iar orice clevetire-apoi, S-o lepădați. Astfel, atunci,
2Asemenea ca niște prunci Cari, de curând, născuți sunteți, Lapte duhovnicesc, să vreți A căpăta, să creșteți voi – Prin el – spre mântuire-apoi,
3Dacă din Domnul, ați gustat Și-n adevăr, voi ați aflat Cât poate fi de bun. Astfel,
4Apropiați-vă de El, De piatra vie, lepădată De oameni, dar apreciată Și-aleasă-n schimb, de Dumnezeu, Și scumpă-n fața Lui, mereu.
5Ca niște pietre vii, și voi Sunteți zidiți, formând apoi, O casă, toți – duhovnicească. Cu voi, o să se-alcătuiască În urmă dar, o preoție Cari sfântă trebuie să fie. Jertfe duhovnicești apoi, Va trebui s-aduceți voi, Lui Dumnezeu – pe al Său plac – Cari prin Iisus Hristos se fac.
6Căci prin Scriptură, ni s-a spus: „Iată că în Sion am pus, O piatră scumpă, minunată, Aleasă, care-i așezată În capul unghiului. Iar cine, În El va crede, de rușine, Nicicând, n-are a fi lăsat.”
7Această cinste vi s-a dat Vouă, în dar, căci ați crezut! Dar pentru cei care n-au vrut Să creadă, „piatra lepădată De toți zidarii, e luată, Și-n urmă ea este adusă Și-n capul unghiului, e pusă.”
8Iar ea – așa cum avem știre – „O piatră e, de poticnire, Și este-o stâncă de cădere.” Ea-i pusă-acolo, la vedere, Iar cei care se dovedesc Necredincioși, se poticnesc, De piatră, căci nu au crezut Cuvântul, și – cum am văzut – Ei, la aceasta-s rânduiți.
9Voi, însă, sunteți socotiți, Drept o aleasă seminție, O-mpărătească preoție; Sunteți un neam de oameni, sfânt, Poporul cari, de pe pământ, Chiar Dumnezeu l-a câștigat, Să fie-al Lui, neîncetat. Mereu, voi trebuie să știți, Ca lumi-ntregi să îi vestiți, De lucrurile minunate, Pe care, să le facă, poate, Acela care v-a chemat, Din hăul cel întunecat – Din bezna cea de spaime plină – La minunata Sa lumină;
10Pe voi, pe toți dar, fraților, Pe voi cari n-ați fost un popor, Însă acum sunteți, mereu, Popor ales de Dumnezeu; Pe voi, cari parte n-ați avut De îndurare, și-ați văzut Cum că acuma, vi s-a dat – Căci îndurare-ați căpătat.
11Eu, prea iubiților, voiesc, Pe voi, ca să vă sfătuiesc, Asemeni unor călători, Unor străini rătăcitori: Necontenit, să vă feriți De pofta firii, căci, să știți, Că ea, mereu, este în noi, Cu sufletul, într-un război.
12Purtare bună, să aveți, Când, între Neamuri, voi sunteți, Pentru ca-n tot ce vă vorbesc De rele și v-asemuiesc Cu cei ce rele fac, prin voi – Prin faptul că ei văd apoi, Că faceți bine, tot mereu – Slavă să-I dea, lui Dumnezeu, În ziua cercetării lor.
13Supuși fiți, stăpânirilor, Care sunt omenești, mereu, Așa cum cere Dumnezeu; Și împăratului, să-i fiți Supuși, pentru că el – cum știți – Este înalt stăpânitor.
14Supuși fiți dregătorilor, Căci ei, trimiși, sunt, de-mpărat, Ca să vegheze, ne-ncetat, Să-i pedepsească pe toți cei Care fac răul, iar pe cei Care doar bine-au săvârșit, Să-i laude, necontenit.
15Căci iată, bunul Dumnezeu Vrea, ca făcând bine mereu, Voi, gura, să le-o astupați, La toți acei – dragii mei frați – Care s-au dovedit să fie Neștiutori, plini de prostie.
16Ca oameni slobozi vă purtați, Dar fără ca să preschimbați Această slobozenie-n voi, În haina răutăți-apoi; Ci vreau să vă purtați, mereu, Ca robi dar, ai lui Dumnezeu.
17Pe toți oamenii, să-i cinstiți. Pe frați, doresc, să îi iubiți. Teamă s-aveți – vă îndemn eu – Necontenit, de Dumnezeu. De-asemeni, trebuie să știți, Ca, pe-mpărat, să îl cinstiți.
18Vă-ndemn pe voi dar, slugilor: Supuși să fiți, stăpânilor, Cu teamă, frică, ne-ncetat – Nu doar celor ce-au arătat Că-s buni și blânzi, necontenit, Ci și celor ce-au dovedit Că greu pot a fi mulțumiți.
19Căci e plăcut lucru – să știți – Când omul suferă-ntristare, Pentru cugetul său ce-l are Față de Domnul, când curat El este, și nevinovat.
20Într-adevăr, cum vă făliți, Când cu răbdare suferiți Palmele care le-ați primit, Pentru un rău ce-ați săvârșit? Dar iată, un lucru plăcut, Lui Dumnezeu: când ați făcut, Doar binele și-ați suferit Și răbdători v-ați dovedit.
21Mai trebuie să știți, dragi frați, Că la aceast-ați fost chemați. Căci și Hristos a suferit, Doar pentru voi, când a venit În lume; iar în acest fel, Aveți o pildă, de la El, Ca suferind, să încercați, Pe-ale Lui urme, să călcați.
22„El n-a făcut nici un păcat, Iar vicleșug nu s-a aflat, În gura Sa, când a vorbit.”
23Iar când era batjocorit, El, batjocoritorilor, N-a-ntors batjocurile lor. Și-atunci când fost-a chinuit, Amenințări, El n-a rostit, Ci S-a supus, ascultător, Doar dreptului Judecător.
24În al Său trup, El a purtat – În acest fel – al nost’ păcat, Pe lemnul crucii, ca apoi, Morți, față de păcate, noi, Pentru neprihănire-n veci, Să viețuim de-acuma deci. Prin ale Lui răni – nu uitați! – Sunteți, acuma, vindecați.
25Așa precum sunt niște oi Ce s-au pierdut, ați fost și voi. Dar v-ați întors către Păstorul, Episcopul – Priveghetorul – Acela care se-ngrijește Și, sufletele, vă păzește.”