1 Kings 12— BIV2014

¹În urmă, Roboam s-a dus Pân’ la Sihem, unde-a fost pus Mare-mpărat, în Israel.

²Când vestea a ajuns la el, Ieroboam – acela care Drept tată, pe Nebat, îl are – Era tot în Egipt aflat, Unde scăpare a cătat, De furia lui Solomon, Sub aripa lui Faraon.

³Îndată, soli, la el s-au dus Și-apoi în țară l-au adus. Ieroboam – având cu el Aproape-ntregul Israel – Pe Roboam l-a căutat Și-n acest fel a cuvântat:

⁴„Al tău părinte-a pus, pe noi, Un jug prea greu. Vrem ca apoi, Tu – în așa fel să lucrezi – Robia să ne-o ușurezi, Căci doar așa ne învoim Ca ție să îți mai slujim.”

⁵El a răspuns: „Acum, plecați! Trei zile, vreau să mă lăsați Să cuget la ce pot a face. Plecați acum, și dați-mi pace! Dați-mi trei zile, iar apoi, Întoarceți-vă înapoi.” Atunci, poporul a plecat Și-acolo, singur, l-a lăsat,

⁶Iar el, să vină-a poruncit, Bătrânii cari l-au însoțit Pe Solomon, pe tatăl lui. În fața împăratului, Bătrânii s-au înfățișat, Iar Roboam a întrebat: „Ce sfat îmi dați? Ce pot a spune, Când ăst popor o să se-adune?”

⁷Bătrâni-au zis: „Dacă vei face Precum vrea el, poți fi pe pace! Să fii dar, binevoitor, Față de-al tău întreg popor, Dacă voiești ca pe vecie, Poporul să-ți slujească ție.”

⁸Dar Roboam n-a ascultat Sfatul pe care i l-au dat Bătrânii, ci s-a sfătuit Cu ai săi tineri – negreșit – Pe care-n juru-i i-a avut, Căci împreună au crescut.

⁹El a-ntrebat: „Ce sfat îmi dați? Ce să răspund, când adunați Vor fi cu toți, în jurul meu Și îmi vor zice: „Jugul greu, Pe care tatăl tău l-a pus, Să-l ușurezi!”?” Tineri-au spus:

¹⁰„Când va veni poporul dar, Și are să îți spună iar, „Ne ușurează, de îndată, Jugul cel greu, pus de-al tău tată”, Tu să răspunzi așa: „Vă zic Precum că degetul meu mic Mai gros va fi și mult mai tare, Decât sunt coapsele pe care, Al meu părinte le-a avut.

¹¹Acum – așa cum ați văzut – Asupra voastră, un jug greu Fusese pus de tatăl meu, Dar vă voi pune un jug care O să v-apese și mai tare; Iar dacă bice v-au lovit, Când tatăl meu a-mpărățit, Cu scorpioane-am să vă bat, Când voi ajunge împărat.”

¹²Ieroboam, la el s-a dus, A treia zi, precum s-a spus, Având alăturea de el, Întreg poporul Israel.

¹³Dar Roboam n-a ascultat Sfatul cere-i fusese dat De cei bătrâni, ci a găsit Că este mult mai potrivit Cuvântul tinerilor lui.

¹⁴El a vorbit, poporului: „Dacă ați dus jugul cel greu Cari pus a fost de tatăl meu, Eu vă voi pune un jug care O să v-apese și mai tare. Iar dacă bice v-au lovit Când tatăl meu a-mpărățit, Cu scorpioane-am să vă bat Când voi ajunge împărat.”

¹⁵Deci, Roboam n-a prețuit Sfatul pe care l-a primit De la bătrâni, ci l-a luat Pe cel ce-a fost, de tineri, dat. Lucrul acesta – negreșit – De Domnul fost-a cârmuit, Ca să aducă-n acest fel, La împlinire, ce-a spus El, Prin Ahia din Silo, când A hotărât, în al Său gând, Să îl așeze împărat, Pe-acel fecior al lui Nebat, Care, Ieroboam, se cheamă.

¹⁶Poporul a băgat de seamă Precum că nu e ascultat De către noul împărat, Și astfel a răspuns, apoi: „Ce parte, oare, avem noi, Cu David – cu acela care Părinte, pe Isai, îl are? Nu moștenim nimic, cu el! La corturi, meargă Israel! David să-și vadă de-a lui casă, Iar tu, în pace-acum, ne lasă!” Astfel, poporul a plecat Și pe la corturi s-a-nturnat.

¹⁷Israeliții cei pe care, Iuda, în țara sa, îi are, Sunt singurii care-au rămas, Cu Roboam, în acel ceas, Și peste ei doar – negreșit – Acesta a împărățit.

¹⁸După aceea, Roboam I-a poruncit, lui Adoram – Deci dregătorului cel care E peste biruri, pus mai mare – Să meargă-n grabă-n Israel. Însă, cu pietre, a fost el Ucis, când vrut-a să-mplinească Acea poruncă-mpărătească. Mai mulți, atunci – la împărat – Au mers și-au spus ce s-a-ntâmplat. Când Roboam a auzit Aceste lucruri, s-a-ngrozit. Un car, îndată, a luat Și-n mare grabă a plecat Către Ierusalim, să cate Un adăpost bun, în cetate.

¹⁹În vremea ‘ceea, Israel S-a dezlipit, în acest fel, De David, care a rămas Singur, de-atunci până-n ăst ceas.

²⁰Tot Israelul a aflat Că, din Egipt, s-a-napoiat Ieroboam. Oameni, au pus, Care au mers și l-au adus, Iar astfel, fost-a așezat, În Israel, drept împărat. Cu David dar, în acel ceas, Casa lui Iuda a rămas.

²¹Când la Ierusalim ajunse Cu spaima care îi pătrunse În suflet, Roboam, de-ndat’, Pe lângă sine-a adunat Casa lui Iuda. Au venit Și oamenii care-au ieșit Din Beniamin și îl slujeau. O sută optzeci mii erau Toți oamenii buni de război. Cu ei, voia ca înapoi, Să poată să aducă el, Întreg poporul Israel.

²²Șemaia, omul Domnului, S-a dus însă, în fața lui, Trimis de Domnul – negreșit – Care, în ăst fel, i-a vorbit:

²³„Spune-i lui Roboam – cel care, Pe Solomon părinte-l are – Cari peste Iuda, împărat, De către Mine-i așezat. Casei lui Iuda, să-i vorbești Și-asemenea, să poruncești La toți aceia care vin Din ramura lui Beniamin!”

²⁴Șemaia, împăratului – După porunca Domnului – I-a spus: „Ascultă glasul meu! „Așa vorbește Dumnezeu: „Să nu-ndrăzniți să-ncepeți voi, Cu Israelul, vreun război! Tu, împărate, acum lasă Aceste gânduri și acasă, Să se întoarcă fiecare! Toată această întâmplare, Aflați dar, că s-a petrecut Pentru că Eu, Domnul, am vrut!” Cu toții s-au înspăimântat Și-n urmă ei au ascultat Astă poruncă-a Domnului, Adusă de prorocul Lui.

²⁵Ieroboam a ridicat, Din nou, Sihemul, cari aflat Este, în muntele cel care La Efraim e, în hotare. Acolo, el a locuit, O vreme, până a zidit Cetatea, Penuel, chemată.

²⁶Ieroboam zise, odată: „Poate că astă-mpărăție, Dată – curând – are să fie Din nou, la casa cea pe care, David în stăpânire-o are.

²⁷Dacă poporul meu va vrea Ca la Ierusalim să dea Jertfe, în cinstea Domnului – Mergând, astfel, la Casa Lui – Poate că va dori apoi, Să se întoarcă înapoi La Roboam, căci împărat E peste Iuda așezat.”

²⁸Ieroboam, sfat, a ținut Și-apoi, în urmă, a făcut – Din aur – doi viței. I-a pus, În față la popor, și-a spus: „De-acum, nu vreau să ne suim, Cu jertfe, la Ierusalim! Iată, aici, adus-am eu, Pe-al lui Israel Dumnezeu! Privește-L dar, cu încântare, Israele, pe Domnul care, Din al Egiptului ținut, Te-a scos și liber te-a făcut!”

²⁹În Dan, trimise un vițel, Iar celălalt, către Betel.

³⁰Fapta aceasta a lăsat Calea deschisă spre păcat, Dând astfel, pentru-ntreaga fire, Prilejul de păcătuire. În Dan, poporul se-aduna, Și-unui vițel se închina.

³¹O casă fost-a înălțată, În acel loc, casă aflată Pe înălțimi. În ea erau Preoți, cari slujbe împlineau. Ei, din popor, erau veniți, Căci după neam, n-au fost Leviți.

³²A rânduit și o serbare, În luna-a opta, când apare A cincisprezecea zi. Prin ea, El căutase a avea O sărbătoare-asemuită Cu cea, în Iuda, prăznuită. La sărbătoarea lui, drept dar, Se-aduceau jertfe pe altar. Iată dar, ce făcuse el, Ca să se-aducă, la Betel, Jertfe, vițeilor turnați Din aur. Fost-au așezați Preoți apoi, în număr mare, Pe înălțimile pe care Ieroboam le-a ridicat.

³³Pe-altarul, în Betel aflat, Aducea jertfe, la serbare, În luna-a opta, când apare A cinsprezecea zi. Astfel, La bunul plac alese el, O zi de sărbătoare-n care, A lui Israel adunare Să se îndrepte spre altar, Tămâie aducând, în dar.